n-am stat degeaba

Am fost absenta si inca mi-as dori sa fiu putin, dar am zis ca e cazu sa nu ma dau la fund de tot. Criza la mine pe toate planurile...dar cum din turmentari pot iesi si lucruri frumoase...pam pam:Iata un rezultat care s-a cam lasat asteptat. Pentru multi aceasta diploma nu inseamna nimic... pentru mine este un loc 40 dintr-o mie si ceva de participanti worldwide la un concurs de crowdsourcing pentru o campanie simpatica la un produs din carne si foarte carnivor si anume salamul Peperami... Mai multe info despre concurs aici ... Cat despre ideea mea...mai degraba zis campanie ...o gasiti aici
Eu sunt f mandra de ce am facut, desi nu se pune cu experienta marilor castigatori. Ca experienta personala pe timp de criza am bifat ceva f frumos si stimulant. Macar eu singura sa-mi mai dau ceva de lucru. Am zis!

road trippin'

beware of yellow!

this is my church...

this is my religion...

this is simplicity !

this is the wild side of the road;)

this is setting it all down!

this is just a (sunset) bike
a walk in the clouds
peace

love
and happiness

this is me!

Cu mainile-n tarana

Ast' sfarsit de saptamna am stat cu mainile in pamant...am respirat aer curat...am reinvatat cuvantul "relaxat" in
...singurul loc unde pot dormi dupa-amiaza sau unde pot sa-mi petrec 4-5 ore exact asa cum vreau...jucandu-ma cu cateii, sadind plante aromatice sau facand cartofi-natur cu patrunjel cules proaspat din gradina. Redescopar aceasta lume care ma acapara complet 3 luni din an pe vremea cand aveam vacanta asa mare. Aici totul e mai simplu, mai senin, mai cu radacini cumva. Aici te simti cuprins in cercul acela magic din care se presupune ca facem cu totii parte...din ciclul acela natural al vietii din care iuresul urban reuseste sa ne disloace usor pe toti intr-un fel sau altul.
Libertatea s-a nascut la tara...libertatea pentru mine este acel loc in care ma simt bine cu mine, asa cum sunt, fara sa mai fac ceva anume sa-mi demonstrez mie sau altora ca mi-e bine... fara averi lumesti...fara grija celor trupesti (precum toale, mancare ieftina la pranz in mijlocul Dorobantilor... apa curata, sanatate greu de pastrat sau gasit pe cale naturala in marea aglomerare urbana). Ma trece gandul sa ma mut candva la tara...dar ma intreb oare cat as putea trai acolo...adica m-as plictisi? As incepe sa vreau mai mult de la viata ...ambitii ...obstacole ..orgolii ...provocari! Oare eu cat e "prinsa" oi fi de urban? Cand anume traiesti si cand anume, prins in pofta prea mare de a te integra...uiti de fapt sa faci asta? Oare societatea si faptul ca faci parte din ea, te duce mai aproape de valori si de ceea ce inseamna sa traiesti cu adevarat?
Fie doar si din cauza conditiilor atmosferice, dar consider ca nimeni din orasul asta nu poate duce un trai curat. Parca la oras ar trebui sa invatam sa ne purtam, dar nu mai avem cu cine...
Ma rog...long story short...unul din putinele lucruri pe care inca le mai apreciez la tara asta este "salbaticia" si primordialitatea de la tara (din mediul rural autentic , nu neaparat cel orientat turistic)...e un fel de proces "back to basics" instant si atat de purificator incat il recomand oricui, oricand... si cat mai profund cufundat in ne-civilizatie posibil.

Iata...si un cantecel potrivit cu aceste randuri...ca atmosfera ;)

re-con-ciliation

I used to rule the world
Seas would rise when I gave the word
Now in the morning I sleep alone
Sweep the streets I used to own

I used to know the rules...now I don't even belive in discipline anymore...
Live your life NOW...Here...don't ever let the fire burn out.

