link din LN

Pentru mana de oameni care mai citesc inca acest blog, m-am gandit sa ofer ceva perlishoare scoase de colegi de ai mei din blogosfera(poate au ei ceva mai interesant de spus!)...si cum mi-e prea lene sa dau copy-paste si "via" mai bine bag direct linkul aici si va urez distractie placuta! Eu chiar m-am distrat!

how incredibily cool and practical is this!?!?!

If I ever have stairs in my house...these will be it!!!










produced by Unicraft Joinery, an Australian company

4 din 2

N-am mai cugetat demult aici..despre mine...sau macar despre albine.
Pe streasina vecina se agita zilnic si se plang constant 2 puiuti de porumbei. Despre cei mari am mai scris aici cu alte ocazii...dar pe cei mici i-am observat de curand...in podul de vis-a-vis, sub un burlan. Se chiraie, se uita curioasi prin crapatura dintre ziduri...cred ca ar vrea sa-si ia zborul...dar inca tatoneaza...inca e cald si sigur inauntru...iar mama porumboiaca inca le aduce de mancare. Asa si eu...inca mi-e bine unde sunt...inca sunt protejata..dar oare nu e timpul sa-mi iau odata zborul???
Cred ca de cand m-am nascut sunt obsedata si hartuita de cuvantul "trebuie". Nu pot niciodata sa-i depisetez prea bine originile. Trebuie asta e un trebuie impus dinafara...de parinti, conventii sociale, indatoriri profesionale sau sentimentale...sau e un trebuie care-mi apartine complet si are de a face doar cu avantul meu, responsabilitatea mea proprie si personala, simtul datoriei sau simtul esteticului meu...Oare de unde vine trebuie asta domnule?! Trebuie sa zbor...pentru ca asa zboara toti puii departe de cuibul parintilor la un moment dat...sau trebuie sa zbor pentru ca vreau eu, pentru ca imi cresc aripi din interior. Trebuie sa nu mai mananc inghetata ca ma ingras si o societate precum a noastra nu tolereaza oamenii grasi...sau trebuie sa nu mai mananc inghetata ca m-am saturat sau ca nu mai am pofta!
Acum trebuie sa ma opresc din scris...pentru ca am si alte treburi..dar oare chiar trebuie sa le fac?
To bee or not to bee...that is the question!

anatomia unei linii drepte

O linie dreapta continua.

Pentru un arhitect...potentialul unei proiectii impresionate.

Pentru un bucatar italian...un inceput de pasta carbonara.

Pentru un doctor – tot ce e mai scump pe lume!

Viata unui om...

In ce se masoara viata unui om? In ce se masoara viata unui doctor care incearca sa salveze viata unui om? Dar a unui doctor care e uneori responsabil de zeci de vieti. Cum sa-i numim oare? Zei, intelepti, maestri, profeti...sau oameni ca oricare altii?! Desi cuvintele joaca un rol important, fiecare om e definit prin faptele sale si trebuie luat in functie de mediul in care se afla. Doctorii? Pe masa de operatie- zei, pronuntand un diagnostic – profeti, invatandu-i pe cei de abia iesiti de pe bancile scolii- maestri, dand sfaturi celor apropiati – intelepti. Dar in viata personala, in afara spitalului, in “disconfortul” propriei existente – oameni ca noi toti. Cu dureri, cu bucurii, cu pasiuni, cu sictir, cu teama, cu regrete. Oameni, muritori si pacatosi la randul lor.

Grey’s Anatomy – un serial- maraton aproape, in cazul meu, despre doctori, in si in afara unui spital din Seattle. Mda…un fel de ER “with a personal touch”... In afara de mult sange si organe la vedere…n-are cu ce sa ma impresioneze prea mult...am gandit la primul episod. Trebuia sa-mi dau seama totusi, ca fiind un serial despre medici chirurgi, Grey’s Anatomy will find a way to get under my skin. Dupa ultimul episod al seriei 2, pot sa zic ca, impotriva vointei mele, acest lucru s-a intamplat.

