patratindu-mi ciocolata

...Inca doua patratele si termin o ciocolata... Primola cu cereale...in 2 culori...

Oare de ce isi masoara oamenii viata in minute si secunde...?
Ca sa-mi dau eu seama cat timp pierd aiurea la servici, cufundata in cel mai pitit scaun din firma si in cea mai ascunsa si probabil banala-din-afara personalitate de aici. Nu tip, nu urlu, nu ma manifest, tin in mine, nu sunt cool, n-am super out-fituri cu ciorapei mov si pantofiori galbeni, nu stiu ce-i mai HOT designeri din targ, nu ma entuziasmez la un mail trimis in mass doar k aud voci la mansarda a unor oameni mai importanti decat mine care se entuziasmeaza la un mail trimis in mass. Nu-mi place sa NU fac nimic la serviciu pana la ora mesei...si nu-mi place sa mai astept pana la ora 3 ca sa incepem sa facem ceva. Dupa ora 3 incep sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa ajung acasa...si numai la asta ma gandesc.

Citesc...am reinceput sa citesc...Blaga...frumos ii curg cuvintele pe foaie...as vrea sa am un citat inteligent din ce am citit aseara - "Mirabila samanta" - nu tin minte decat ca "suntem prund" in timp ce "aerul curge".

Citesc... citesc blogul unui om care se plimba prin tari straineze...festivaluri, petreceri mondene cu gay si pastile...Un om care pierde zile in cafenele... exact asa cum le-as pierde si eu acuma, lenevind de placere si imbatandu-se cu aroma unei cafele puternice...Un om cult...care cunoaste oameni care fac lucruri in viata...oameni care schimba mentalitati sau se intaresc in mentalitatile proprii...oameni care calatoresc peste tot...dar tot aici ajung...si ...drama vietii lor este ca poate din cauza asta...par tristi...Acest om imi pare trist...poate nu trist...dar blazat...un ciudat...frumos ciudat ce-l inconjoara dar ce-l apasa in acelasi timp, presiunea acelui lucru pe care nu poti sa-l vezi, sa-l atingi, dar il simti in tine...si nu-ti da pace...nelinistea, turbulentele, cautarea de sine in ochii altcuiva...ratacirea...

Oare de ce masuram timpul in clipe? De ce nu il masuram in ceva mai frumos...mai gustos...mai savuros...mai fermecator...Cum ar fi ...patratelele de ciocolata...De la prima la ultima muscatura e o cale atat de lunga dar urmatoarea patratica e mereu ceva la care sa te gandesti cu placere...urmatoarea patratica de ciocolata...la fel de buna ca prima..dar poate altfel..alt gust. alta aroma...mai acra...mai dulce...mai crocanta...ca viata...bucatica cu bucatica...

De ce trebuie sa ne indreptam spre ceva...ca sa pornim la drum? De ce ciocolata trebuie sa aiba doar 10 bucatele? De ce in loc sa ne hranim cu iluzii materiale care ne dau impresia ca putem sa contralm ceva, de ce nu ne hranim cu ciocolata care macar ne da o placere ce nu o putem controla. Stau...citesc...astept sa iasa soarele...ma hranesc cu iluzia unui alt loc, alt mod dar in acelasi timp ...cu perspectiva unuei alte vieti...in care sa fiu lasata sa-mi ascult muzica la casti de la Victoriei pana la Universitate fara sa ma intrerupa un pitic dement amenintand sa arunce intr-o frizerie cu o piatra...Visez la ziua cand soferul de troleu nu isi va mai trata pasagerii ca saci de cartofi...visez la ziua cand voi putea apela la toate serviciile publice ale unei societati civilizate si voi considera ca platesc prea putine taxe si impozite pentru cat de MULT beneficiiez. Visez la ziua cand balanta cantitatii se va inclina in favoarea calitatii si la ziua cand imi voi putea numi toti amicii prieteni ...
Si uite asa...mananc si ultimele doua bucatele de ciocolata...Primola e gata... Ce ne facem acum?

ma intreb...

...ma intreb...pe firul vietii drept ...de ce si cand am folosit eu samponul gresit...si s-a despicat firul?
Ma intreb de ce trebuie totul sa se complice si sa se nasca mii de ite?
Ma intreb de ce nu-ti poti gasi linistea cand esti singur cu tine...si nu-ti vorbeste nimeni...
Ma intreb de ce, in viata, cea mai promitatoare parte din zi incepe in fiecare dimineata...

Am multe intrebari pe zi...mi le administrez ca pe pastile al caror efect nu am nicodata timp sa-l resimt. Eu as vrea sa cred ca-mi fac bine...dar nu am de unde sa stiu!
Atatea intrebari isi asteapta atatea raspunsuri sau poate raspunsurile sunt deja acolo asteptand doar sa intrebe cineva de ele...

Eu continui sa ma intreb si de fiecare data cand voi descoperi un raspuns ma voi simti cumva mai aproape de mine...de linistea dimineatii...de linistea pe care mi-o dai...de linistea pe care sper sa pot sa mi-o ofer singura ...la un moment dat. Oare viata inceteaza atunci cand toate intrebarile isi gasesc raspuns...sau de abia atunci incepe?