I lost you...there's no coming back...but I have to get my life back on track...
For the sake of things to come...Have no right to turn them down

This song is inspiration
Just listen and forget the fact that blogs actually have to have words...

make my mornin'!

Diminetile mele sunt statice, repetitive... banale. Dus, spalat pe dinti, mancat, plecat in fuga dupa ce Adi ma boscorodeste ca iar intarzie o ora la serviciu din cauza mea...apoi goana pana la metrou...metroul vine...ma urc in el...cobor repede la prima. Singurul moment in care ma trezesc cu adevarat din aceasta inertie stupida este cand trec de barele acelea de la iesire din metrou...Se produce un declick...zgomotul acela surd, metalic si des...ma trezeste la realitatea unei noi zi de munca.
Dimineata e inceputul...dimineata e un moment de delir..de sarbatoare...oare de ce atunci...devine cel mai monoton moment al zilei? De ce nu ne tratam diminetile cum se cuvine...cu respect pentru momente din viata al caror debut il reprezinta? Deseori, presati de orele la care trebuie sa ajungem la serviciu, de condici, de meetinguri de cine mai stie ce grji...ignoram diminetile complet...uitam sa mancam ...sa ne bucuram de cafea si de rasaritul soarelui, de prospetimea aerului si de freamatul acela optimist pe care il are un oras atat de trist intr-un singur moment al zilei...dimineata. Te gandesti ca poate reusim sa ne bucuram de ele macar in week-end?...De unde! Din cate stiu eu...majoritatea celor de varsta noastra "le doarme" pana la ore tarzii zilei...deci, in weekend dimineata, e desfiintata complet.

Azi am avut aventuri cu gust de aloe vera...iar am facut studii de piata personale in farmacii...si uite asa...incerc sa-mi colorez totusi timpul in care parcurg distanta dintre casa si serviciu. Merita si drumul ala un cantec frumos, o clipa de bucurie si de energie care sa incarce restul de zi... Acum ploua si bate vantul si tastez cu degete inghetate...bucurandu-ma totusi ca am celebrat in felul meu acest moment al zilei ca pe unul de inceput al lumii. Nu stiu daca cine se scoala de dimineata ajunge departe, dar cine se bucura de dimineata...in mod sigur va avea o zi mai buna, ajungand departe cu gandul si buna dispozitia.

a pice of my "childhood " heart

Beezwax

Sunt intr-o perioada inerta, incerta, ciudata si pe alocuri frumos colorata.
Am facut unele alegeri asupra carora nu vreau sa ma pronunt, au fost din disperare de cauza...au fost usor aiurea...dar am reusit intr-un sfarsit sa ma impac cu mine insami si sa incerc sa accept situatia. Ar fi foarte multe de spus...despre sistemu' de "cu cat urci mai sus cu atat mai in kkt te bagi". Credeam ca o sa fie altfel dar de fapt banuiam ca o sa puta cumva...si cam asa si e... Nu ma regasesec complet aici...si deja incep sa am o banuiala ca nu ma voi regasi complet niciunde in industria asta...in tara asta....Da stiu stiu...in loc sa ma plang ar trebui sa fac ceva, sa schimb ceva...sa candidez la presedentie...dar pana la presedentie e loc de un presh...Aberez...

MA simt conectata intr-adevar la niste fire...sunt strabatututa de curent si ...rarareori... intensitatea acestuia creste...un impuls scurt...apoi revenim la fluxul constant. Impulsul mi-l da pasiunea asta inca nestinsa pentru what I do, curentul constant mi-l extrag din reteaua asta imbecila din care daca ratezi un link esti "back to home page"...masa, casa, factura, tzoale, mancare...toate destul de inutile...pentru ca cica la sfarsitul vietii ne alegem cu amintiri si scurtcircuite. Am intrat in sistem acu trebuie sa lupt sa-mi gasesc un locsor unde sa fiu mereu strabatuta de curent in ritmul pe care sa mi-l pot impune singura...si sa sting lumina...sa ma de-conectez tocmai pentru a aprecia cat de bine e ...sa treaca curentul prin mine ;)
Enjoy this piece

back to nature

WWF ne-a pregatiti alte doua executii spectaculoase prin simplitatea lor si un mesaj pozitiv si proactiv...La mai mare!!!

perspectiva mea... inima!