Dialoguri destul de simpliste, personaje fade, intamplari tragice tratate trivial. Pentru personaje, corpul uman in suferinta este biletul pentru o calatorie incarcata cu adrenalina pe un montaign-rousse. In rest… numai sentimente ravasite, haos, lipsa de timp in viata privata a personajelor…nimic nou…Iarasi ganduri de inceput, ale unui neinintiat in “tainele” acestui serial. Pe masura ce creste numarul episoadelor vazute, si intriga se ramifica in mii de ite care mai de care mai despicate si ele, descoperi cu stupoare ca dilogurile simpliste ascund multa emotie, personajele fade se contruiesc in timp in entitati solide si complexe si iti devin din ce in ce mai dragi. Descoperi ca intamplarile tragice, pe cat de exagerate si trase de par, rezoneaza totusi cu ceva foarte profund uman, sentimentele sunt mai puternice decat credeai si situatiile mai usor de inchipuit de fapt…Descoperi oameni prea entuziasti sau handicapti emotional, oameni prea ordonati sau dimpotriva oameni pe care dezordinea ii urmareste pretutindeni, situatii imorale precum adulterul, abandonul, implicarea sentimentala cu sefii de la serviciu sau, mai rau, cu pacientii…Si cu toate acestea, nu exista un singur personaj sau o singura situatie pe care poti sau ai dreptul sa o judeci. Poti sa incepi sa judeci la inceputul fiecarui episod, poti sa comentezi in stilul caracteristic oricarui spectator..dar pana la finalul episodului cuvintele iti vor ingheta pe buze, inima se va opri in loc, zambetul sau lacrima vor tasnii incontrolabil, impidicandu-te sa pronunti o sentinta finala, sa etichetezi vreo actiune sau persoana.

Aparent un desert pufos si usor, usor digerabil, imbracat in fulgi de ciocolata, Grey se dovedeste a fi o cina consistenta din trei feluri de mancare, servite alaturi de un vin indeajuns de vechi incat sa-ti stimuleze senzatiile gustative, dar destul de nou cat sa nu-ti o devina anost dupa primele 2-3 inghitiuri. Ciorba de burta, friptura cu crema de ciuperci si un mousse de ciocolata cu un interior-surpiza – un festin pe care-l vei degusta cu placere si consuma pana la ultima frimitura, indiferent de cat de greu iti poate pica la stomac. O masa care merita savurata in ambianta unui sountrack exceptional (nu incep sa vorbesc despre muzica ca mi-ar lua mult prea mult…spun doar ca e ireprosabila)!

Citind toate aceste laude generoase, fara sa vezi macar un episod, ai sa ai o reactie cat se poate de normala: Hai sa fim seriosi!

Ti-as raspunde “Seriously!!!” dar mi-e teama sa nu sune deja a cliseu…Asa ca mai bine iti golesti frumos mintea de orice prejudecata legata de medici, spitale, americani sau oameni in general…si te pui frumos pe vizionat. Cu mintea deschisa pentru ca altfel n-ai nici o sansa. No preconceptions allowed! Ai sa vezi ca nu stii chiar tot ce credeai ca stii despre viata, ai sa vezi ca poate totusi stii mai multe decat vrei sa arati. Dar in mod sigur nu stii totul ce trebuie stiut despre o linie dreapta continua care leaga marginile opuse ale unui ecran negru. O linie dreapta continua. Uite-te, chiar daca numai pentru asta.

si din ciclul "reclame vesele"

Have some gum...dum dum!

m-au refericit rau urmatoarele

Campania la Havaianas sandals este pur si simplu bestiala!!! O explozie totala de optimism specific de vacanta. O imaginatie deborbanta a celor de la Almap BBDO, Brasil...dar avand in vedere de unde vin...nu-i de mirare ca totul e atat de colorat si minunat! Am decis sa pun chestii pozitive pe blog de acum incolo...si asta cred ca ar fi cel mai bun inceput...Bravo Baieti!!!
Aici gasiti si site-ul conceput in aceeasi maniera...o calatorie a spiritului si a imaginatiei...si spotul merita vazut...si cautat prin jungla aceea vesela ;)












Mommy ...teach me how to draw like that!!!

