MandarineSlice: sanatate ca-i mai buna decat toate!

MandarineSlice

Hopefull pessimist...and I am sure the world has not seen enough of me...just as I have definitely not seen enough of it! ;)

Tuesday, July 01, 2008

sanatate ca-i mai buna decat toate!

Cred ca nu te poti numi adult in Romania daca nu ai avut pana acum ocazia sa petreci ceva timp intr-un spital de aici. La noi...primul contact serios cu un spital e ca mersu' in armata...te face om...sau te doboara pe viata...cert e ca "u'll never be the same again"!
Din fericire, nu eu am fost cea care a stat pe patul de spital pana acum...insa...am vizitat multa lume acolo...din pacate...membri ai familiei din ce in ce mai apropiati. Stiam ca in spitale nu functioneaza totul asa cum trebuie...ca se dau sapgi...ca se sta la coada...ca sunt medicamente putine...insa pana nu treci propriu-zis prin tot procesul "internare- sala de asteptare- vizite saptamanale" cu cineva apropiat...nu ai nicio idee!
Acum un an mama mea a facut peritonita (forma cronica a apendicitei). A apucat-o o criza de stomac intr-o seara...am chemat salvarea...mai exact am apelat la serviciile medicale PLUS. Plus a venit putin mai repede decat ne asteptam insa doctorita 'in charge' a concluzionat dupa o examinare ...atenta-luati aminte! ...ca e doar o criza si a sedat-o pe mama cu un fel de somnifer ca sa-i mai ia din dureri. Peste noapte probabil ca apendicita a avut timp destul sa se transforme in peritonita astfel incat mama s-a trezit a doua zi cu dureri insuportabile. Am fi vrut sa o ducem la urgenta insa doctorita de la PLUS ne-a zis ca oriunde o ducem are nevoie de o ecografie. iar la urgenta ecografiile sunt PROGRAMATE!!! Deci da ..deci...
Eram singura...cu prietenul meu..care a ramas acasa sa aiba grija de bunica care tocmai isi sparsese capul cu o zi inainte. Am urcat-o pe mama intr-un taxi si am mers spre un spital unde cunoasteam o doctorita. La spital a durat aproape o ora si mai bine sa i se faca o ecografie. S-ar fi putut face si mai devreme...de urgenta...cum ar veni...insa mama fusese lasata sa zaca pe o coloana de paturi al caror carucior era indisponibil. Mai exista o coloana de paturi unde caruciorul era liber...insa acela tinea de alt doctor decat cel in grija caruia era mama si deci NU SE PUTEA apela la el..fara acordul doctorului!!!
Era vorba de un simplu transport cu carutul de la un etaj la altul (pentru ca mama nu mai era capabila sa coboare scarile)...spre sala unde exisat ecograful...as fi luat-o in carca daca as fi putut cand o vedem cum se zvarcolea de durere...insa nu...a trebuit sa asteptam carutul cu pricina...astea erau regulile. Ecografia nu a dezvaluit nimic intr-un final deoarece lichidul deja incepuse sa se raspandeasca prin stomacul mamei si nus e putea vedea nimic clar...a fost trimisa de urgenta la alt spital...Teroarea drumului cu taxiul unde fiecare hop parca ii sfasia pantecul ....Ajuse la destiatie...Alt hop: Camera de garda...Intru...spun ca am o urgenta...ca mama nu mai poate de durere de stomac si ca se prabuseste in hol. O asistenta plictisita ma priveste peste ochelari si-mi cere buletinul mamei. Ma duc sa-l iau...mama imi spune ca nu mai rezista mult...ma intorc inapoi in camera...asitenta imi cere TRIMITEREA de la medicul de familie. Dau in clocot -Ma apuc sa tip...ii spun numele doctorului care m-a trimis si ca e o urgentaaaa. Numele doctorului ii face ochii sa se bulbuce asitentei cretine care o ia repede pe mama in camera si o pregateste pentru un doctor specialist. In mai putin de ora mama era pregatita de operatie. Totul a durat cat jumate din viata mea...o operatia dificila...in care doctorul s-a chinuit sa-i curete tot ce alti doctori si asistente s-au asigurat sa murdareasca cu incompetenta lor si lipsa de chef!!! O asistenta pe hol m-a linistit ca e un doctor foarte bun si nu trebuie sa-mi fac griji (in momentele acelea imi pare nu asistenta, ci inger!)
Tin minte ca la primul spital in care am dus-o pe mama...in timp ce mama se zvarcolea de durere iar eu ma abtineam sa nu plang s-o descurajez...un doctor de garda a trecut pe langa ea ....doctor care de altfel o cunoastea. S-a uitata lung la ea...si i-a adresat un: "ce aveti domana Marin? Pareti cam palida?". Dupa care s-a indepartat asigurandu-ne ca trebuie sa asteptam carutul corespunzator, ca pentru celalat nu avem aprobare. Asistentele distrate l-au urmat razand si chicotind vis-a vis de o problema din presa citita de curand.

Mi-a luat un an si jumatatea sa pot sa scriu despre aceasta inamplare. Mama s-a facut bine...dupa 2 saptamani de recuperare in spital si 4 saptamani de concediu medical cu repaos fortat acasa. Eu, vorba colegei mele de suferinta (imi pare rau sincer ca a trebuit sa treci prin asta!), inca NU...si nici nu cred ca voi mai putea privi vreodata vre-un spital din Romania cu aceeasi ochi. Speranta este numele doctoritei care s-a ocupat de mama la primul spital. Speranta a rasunat atat de sonor in urechile ametitei de asistenta (inclusiv numele de familie). Cred ca in ciuda tuturor contributiilor la sanatate si eforturilor noastre de a ne avea bine cu doctorii si tot sistemul asta infect, SPERANTA chioara e tot ce ne ramane cand ajungi intr-un spital...e un joc de noroc...si sunt putini OAMENI ramasi in acele incinte. Restul sunt halate albe sau albastru deschis pe care un sistem le-a golit complet de substanta si de constiinta vis-a-vis de valoarea unei vieti umane. Cu sinceritate ma inclin in fata celor care au stiut sa ramana inca oameni!

Labels:

1 Comments:

Anonymous grey said...

the sad true. :( ma bucur ca s-a terminat cu bine si sper sa nu avem nevoie din nou de sistemul acesta infect. sa facem funclubul celor care isi doresc o moarte subita. :))

Jul 1, 2008, 6:01:00 PM  

Post a Comment

<< Home