Deseori ma banuie aceasta fraza "how you look will decide what you see" (de fapt un vers dintr-un cantec a lui A-ha). Oare chiar perspectiva e notiunea care ne domina existenta?!
Adica un lucru poate sa fie frumos sau urat...realitatea tinand doar din ce perspectiva o privesti. Exista si o realitate obiectiva? Exista un adevar absolut...sau e dat doar de opinia majoritatii? Daca o majoritate crede un lucru...ne raportam la ei? Exista un etalon?

Exista culori...sau doar nuante? Exista sunete ...sau doar tonuri? Exista miros ...sau doar arome?

Exista in sufletul meu atatea contradictii....de ce intr-o zi simt un lucru vis-a-vis de o anumita persona, un anumit eveniment etc...si in alta zi il percep cu totul altfel? Tine de dispozitia mea, de deschiderea de prejudecatile mele? Nu inteleg!
Am stat si m-am gandit mai bine si am realizat ca totusi exista cateva constante in viata mea... si aici am inceput sa-mi pun adevaratele intrebari existentiale. Singurii oameni pe care-i privesc la fel sau singurele lucruri care-mi plac, no-matter-what sunt cele pe cei sau cele pe care ii/le IUBESC.
Sa fie oare dragostea cea care iti ofera perspectiva absoluta? MAMA - iata o constanta! Oricat m-ar enerva cateodata sau oricat m-ar bucura...prezenta ei... e mereu aceeasi...unica...prima constanta din viata mea. pentru ca O IUBESC. Urmeaza TATA...rudele...prietenii (desi aici constanta produce cateva variabile) ...si un loc cu totul special acelei persoane care mi-a pus inelul pe deget!!! Toti sunt acei stalpi pe care ti-i infigi cu incredere in viata, stiind ca, si atunci cand tot restul e confuz, incetosat, frustrant, exista aceste constante care nu-ti vor insela realitatea.
Sa fie atunci sufletul adevarata cale spre cunoastere? Oare nu cunosti un om cu adevarat decat atunci cand il iubesti...adica atunci cand iti deschizi sufletul cu adevarat spre el. Nu cunoastem cu capul, ci cu inima? Eu, cel putin, tot ce am cunoscut cu capul m-a tradat intr-un moment sau altul. Asta inseamna ca sunt nebuna? Ce am cunoscut cu inima a fost un risc asumat dar macar un lucru pe care pot spune ca l-am perceput cu adevarat.
Dar nu se spune ca atunci cand iubesti pe cineva esti total subiectiv in privinta lui? Oare? Si cand esti obiectiv? Atunci cand iti pastrezi sufletul inchis si mintea limpede? Atunci il cunosti cel mai bine sau il cunosti doar la suprafata si il judeci pe baza unor prejudecati impuse de societate...?!!! ...hmmm... ciudat mod de a privi lucrurile....rationalul asta...
sunt multe de spus...dar cel putin sunt fericita ca am avut revelatia acestei perspective care pentru mine e de ajuns.
As vrea sa pot cunoaste toata lumea asa!...cu inima...

stare prelungita de week-end!