NOI amestecuri

Suntem amestecati! Nimic din noi n-a mai ramas originar. Nimic din "nou" n-a mai ramas original.
Zi de zi ma amestec in situatii, in angoase si incertitudini...imi diulez cocktailul si asa diluat al existentei...
Am observat ca-mi place sa punctez un text prin virgule...am observat ca ma atrag pauzele...pauzele in vorbire...pauzele in gandire...pauzele in pauza

Am observat ca tind sa nagramez ...si cand anagramez cuvintele se aseaza automat in simetrie...adica orice neregula este simetrica...gresesti aici... se reflecta dincolo
De exemplu: aseara ma uitam la stelul plin de cere si ma minunam ce frumos si simetric erau aranjate toate!

Astazi cam atat am de spus! Ar mai fi multe...dar vulcanul nu are voie sa erupa momentan...cand va erupe...pamantul va fi fertil si dezastrul va fi bun!

4 din 2

N-am mai cugetat demult aici..despre mine...sau macar despre albine.
Pe streasina vecina se agita zilnic si se plang constant 2 puiuti de porumbei. Despre cei mari am mai scris aici cu alte ocazii...dar pe cei mici i-am observat de curand...in podul de vis-a-vis, sub un burlan. Se chiraie, se uita curioasi prin crapatura dintre ziduri...cred ca ar vrea sa-si ia zborul...dar inca tatoneaza...inca e cald si sigur inauntru...iar mama porumboiaca inca le aduce de mancare. Asa si eu...inca mi-e bine unde sunt...inca sunt protejata..dar oare nu e timpul sa-mi iau odata zborul???
Cred ca de cand m-am nascut sunt obsedata si hartuita de cuvantul "trebuie". Nu pot niciodata sa-i depisetez prea bine originile. Trebuie asta e un trebuie impus dinafara...de parinti, conventii sociale, indatoriri profesionale sau sentimentale...sau e un trebuie care-mi apartine complet si are de a face doar cu avantul meu, responsabilitatea mea proprie si personala, simtul datoriei sau simtul esteticului meu...Oare de unde vine trebuie asta domnule?! Trebuie sa zbor...pentru ca asa zboara toti puii departe de cuibul parintilor la un moment dat...sau trebuie sa zbor pentru ca vreau eu, pentru ca imi cresc aripi din interior. Trebuie sa nu mai mananc inghetata ca ma ingras si o societate precum a noastra nu tolereaza oamenii grasi...sau trebuie sa nu mai mananc inghetata ca m-am saturat sau ca nu mai am pofta!
Acum trebuie sa ma opresc din scris...pentru ca am si alte treburi..dar oare chiar trebuie sa le fac?
To bee or not to bee...that is the question!

puterea cuvantului

Trebuie sa ma folosesc de puterea cuvantului, desi eu cred in adevarul faptelor.
Practic o meserie al carui scop final nu ma caracterizeaza...imi imi place doar drumul pana acolo. Iar drumul pana acolo e pavat cu cuvinte...intentiile bune nu intra in discutie!
Ma intreb oare de cate promisiuni incalcate sau nerespectate sau de cate minciuni, amanari sau iluzii este nevoie sa incetezi sa crezi in puterea cuvantului?
Oare este cuvantul intr-atat de puternic...poate el determina actiuni, schimba opinii, atitudini, persoane? Sau sunt totusi faptele cele care decid, cele cu care incarcam cuvintele, le sustinem, le decoram, le justificam. Deseori cei care cred in cuvinte sunt deceptionati de puterea lor, dar si cei care actioneaza motivati de fapte se folosesc si de cuvinte in demersul lor, abuzeaza chiar de creditul pe care unii oameni acorda cuvintelor.
Cuvintele ne leaga si ne dezleaga in viata, ne definesc, ne povestesc ce se intampla in jur ...si cu toate acestea tot ce se intampla dincolo de ele e mult mai interesant si captivant si mult mai puternic probabil.
Cuvintele creeaza noduri, zi de zi! Noduri intre care un paianjen iscusit poate tese la infinit o panza firava...dar cum ramane cu vantul, cu timpul, cu sentimentul de singuratate...
Nu va lasati cuvintele singure...fiti mereu alaturi de le, in fapte si in principii! Altfel cuvantul se va transorma in "cu vantul" si se va lasa purtat de el...