O entitate aparte

Ravasita...printre mormane de idei abandonate
Printre ziduri din hartii mototolite
Printre pareri de rau...dar niciodata regrete
Am decis sa ma pieptan.

Zdruncinata...de un drum cu mult prea multe gropi
Printre miracole pe care le ocolesc cu atentie
Si oportunitati pe care le ratez cu gratie
Am decis sa ma recompun

Ma machiez...in fata unei oglinzi care,
Cu fiecare atingere usoara a prafului de fard,
Nu ma mai poate recunoste...
Ma aranjez in fata usilor unui sifonier deschis
Cu haine in nuante de gri si negru
Care, deodata, a devenit incapator

Ma uit pe geam
dar privesc inauntru

te caut...dar ma regasesc

te-am gasit...dar m-am pierdut incet
intr-o descriere de brand

filozofic, puternic, emotional ...abstract
Marca EU, cu un mesaj complicat pe care inca incerc sa-l descifrez
cu o pozitionare autentica pe care inca incerc s-o localizez cu o busola;
o stea pe care singura am botezat-o, dar al carei nume il tin secret...si fata de mine
O entitate aparte

NB: Reclama TV nu este inclusa in pret

puterea cuvantului

Trebuie sa ma folosesc de puterea cuvantului, desi eu cred in adevarul faptelor.
Practic o meserie al carui scop final nu ma caracterizeaza...imi imi place doar drumul pana acolo. Iar drumul pana acolo e pavat cu cuvinte...intentiile bune nu intra in discutie!
Ma intreb oare de cate promisiuni incalcate sau nerespectate sau de cate minciuni, amanari sau iluzii este nevoie sa incetezi sa crezi in puterea cuvantului?
Oare este cuvantul intr-atat de puternic...poate el determina actiuni, schimba opinii, atitudini, persoane? Sau sunt totusi faptele cele care decid, cele cu care incarcam cuvintele, le sustinem, le decoram, le justificam. Deseori cei care cred in cuvinte sunt deceptionati de puterea lor, dar si cei care actioneaza motivati de fapte se folosesc si de cuvinte in demersul lor, abuzeaza chiar de creditul pe care unii oameni acorda cuvintelor.
Cuvintele ne leaga si ne dezleaga in viata, ne definesc, ne povestesc ce se intampla in jur ...si cu toate acestea tot ce se intampla dincolo de ele e mult mai interesant si captivant si mult mai puternic probabil.
Cuvintele creeaza noduri, zi de zi! Noduri intre care un paianjen iscusit poate tese la infinit o panza firava...dar cum ramane cu vantul, cu timpul, cu sentimentul de singuratate...
Nu va lasati cuvintele singure...fiti mereu alaturi de le, in fapte si in principii! Altfel cuvantul se va transorma in "cu vantul" si se va lasa purtat de el...

sa ne delectam spre uikend cu:

• gandaci estetici

• paste (cu fructe de mare..eventual

• si sa nu uitam sa plimbam des cainele, sa-i asiguram mancare si un trai confortabil ;)

sweet you off your feet

Those peanuts must really bring on the energy!

I have eternity...sleeping next to me

If you asked me one year ago...
I thought "from here to eternity" was a long way to go
And I'd never thought I'd get there
That place where I would finally feel at ease with myself and all my faulty components
That place where it wouldn't really matter if I died one day
Because I lived enough to know it was going to happen some day
And all would still be...OK

If you ask me today
I would say I touch eternity every time I'm close to you
And I get lost in every single part of you
That eternity is not a place, but a person
And it's not a looong period of time, but a moment in time
because I lived long enough to know you
And I know everything is ok

If you ask me tomorrow
It doesn't matter

Tori made it easier...for me...to bee

A seriously talented, graceful and inventively demented lady is about to grace our stage soon. More about her here. More about the song ...that made me finally SNAP OUT of IT... here:

Bouncing off of Clouds we were
Is there a love Lost and Found

Make it easy
Make this easy
It's not as heavy as it seems
Wrapped in metal
Wrapped in ivy
Paint it in mint ice cream

Failure to respond but
I did. but did you listen

Bouncing off the top of this Cloud
I'll put on my silver
About what you said, has it come to this?
I'll put on my silver
Bouncing off the top of this Cloud

Well you can stare all day at the sky
But that won't bring her back
That won't bring her back
You say you're waiting on fate
But I think fate is now
I think fate is now
Waiting on us

Make it easy
Easy easy
We could make this easy
Easy love easy
We could make this easy
Make this easy
It's not as heavy as it seems
Wrapped in metal
Wrapped in ivy
Blue umbrellas now smiling

Have you seen that trail of grey elefants flying over Herastrau lake yesterday? They looked just like the Elephant patrol in the Jungle Book ;)

tHANK yOU ...Tori

joi - o zi cu multe FIBRE

Fibrilez...in asteptarea unei programari importante si scriu un articol despre fibre ;)
Fiber Fiber on the wall...who's the healthiest of them all?

rabdare...fara asteptare

Sunt un om foarte rabdator...dar ma enerveaza sa astept! Rabdarea mea...limitata...trebuie alimentata...motivata...nu poti sa-mi ceri sa astept fara sa-mi expui ce ma asteapt la capatul acestui demers al meu...o perspectiva insorita...o dorinta implinita. Asteptarile pot fi placute cand:
- ai multe reviste interesante de citit inainte sa intri la doctor
- ai garantia ca vei primi un raspuns pozitiv
- ai lucruri de terminat inainte sa te prezinti cu lucrarea, ai de invatat inainte sa te asculte
- ai de baut o cafea inainte sa vezi filmul
- ai descoperit o terasa ferita de trafic si de populatia ostentativa a Bucurestiului unde poti sa sorbi linistita o cafea, si sa admiri peisajul...
Nu sunt foarte inspirata azi..si nici n-am rabdare sa scriu mai mult...Dar rabdare...de abia imi revin...poate in curand...o sa fie mai bine!

am I back?

Incerc sa ma reintorc..sa ma regasesc...sa pot sa iau o gura de aer atat de mare incat sa-mi dea timp sa o rasuflu aici pe blog...dar mi-e greu...mi-e greu sa scriu despre ce nu mai simt...sunt destul de amortita...
Poate mai exista cineva care totusi citeste acest blog...inca...si vreau sa ii spun..sau sa le spun (in cazul fericit) ca n-am renutat la scris..doar ca momentan trebuie sa ma adun...sa ma lipesc la loc...
gimme time...

pain=reality

The pain sinks in...so hard...cuts through like a knife...and as much as I try not to let it sink in...it gets itself a comfortable spot right in between my 2nd and 3rd rib...Sometimes it stops around the neck...that's as far as it goes...it strangles me...makes it hard for me to breathe!
I am struck with so much pain all of a sudden...I just don't know how to handle it...by the time it will all be over...I don't think I'll have any tears left...any sadness! I am already in mourning, yet no one has died! No real-life human being anyway! A part of me died though...one that used to keep away from pain before...my childhood...the part that was always hopefull...was never afraid to dream...wasn't afraid to take chances!
I'm sitting at the edge of a cliff...I have four pairs of eyes...the ones in my back are wide open...they can see the world...the world behind me...they can see the world for what it truly is...they're staring in amazement and horror....yet they can't be closed! I have a pair of eyes in front... my mind's eyes...they always used to look towards the future...they used to dream...they used to stay wide open as they uncovered the wonderful, joyfull, colorfull sides of me...some that were better hidden... some that I knew of all along. I can't escape inside my mind anymore..reality is too thick..too heavy...too in my face
My mind's eyes are closed...there's nothing to see inside of me...anymore...

"I focus on the pain...the only thing that's real!"