Uneori week-endul vine asa ca o prelungire inutila a restului saptamanii...alteori vine ca o salvare! S-au facut si reclame pe seama lui si ode pe seama lui...Eu as vrea ca in fiecare week-end sa evadez...undeva departe..undeva unde sa fie mereu soare...Taramul insorit e prima conditie...necesara dar nu suficienta. In alt doilea rand imi propun ca in fiecare week-end sa-mi hranesc inima. Daca in timpul sapatamanii imi hranesc mai mult mintea...si ma stradui pe cat se poate sa nu-mi deschid sufletul si sa trec prin viata (profesionala macar) cat se poate de indiferenta ...in timpul acestui final de indiferenta...vreau sa SIMT! Pentru ca mi-l pot organiza in termenii mei, week-endul poate sa fie controlat, manipulat in sensul meu de gandire. Si atunci vreau sa invat, sa absorb, sa-mid eschid porii doar catre acele surse de informatie care ma intereseaza... Vreau sa aflu despre oameni mari care ne-au marcat existenta...pentru ca asta visez si eu sa fac: sa las in urma "one great thing" (cum spunea robotul din Johnny Walker) care sa ne marcheze existanta asta in care ma chinui, in rest, sa vand baloane de sapun fabricantilor de jucarii si detergenti celor mai curate haine din lume. Vreau sa stiu ca totul a avut un sens...chiar daca e doar o samanta de ceva...chiar daca nici macar n-o sa incolteasca..vreau sa stiu ca e acolo...sub pamant undeva... ca o idee de-a mea, nebrifata, pura, necenzurata... s-a lansat si traieste acolo undeva...si poate chiar va prinde aripi candva.
Prietenul meu imi spune ca la mine week-endurile sunt calculate! Suna stupid si rece dar intr-un fel asa e! Vreau sa incapa cat mai mult in ele , vreau sa absorb tot ce se poate absorbi, sa ma simt cat de libera ma pot simti in coordonatele pe care mi le creez singura. E timpul meu, pe care nu mai vreau sa-l dau nimanui decat mie si lui...si atat.
Din pacate nu ma prea tin de plan. Imi acord timpul familei si de multe ori si serviciului...pentru ca, orice as face, nu pot sa practic 5 zile de indiferenta si doar 2 de sensibilitate. Si pana la urma, oricat m-as stradui eu, cele mai frumoase momente din viata sunt tot cele neprogramate.
Pentru ca soarele iese cam cum vrea el...si luna nu e niciodata pe atat de plina pe cat o credem. Dar incep sa ma specilizez si la calcule de weekend...astfel incat am idei cat mai placute care dau rod...
Ma simt ca un curator de muzeu...ma simt ca o galerie. E vreo crima in faptul ca vreau sa-mi umplu peretii cu cele mai frumoase tablouri?

extimitate

Pentru mine intimitatea e un cuvant sacru. Eu rectionez cel mai bine in relatia person 2 person. Deja 3 is a crowd. Si cand se aduna mai mult de 2 oameni in camera, se complica itele si neuronii mei frustrati imi soptesc "Atentie: public!" moment in care albina-cea-cu-frica-de-vorbit-in-public simte nevoia sa se retraga din incapere sau macar in coltul tacerii. Eu relationez cel mai bine 1on1 si mi-e greu sa cred ca exista si oameni care reusesc sa impresioneze mase intregi de populatie prin maiestria cuvantului lor, prin postura sau farmec personal. Mi-e greu sa cred...dar totusi acesti oameni exista. Uneori mi-ar placea sa fiu cantareata sau pictorita sa nu trebuiasca sa vorbesc..sa apelez la un altfel de talent pentru a impresiona...dar mi-am ales o meseria a cuvintelor...cuvinte mai mult scrise ce-i drept..dar care trebuie si rostite din cand in cand...si aici intervine buba. Somewhere between gandit, scris si rostit I lost my fucking courage. Prefer sa iau fiecare om de pe planeta separat, sa-i scriu o scrisoare sau sa-l implic intr-o conversatie pe mess decat sa-i adun pe toti intr-o sala si sa le expun punctul meu de vedere. In ultimul timp am renuntat si la 1on1 si merg mai mult pe 1 to 1 who seems willing to listen.
Oameni buni...intr-o lume in care multi vorbesc fara sa spuna nimic, intr-o lume in care continutul e desoeri complexat de ambalaj ...ce se intampla si cu cei care mai au cate ceva de spus, din cand in gand, dar n-au tupeu? Trebuie sa-mi dezvolt un tip de extimitate care sa ma scoata si pe mine in lume. Poate am si eu ceva de spus...ce fac?...imi angajez frima de PR ca sa ma fac auzita? Atata timp mi-am dori sa fiu lasata in pace pentru ca nu stiu destule despre lume incat sa o pot invata ceva. Acum...culmea...am inceput sa cred ca lumea chiar nu stie mai nimic despre mine...Si e pacat...sincer...e pacat!