Sliders

Am o zi ciudata...simt amenintarea unei recidivari...dar incerc sa o ignor...
Am inceput sa-mi numar zilele si sa le cataloghez dupa vise, in retrospectiva...Ieri am visat rochii pentru ca ieri seara am probat rochii pentru o nunta intr-un magazin magic in care de fiecare data cand ma duc ma simt ca un fulg care pluteste...Sambata seara am visat mobila...pentru ca sambata am fost la Ikea...
Nunti, mobila, tzoale, boli...ufff...something tells me I'm not in Kansas anymore....si ca cineva m-a impins, aproape impotriva voinetei mele, in lumea adultilor...in lumea ratelor, intretinerilor, consumului de gaze si de nervi...facturilor de mobil...cumparaturilor de week-end de la hypermarket...doctoriilor si a doctorilor...sheesh!!! Alaltieri am cumparat paine, pentru ca stiam ca nu o sa mai avem a doua zi dimineata! Eu si painea...inainte nici nu mancam paine...acuma ma ingrijesc sa fie pe masa in fiecare zi...Ma ingrozesc si de cum vorbesc...aproape matur, cu responsabilitate si seriozitate!
Noroc ca exista inca o lume unde oamenii au timp sa fie cum vrea...Citeam ieri la o prietena in blog ca nu mai gaseste oameni care vor sa se joace cu ea...ca nimeni nu mai are vreo idee de un joc original...Dar oare ce facem noi aici?...Nu ne jucam de-a lumi paralele...? Nu ne extragem putin din coordonatele noastre zilnice sa incercam sa ne reorganizam in jurul unui altfel de concept? Limitati fiind doar de cuvinte, nu recream un univers? Nu ne "descriem" asa cum am vrea sa fim vazuti?...nu ne lasam prada sentimentelor sau furati de peisaje mentale?...nu ne lasam loc de comentarii pentru ca oricine sa poata intra in jocul pe care-l initiem in fiecare post!
Sigur unii (precum tagma jurnalistilor sau wanna be jurnalistilor care se dau jurnalisti in bloguri) ar spune ca ei discuta chestiuni serioase in blog. Da, poti sa discuti despre ce vrei...serioase sau nu...important e ca esti citit si lumea citeste despre ce vrei TU...deci ti-au intrat in joc...fie el serios sau nu... au patruns in dimensiunea ta...
Azi de dimineatza...am realizat ca, desi n-am nimic de facut, nu am timp sa citesc toate blogurile care-mi plac. Ma simt ca in porcaria aia de serial "Sliders", SF-ul din care doar titlul imi place si uneori o povestioara ici colo cand se mai scapa vre-un scenarist!
Sunt atat de multe si atat de captivante uneori...Ma intreb...Oare n-are timp cineva sa faca revista blogurilor cu linkuri frumusel...sa ma lamuresc mai bine ce si cum in ziua respectiva, ce e ok sa vizitez?
E frumos sa stai dimineata si sa rasfoiesti suflete in loc de ziare, suflete care isi astern virtual pasurile, chemarile, visurile sau realizarile. Sa alunec usor dintr-o lume virtuala in alta, unele de abia configurate, altele cu o personalitate coplesitoare. Oare chiar ar putea cineva sa ne faca un rezumat al acestui fenomen? Oare chiar exista esente la care poti sa reduci toate entitatile care populeaza blogosfera? Oare chiar exista, la fel ca in serial, dimensiunea numita HOME, unde toate aceste entitati se reunesc?
E clar! Am o zi foarte ciudata azi...si o continui mai confuza decat am inceput-o!
But thanks for sliding by anyway ;)

ne intreceam cu gluma

...de atat nescris...uitasem cum e...Noroc ca plimbarica cu tramvaiul azi de dimineata m-a zgduit indeajuns cat sa-mi doresc o repriza refulatorie cili sha! ;)
Pei cica...azi de dimineatza am avut drum cu tramvaiul 14...2 statii...dar de ajuns!Am aterizat pe refugiu pe care nu ma mai refugiasem demult si am inceput sa ma chiombesc dupa tramvai, nu cred ca mai trebuie mentionat ca eram in maaare intarziere (e un lucru prea comun pentru diminetile mele). O femeie ma intreaba daca 21 merge pe ruta lui 14...Mie imi trebuia orice doar 2 amarate de statii asa ca prefer sa-i zic ca nu stiu decat s-o induc in eroare. Tramvaiul 21 (t)rage in statie si ma intorc sa il incalec. Daca ma intorceam cu 2 secunde mai tarziu m-as fi izbit de o doamna de vreo 50 de ani, alba la fata, perfect livida si inexpresiva care statea asteptandu-ma parca sa ma izbesc de ea. O ocolesc frumos...one down...plenty more crazy, wacked up, fucked up people to go...
Ma urc in tramvai si raman pe scari deoarece urma sa cobor rapid. O doamna cu multe sacose ma ocheste si se baga la fel de rapid in spatele meu..in expectativa. N-am inteles deloc aceasta miscare deoarece chiar langa mine si mult mai aproape de ea era un culoar liber pe care putea sa-l foloseasca, dar nu...a preferat sa mearga mai mult, s avina la mine si sa ma blocheze pe la spate. Dupa cum spuneam, eu coboram la a doua asa ca am fost nevoita sa ma strecor pe langa cantitatile ei voluminoase si sa-i eliberez culoarul cu pricina..pentru ca ea pe ala il vroia...deh!!!
Urasc tramvaiul..dar azi trebuia...asta e! Nici cu 69, dupa aia nu mi-a fost frica...cu cat inaintam inercand sa scap de un miros suspect de urina combinata cu zarzavaturi...cu atat imi dadeam seama ca de fapt mirosul provea din fata si ma indreptam exact spre el...Pana sa mai pot face ceva am fost flancata din ambele parti fara drept de apel sau de agatare de vre-una din barele ajutatoare!
Cam asta pentru azi...trecand peste oameni care se pare ca au anumite locuri desemnate in trolee si nu s-ar clinti sa faca loc nici in ruptul capului. Sunt fericita doar ca pot strabate drumul pana la servici si pe jos...Haleuia. De maine ma incalt numai in adidasi si pornesc la drum din timp!
Uneori am impresia ca mijloacele de transport in comun sunt singurele adevarate piedici in calea libertatii mele de miscare!

