patratindu-mi ciocolata

...Inca doua patratele si termin o ciocolata... Primola cu cereale...in 2 culori...

Oare de ce isi masoara oamenii viata in minute si secunde...?
Ca sa-mi dau eu seama cat timp pierd aiurea la servici, cufundata in cel mai pitit scaun din firma si in cea mai ascunsa si probabil banala-din-afara personalitate de aici. Nu tip, nu urlu, nu ma manifest, tin in mine, nu sunt cool, n-am super out-fituri cu ciorapei mov si pantofiori galbeni, nu stiu ce-i mai HOT designeri din targ, nu ma entuziasmez la un mail trimis in mass doar k aud voci la mansarda a unor oameni mai importanti decat mine care se entuziasmeaza la un mail trimis in mass. Nu-mi place sa NU fac nimic la serviciu pana la ora mesei...si nu-mi place sa mai astept pana la ora 3 ca sa incepem sa facem ceva. Dupa ora 3 incep sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa ajung acasa...si numai la asta ma gandesc.

Citesc...am reinceput sa citesc...Blaga...frumos ii curg cuvintele pe foaie...as vrea sa am un citat inteligent din ce am citit aseara - "Mirabila samanta" - nu tin minte decat ca "suntem prund" in timp ce "aerul curge".

Citesc... citesc blogul unui om care se plimba prin tari straineze...festivaluri, petreceri mondene cu gay si pastile...Un om care pierde zile in cafenele... exact asa cum le-as pierde si eu acuma, lenevind de placere si imbatandu-se cu aroma unei cafele puternice...Un om cult...care cunoaste oameni care fac lucruri in viata...oameni care schimba mentalitati sau se intaresc in mentalitatile proprii...oameni care calatoresc peste tot...dar tot aici ajung...si ...drama vietii lor este ca poate din cauza asta...par tristi...Acest om imi pare trist...poate nu trist...dar blazat...un ciudat...frumos ciudat ce-l inconjoara dar ce-l apasa in acelasi timp, presiunea acelui lucru pe care nu poti sa-l vezi, sa-l atingi, dar il simti in tine...si nu-ti da pace...nelinistea, turbulentele, cautarea de sine in ochii altcuiva...ratacirea...

Oare de ce masuram timpul in clipe? De ce nu il masuram in ceva mai frumos...mai gustos...mai savuros...mai fermecator...Cum ar fi ...patratelele de ciocolata...De la prima la ultima muscatura e o cale atat de lunga dar urmatoarea patratica e mereu ceva la care sa te gandesti cu placere...urmatoarea patratica de ciocolata...la fel de buna ca prima..dar poate altfel..alt gust. alta aroma...mai acra...mai dulce...mai crocanta...ca viata...bucatica cu bucatica...

De ce trebuie sa ne indreptam spre ceva...ca sa pornim la drum? De ce ciocolata trebuie sa aiba doar 10 bucatele? De ce in loc sa ne hranim cu iluzii materiale care ne dau impresia ca putem sa contralm ceva, de ce nu ne hranim cu ciocolata care macar ne da o placere ce nu o putem controla. Stau...citesc...astept sa iasa soarele...ma hranesc cu iluzia unui alt loc, alt mod dar in acelasi timp ...cu perspectiva unuei alte vieti...in care sa fiu lasata sa-mi ascult muzica la casti de la Victoriei pana la Universitate fara sa ma intrerupa un pitic dement amenintand sa arunce intr-o frizerie cu o piatra...Visez la ziua cand soferul de troleu nu isi va mai trata pasagerii ca saci de cartofi...visez la ziua cand voi putea apela la toate serviciile publice ale unei societati civilizate si voi considera ca platesc prea putine taxe si impozite pentru cat de MULT beneficiiez. Visez la ziua cand balanta cantitatii se va inclina in favoarea calitatii si la ziua cand imi voi putea numi toti amicii prieteni ...
Si uite asa...mananc si ultimele doua bucatele de ciocolata...Primola e gata... Ce ne facem acum?