Bucuresti - Bucu-cresti

Imi caut garsoniera...nu mai am timp sa scriu...nu mai am timp sa fac nimic. Bucurestiul poate fi un oras infernal daca incerci sa-l cunosti in amanunt...si nu spicuiesti doar, exploatandu-l pentru ce are mai bun! Cand trebuie sa-ti cauti casa...trebuie sa ii vezi toate cartierele...mai bune si mai rele...mai ales mai putin bune...la banii care putem sa-i dam noi pe chirie! E un gen de intimitate pe care nu mi-am dorit-o nicodata in mod deosebit cu acest oras...eu tot sper sa plec din el...probabil pentru ca speranta moare cam ultima! Nu as vrea sa intru in detalii deprimate cum ar fi preturile unei garsoniere de inchiriat cu risc seismic ridicat sau cu pericol de explozie nowdays...it's too much for the peace and safe haven that I call my blog...
Insa...o concluzie tot pot sa trag...Pentru oricine se simte copil...si vrea sa se maturizeze f f f rapid...ii recomand o doza zdavana de stat pe cont propriu in Bucuresti. E dupa principiu..."what doesn't kill you, only makes you stronger". Aici daca stii sa conduci, poti conduce in orice oras din lume, daca stii sa te descurci...o sa faci fata oriunde...Daca mai poti ramane si politicos si cu bun simt trecand prin toate astea...ai un loc garantat in rai sau oricum intr-o zona la fel de bine cotata din puncte de vedere post mortem imobiliar. Now back to work...I've still got a lotta' growing up to do

e-volutia comunicarii

Am tot vrut sa scriu despre petrecerea suburbana la care am nimerit eu accidental sau pur intamplator, acelasi lucru. O petrecere subCartureasca...care am intzeles ca e unul din evenimentele "pe val" ale mondenitatii prin care imi mai tarasc si eu popul din cand in cand.
Asadar, saptamana trecuta, in cautarea unui ceai si a unei carti nesolictante...am nimerit ...la Carturesti...in mijlocul unei proiectii de filmulete de grafica 3D sau asha ceva. Tot eram "amenintati" ca vom fi transferati la subsol...pentru o petrecere. La imboldul prietenei mele m-am lasat transferata si la subsol. Nu cunosteam pe nimeni in afara de ea...muzica era faina, decorul oarecum bizar dar intrigant...carti aruncate pe jos...un bol cu vin viert cu fructe...piscoturi bestiale...(nush cum de nu s-a golit instant platoul!!!). Toate datele unei petreceri reusite in stilul meu!
Nu pot vorbi pentru toate lumea de acolo...insa... eu nu am incercat sa cunosc pe nimeni de acolo, desi erau personae pe care as fi vrut sa le cunosc...pe care le vad mereu in locurile prin care bantui...Fete cunoscute de "artisti neintelesi" , fete cunoscute de "artisti semi-celebri", fete necunoscute, dar interesante...vorbesc si de fete si de baieti deopotriva...Insa NU...Nu am intrat in vorba cu nimeni.
La un moment dat am avut insa o revelatie si m-am intors catre prietena mea neputand sa-mi tin ascuns gandul: "Tu iti dai seama ca toata lumea de aici...sau mai toata lumea de aici...ar putea sa aiba un blog!". Ce usor ne-ar fi fost atunci sa vorbim unii cu altii!!! Daca am fi fost fiecare conectat la un calculator, am fi putut citi gandurile virtuale ale fiecaruia, am fi putut face comentarii, am fi putut crea o legatura! Ce deschisi ar fi devenit toti atunci!...Cate masti inutile sau de super-moderne ar fi fost facute tzandari!!!
E putin trist intr-adevar ca nu ma mai "pot conecta" cu oameni, ci ma pot doar "conecta la oameni" prin intermediul unui calculator! Cred insa ca multi sunt in situatia mea.
Eram mult mai deschisa si sociabila inainte. Orice masa vecina dintr-un club putea constitui un potential "cuib" de viitoare cunostinte...ma bagam in seama...radeam faceam glume...insa in mare parte reactiile erau acelasi... parca puteam sa citesc gandurile pe fata lor ..."ce disperata o mai fi s'asta!... O fi pusa pe agatzat?...ce puii mei nu ma lasi sa-mi termin bere in pace???"
Oamenii aceia venisera cu grupul lor de prieteni sau doar cu grijile si frustrarile lor si nu erau dispusi sa le imparta asha cu altii face to face! Dar oare de ce atunci cand ne ascundem in spatele unui ecran si a unei tastaturi, ne vine mai usor? Spre ce se indreapta comunicarea intre fiintele umane. Mai sunt oare la fel de apreciate tonurile, tonalitatile, inflexiunile vocii...mai e limbajul non-verbal 70% din conversatie, cand majoritatea conversatiilor pe care le purtam in prezent, chiar si cu cei dragi, sunt fie pe mess, pe mail, pe blog sau pe nush ce chat? Eu ma exprim mai bine in scris...mi-am cunoscut prieteni in scris...mi-am obtinut slujba in scris. Nici nu stiam ca stiu sa scriu...scrisul a venit peste mine si mi-a aratat ca ma fac mai bine inteleasa asha. What's your excuse?
Cu toate acestea...vreau inca sa cunosc oameni si sa ma descurc in situatii offline. Dar cum? Cand? Unde? E greu si sincer...sunt obosita...tastele sunt mai comode si mai safe...dar tastele batin acelasi ritm, n-or sa tasteze niciodata in voci sau in ritmul inimii...si totusi...totusi patratelele astea reci si prafuite sunt probabil cele prin care simt cele mai dese "atingeri" umane!

Pentru Roxana...sperand ca eu nu te cunosc de pe mess ...
...si nici tu...;)

the blog connection

I am not too much into this blog phenomena...the reason I got into in the first place was because it's a great source of people's insights... (strategic planners - all around the world- you don't know what you're missing !!!). I decided to have a personal blog because I am not that disciplined to keep to a certain theme...I have never regreted my decision. The greatest feeling that I have ever been given while surfing the blog was the blog connection or the blog contact as I just started to call it.
The blog contact is a type of more intimate eye contact.
You know when you're in a crowd and you meet someone's eyes and make an instant connection? You know when you're exchanging ides with a person and all of a sudden you hear that certain click and it all starts to make sense? You know when you're reading a book or a famous quote and you immediately identify with what's being said or have an instant revelation? Those are the kind of kicks I get from blogs...That instant recognition of someone close to your heart or of someone's words you can identify with...of someone that seems to give meaning and expression to feelings that were always there, but you just never knew how to make them come out.
People are more intimate on blogs...that's probably the reason why corporate blogs were invented...to make a corporation seem more human to bring it closer to its consumer.
People open up more when they're not face to face with someone...it's amazing what can hide behind a computer screen!
Blogs are manipulative or over-emotional...sometimes misleading...sometimes creating words or images of people that can never really exist offline. But it's a fantastic world at that ...We've come to a point of civilization where people have the greatest technical means of staying connected, but not much real human foundation for doing so. I'd like to think of the blogosphere as a collection of some of these lost souls that still feel they want to talk and connect themselves to the world, but are to shy or limited by time and space to do it any other way. Quite like an ocean of confused currents given a direction in which to flow. I am greatful to have entered such a world and to have met so many interesting virtual people...I don't really need to know how most of them are in real life...I just need to keep writing and reading their thoughts and making this weird human contact. It's strange ...but I speak to people every day outloud...on the phone...face to face...on a chat room....but it's here... this "mandarine slice" ....is the only place I feel I ever really make myself heard!

wild and mild stages of me

Aseara am iesit...fosta Fire-ista din mine vroia un "outting" ca pe vremuri...cu mult fum si tzopaiala si frenezie naturala ... Observ cu uimire dar placere ca nu mai sunt cine am fost...nici atunci nu prea eram eu, dar ma imbatam cu apa rece crezand ca am sa-mi gasesc cavalerul salvator intr-un beci uitat de lume unde poate singura salvare ramas multora era si este bautura. Salvarea mea de atunci era muzica...aku 5 ani...mind you...muzica cum nu se putea auzi in nici un alt loc din Bucuresti...nici macar acasa la mine...pentru ca de abia stiam ce-i aia un mp3, apai sa-mi mai si downlodez de undeva piese. Mergeam sa dansez...sa ma educ...sa invatz sa ascult muzica...simteam o energie fantastica si dantuiam toata seara de toti se intrebau cum de am atat energie. Eram in grupul meu de fete cu toate fascinate de cate un specimen anume sau de mai multi...cu toate ferm convinse ca nu o sa ne gasim jumatatea in baruri si cluburi...dar in acelasi timp incapatanate in iesirile dese care mai de care mai pline de insuccese. Am intrat ieri in B sperand sa regasesc aceeasi energie unica si veselie cu care ma mandream cand eram "mica"...in schimb doar fum...mult mult fum si inghesuiala cat cuprinde...
M-am uitat la el...si mi-am dat seama ca am depasit demult acel stadiu al vietii mele...nu...nu m-am sedentarizat...nu m-am sedat..doar k's in perioada mult mai mild a vietii mele si un zambet din partea omului pe care il iubesc suplineste pentru toata acea energie exhaustiva si superficiala de mai demult. cred ca incep sa realizez avantajele maturizarii...cred ca incep in sfarsit sa apreciz cine sunt si viata pe care o am acum. Fiecare stadiu din viata e important dar pe unele le traim in fum si zbucium pe altele in armonie si intelegere...
Muzica buna ramane...dar cluburile s-au schimbat...oamenii pe care ii stiu eu au plecat iar acum muzica buna pot s-o ascult oriunde pentru ca o am in mine si o port cu mine oriunde...si oricand...
Doar ca cel mai important ...nu mai e acel loc ascuns in intunecat unde sa uit cine sunt...acum stiu cine sunt si cel mai important a devenit "cu cine" o ascult si ...
cu tine... viata mea e de o mie de ori mai melodioasa ;)

cucugetare

" Ma intreb daca de fapt nu imi regizez propria minciuna- viata- doar ca sa am iluzia unui final fericit...ca in filmele americane"!

De-a fata ascunselea cu "entuziasmul"

Come out, come out wherever you are! You can run but you can't hide!
...si iata-ma back to work!!!
Cred ca nu mi-a lipsit niciodata entuziasmul ca acum! Oare unde s-o fi ascuns ? Sa-l caut temeinic pe sub teancurile de hartii adunate pe bioru? Sa ma uit prin sertare, printre biscuiti si tartine? O fi iesit pe geam? De ce nu? Acuma e mai cald afara! Poate si-a gasit un loc pe langa porumbeii de pe streasina vecina! Poate l-am uitat acasa...cum fac mereu cu cheile de la bioru...E posibil...Poate in mod inconsitient (dar subconstient) imi uit mereu cheile acasa...ca nu vreau de fapt sa intru (gigles)...um going slightly Freudian!!!
Pe aici toata lumea e destul de entuziasta...colegi povestind intamplari din vacanta...poze din locatiile prin care s-au plimbat sau de pe acasa...unele de-a dreptul artistice...rezolutii de inceput de an care mai de care mai viu colorate si originale...
Eu ma uit la ei, ma amuz dar cand ma reintorc in mine dau de gol...un mare gol... Oare unde o fi pierit entuziasmul meu? S-o fi ascuns in universul intrebarilor existentiale sau a celor care nasc numai probleme si subiecte nesfarsite de meditatie...S-o fi pitit in rutina ultimelor proiecte, in traducerea pozitionarii in slogane, in conceptele nesfarsite pentru evenimente cu numar par de participanti sau poate s-o fi pierdut pur si simplu in zilele in care nu am nimic de facut si ma uit in gol afara pe fereastra gandindu-ma ca...undeva...candva...intr-o alta perioada non-cubista a vietii mele am avut utilitate si importanta intr-o agentie de publicitate!
Uneori totusi...il regasesc... entuziasmul...Isi scoate nasucul obraznic din spatele unui print original de pe Ads of the world sau face un pop-up spectaculos dintr-o campanie geniala de promovare Heineken de pe blogul TBWA....sau pur si simplu reinvie de fiecare data cand prietenii din "bransa" imi povestesc cat de frumos a fost la filmari...si cat de mult le-a placut cum a iesit spotul din ultima lor campanie (noi nu participam la filmari..adika..daca vrem putem sa mergem..dar suntem degeaba...ca scenariul nu ne mai apartine demult....si tot ce se intampla dupa scrierea si aprobarea lui e facut de oameni mult mai avizati decat noi).
..Oare de unde ar putea sa-mi sara entuziasmul??? Um looking into in! Ma gandesc poate sa ma apuc de regie...sau sa ma reapuc de pictat...fotografie...Cred ca dintr-un Master in strainatate!
In ultimul timp imi sare mai des mustarul decat orice farama de entuzisam.
Nu-i nimic ...sunt perseverenta...a fost al meu candva si nu renunt asa usor la el! Il voi regasi...si cand ne vom reuni...fericiti..dupa atat timp despartiti...o sa ne fie bine..am sa ma asigur ca-i creez conditiile in care sa-i placa iar de mine, sa vrea sa stea cu mine si sa nu ma mai paraseasca prea curand! Ii datorez macar atat!

O zi ca oricare alta

Citeam deunazi cum ca majoritate blogerilor ar fi interesati doar sa-si etaleze talentele scriitoricesti si sa pompeze cuvinte "maiestre" in fiecare post cu care sa uluiasca lumea...Mda...ce sa zic...eu fac asta pentru ca asta mi-am propus...sa exersez ...sa-mi exersez puterea de a transmite idei si influenta oameni (maybe). Nu mi-am propus sa tin un jurnal pentru ca sunt mult prea putin constiincioasa pentru asa ceva...si ..lately...my life has been no walk on Hollywood boulevard...pe scurt...nici n-am avut lucruri prea interesante de relatat ...nici chef sa fabulez...m-am integrat in griul cotidian Bucureshtean...Asa ca totusi, resimtind responsabilitatea unei pagini pe internet care asteapta sa o completez poate macar o data pe saptamana am preferat sa postez din "descoperirele" mele...fie ele...spoturi, printuri, filme... mai slabutz cu cartile...dar promit sa ma revansez soon enough si akolo...Pana atunci ..."duma zilei"
- Nu orice fulg ajunge zapada!
Have a nice one!

where are my starry nights???

Cand eram mica, la bunica la tara in vacanta ...imi placea sa ma uit noaptea la stele. Era totul atat de clar si limpede, se vedea absolut fiecare firimitura de stea de pe cer...si albastrul ala adanc de catifea nu facea decat sa puna mai bine fiecare stea in valoare! Era un cer plin de stele si o existenta plina de bucurii, lipsita de griji. Mi-e dor de o astfel de noapte fara griji in care sa ma pot bucura de stralucirea stelelor si de culoarea profunda a noptii.
In Bucuresti nu am decat nopti agitate...nu pentru ca as duce o viata de noapte intensa...ci pentru ca nu am unde sa ridic privirea, nu exista pata de cer profunda sau curata, nu exista stele!
Perspectiva unui nou an ma sperie...si nu neaparat gandindu-ma la numarul de riduri cardiace sau vizibile pe care le-am acumulat anul asta...parca mai mult ca nicicand...si nu neaparat din perspectiva timpului care trece ...ci din perspectiva lucurilor care nu pot fi schimbate, pe care incerci sa le schimbi dar nu poti si nu poti in ciudat scurgerii anilor...in ciuda testului timpului...in ciuda rezultatelor care ies mereu negative. Ma zbat impotriva curentului si nu intzeleg daca un an in plus ar trebui sa ma inarmeze cu putere si rabdare sa lupt in continuare impotriva lui sau cu intelepciunea de a renuntza la lupta si a lasa curentul sa ma ia cu sine!
E greu...e greu atunci cand nu stii daca un an in plus inseamna o valoare sau un dezavantaj!
Eu totusi va iubesc dar cel mai bine cred ca ar fi sa va las sa va dati seama cat de mult ma iubiti si voi pe mine! Pentru ca deocamdata nu relizati! La multi ani tuturor celor care stiu sa-si puna in valoare varsta si sa valorifice trecerea timpului!!!

cugetari de vineri

Am mai citit pe blogul cuiva astazi ca sta si se uita de cateva minute in gol...in ecran... fara sa stie ce sa scrie...Cam asa sunt si eu...drifting...wondering...booooring!!!
M-am gandit sa revin la primul meu post de pe blog cand vorbeam poate putin mai stangaci si mai timorat despre schimbare...cum vine...cum devine...cum te pregateste sau te ia pe sus ...dar cum este inevitabila pana la urma.
Am dat cu nasul de schimbarea brusca, nepregatita...de curand...si e dureroasa foc, dar si refreshing! Iti zguduie putin sistemul de valori pe care mizeria cotiana tinde sa ni-l prafuiasca deseori. Te face sa intelegi daca ce aveai inainte merita schimbat, daca e important sa pastrezi trecutul sau sa faci brusc un pas spre ceva mai bun! Te invata sa pretuiesti ce ai si ce e trecator de care trebuie sa te bucuri cat ai ocazia. Mda...e buna schimbarea...e ca o gura proaspata de aer...
E buna schimbarea, dar cea cu care poti negocia, cea in care ai un cuvant de spus, cea pe care poti s-o modelezi. Mai sunt si cele crude, dure si neinduplecate care se incapataneaza sa iasa totul cum vor ele! Schimbarile incapatanate si intolerante ...mie nu-mi plac deeeloc! Ma lipsesc de ele!
Cam asta ar fi despre schimabre...cum m-a schimbat pe mine..personal...ramane de vazut...
Pana la urmatoare schimbare... have a nice week-end!

...for reasons unknown...sau viata de fluture

...For reasons unknown....am avut o saptamana mai mult decat agitata...close to a nightmare si ca sa ma detasez de problemele personale am decis sa vorbesc pentru prima oara in acest blog despre problemele profesionale. Nu am vrut sa deschid subiectul pana acum pentru ca acesta este un blog personal si incerc sa-l tin departe de munca...si mai aproape de pasiuni, hobbiuri, cuvinte si imagini care desfata privirea si sufletul (aviz celor care folosesc tot felul de exprimari exagerate in cometarii;).
Zilele astea un subiect a tot fost pus in discutie prin agentia in care lucrez....vis-a-vis de tinerele talente care vor sa-si faca un nume in publicitate...vis-a-vis de ce se vede pe ecran, panou, poster si ce se petrece dincolo de ele. Ce am de spus a fost spus si va fi spus mult timp de acum incolo dar dupa doar 3 ani de zile in domeniu parca simt nevoia sa o ofer si eu aceeasi lamurire.
Ideal ar fi sa lucrezi intr-o agentie de publicitate unde ce se vede in afara se intampla si inauntru adica "produsul final" corespunde cu "procesul de fabricatie". Acesta lucru se intampla insa foarte rar. Putina lume dinafara stie cat efort, cate dezbateri, cata munca de lamurire, explicatii (de ambele parti), stres idei rejectate, acceptate si rejectate din nou, transformate, prelucrate, operate plastic sau valoric sau pur si simplu adulate ...intra in fabricarea unei idei relativ bune. Si buna conforma carui standard? Si dupa aia intervin alte dezbateri ale unor oameni, majoritatea in necunostintza de cauza, sau majoritatea in "ne-target"...ma rog...
Ideea e, oameni buni, ca Lucian Georgescu are dreptate...Nu zic ca marul este gaunos pe dinauntru, chiar daca e rumen si frumos pe dinafara...dar zic ca omida se zbate rau in itele pe care singura le naste pana se transforam in fluture. Aproape ca nu exista campanie in care toti cei implicati in crearea strategiei si conceptului creativ sa cada de acord instant...Toti incerca sa-si expuna punctul lor de vedere cand, de fapt, singurul punct de vedere care trebuie luat cu adevarat in seama este cel al consumatorului din target. Putini stiu motivele pentru care un spot arata cum arata, pentru care un protagonist rosteste aceeasi lozinca plictisitoare dar informativa, pentru care toate pack-shoturile arata la fel....sau pentru care unii sau altii au asha zisul curaj sa "arate" sau sa "ne arate"ceva altfel. Daca intrii ca un fluture in publicitate si vrei sa inveti sa zbori...sa fii pregatit sa ti se franga de zeci de mii de ori aripile pana ai sa poti parcurge macar un metru in aer...si nu exista garantie ca dupa aia vei zbura cu gratie si stiinta...exista doar intuitie, cercetare, curaj, idei bune sau rele...si muuulta ...muuulta rabdare. La finalul unei astfel de cariere te vei simti obosit si poate foarte batran, dar vei avea satisfactia sa stii ca ai putut sa zbori ca un fluture...doar o zi...dar ce zi plina!!!

dedicated...to so many people I know

It's a damn good song!!!

MoloKo -

Absent Minded Friends

That I've been wondering
Shall we drink a toast to
Absent minded friends
To all who turn the corner and
To those who went round the bend
Everybody raise your glasses
Drink and drown
Melancholy for the masses
Love come down

Well it's a silly thing
That I've been wondering
Maybe you will never
Bridge the gulf
Baby you are just too sensitive
Are you numb enough?
Can we ever feel this
Impending void?
Have we become what we intended
To avoid?

Have you ever smiled for too long?
Till you're aching
Have you ever laughed till you cried?
Till your heart is breaking.

Love is always riddled with
Selfishness
Few will find joy In their
Big success
From the sublime to the ridiculous in the
Blink of an eye.
Funny all too funny
You're a funny guy

If its too much to feel
Come this way my friend
Try to keep it unreal
Feels good to let yourself descend
so pretend
We can transcend our everyday existences
No distances
How did we come undone?
Became what we've become

Have you ever smiled for too long?
Till you're aching.
Have you ever laughed till you cried?
Till your heart is breaking.

Have you ever smiled for too long?
Till you're aching.
Have you ever laughed till your heart is breaking.
How did we come undone?

Franturi de week-end

"Bei un vin...Andrei!"
"Nu, nu stiu, nu...nu cred!"
"Bineeee...ramane mai mult pentru mine atunci!"


Citea ziarul concentrat in timp ce The Killers rasunau puternic din castile mele...kill me now ...kill me now...kill me now...kill me now...Peisajul dezolant de afara...mizerie...mirosuri...perspectiva unui drum lung in care toate astea se vor agrava...Simteam deja cum mi se aseaza primul strat de praf de pe soseaua murdara peste dantura...Si totusi...nu vroiam sa mor atunci...kill me later...


"Hai ca de restul ma ocup eu..."
"Te rog eu sa nu te bagi! Lasa-ma in pace... sa-mi termin treaba!"
Da! Era curatenia mea... recul, descatusare, sport! Mi-am prins atat de bine! Parca sunt mai acasa intr-o casa curatata macar partial de mine!


...Nu era la fel de frumos decorat cum ma asteptam! Un peisaj mai degraba simplist, un parter mai degraba kitchos...insa, la etaj, m-am acomodat repede.
Nu ne aflam chiar in varful unui copac, dar ramurile unui copac care bateau chiar in geam si aerul racoros al serii iti puteau crea aceasta iluzie.
Momentul era de liniste, de regasire ...in lucururile care ne plac, mancare delicioasa, ambient, muzica, noi 2! Am sorbit linistea dintr-un pahar de limonada si am degustat specialitatea sentimentelor proaspete care in loc sa moara, cresc si se mentin tinere. Am obtinut chiar confirmarea lor intr-o declaratie care pentru mine a fost de fapt apogeul...apogeul acelei seri...apogeul acestor luni...Punctul culminant...Sunt curioasa daca naratiunea mea are doar un singur punct culminant sau mai urmeaza si altele...dar mai bine sa nu ma intreb...


Sa incerci, ca prin vis, "sa faci o captura" a unei seri superbe, a unei lumini de felinar perfecte, a unei gaze pe o frunza de copac, a mirosului rufelor proaspat spalate pe balcon, a ideei de insula unde nu cunosti si nu te cunoaste nimeni in afara unei singure persoane (cea cu care ai venit), a puterii de a trece peste obstacole, a minunii normalitatii, a unor ..faranturi de week-end...

conversatie matinala

"Te iubesc ...stii..."
"Stiu...dar nu-mi strica un reminder ;)"

Chiar asha...ce ar fi daca in loc de tzuitul ala nebun si enervant pe care ni-l programam la telefon ca sa ne amintim de diverse chestii...am pune un simplu "te iubesc" din partea cuiva drag...???E o mult mai buna metoda de a te automotiva sa duci la capat sarcinile de care trebuia sa fii amintit si in acelasi timp sa-ti aduci aminte ca mai ai o mica responsabilitate si tre sa nu uiti ca cineva aici pe pamant...te iubeste...
Ce frumos!!!
NB: Recomand diabeticilor sa nu acceseze blogul meu azi!!! Risc foarte mare de expunere la dulcegarii!