in a matter of speaking

Inainte scriam despre viata in acest blog...viata mea...sau observatiile mele despre viata in general... Acum viata nu ma mai lasa sa scriu. Nici n-as sti de unde sa incep...printre zecile de mii de decizii pe care a trebuit sa le iau in ultimul timp, alegerea nefericita de fainta si parchet s-ar numara printre cele mai usoare. Nu am mai vazut un film pe Tv de vreo 2 luni, de abia am apucat sa mai deschid o carte...de abia am apucat sa ma ies o data pe luna cu prietenii...nu am avut concediu si e posibil sa nici nu-l mai am..cel putin nu asa cum mi-l doream...In schimb am avut, cu caru...probleme: sanatate, rude, sanatatea rudelor, joburi, lipsa de joburi (mai nou), oameni neintelegatori si nesimtiti..eu care am ajuns neintelegatoare si nesimtita...mai degraba dintr-un instinct primitiv si de auto-protejare, de a nu mai simti deloc... Nu prea mai stiu cine sunt sau incotro ma indrept...si asta ar fi unul din lucrurile minore despre care sunt confuza in viata. Mi-e dor de mine..tanara...fara probleme...mi-e dor de mine tanara acum jumate de an...mi-e dor de mine idealista...mi-e dor sa simt ca am motive misto pentru care pot sa ma scol din pat dimineata...mi-e dor sa nu mai fac totul la comanda sau din rutina...mi-e dor sa nu mai dau comenzi..mi-e dor sa mi se citeasca gandurile...mi-e dor sa am ganduri creative, necenzurate si off-brief...mi-e dor sa nu mai am un brief pentru tot ce intreprind in viata...nu numai la servici dar si in afara...mi-e dor sa explorez...sa cunosc oameni noi...sa trec prin situatii noi...sa ies afara...sa stau in casa si sa fac gimnastica..sa inot...sa beau o vodka in Vama...si apoi o tequilla...Mi-e dor de mine si sa apartin numai MIE, macar o zi pe sapatamana...mi-e dor sa pot face greseli care sa nu ma coste nimic...mi-e dor sa scriu in blog...chiar mi-e dor...dar in acelasi timp mi-e bine...Pentru ca am ajuns pana aici trebuie sa incerc sa merg mai departe...si daca viata e doar un joc de noroc...vreau sa ma asigur ca macar mi-am imbunatatit putin sortii si miza chiar daca la final oricum pierd totul...raman cu placerea de a fi jucat si cu faptul ca nu m-am lasat invinsa... Da! Uneori it's just the thrill of the game and not wheather you win or loose. Am si castigat si dupa fiecare victorie esti insetat de una noua...Fericire nu e neaparat pe podium, printre premianti, ci in a sti sa accepti ca, desi esti destul de bun de podium, poti sta si intre necastigatori fara probleme. Life on the top is often lonely...

Dimineti cu libelule

Libelula...un nume asa frumos si jovial...in romana...asa mistic si misterios in engleza (dragonfly)...

Ieri am vazut-o. Se juca printre picaturile de apa tasnind dintr-un furtun cu care cineva isi uda asfaltul incins din fata casei. De fapt nu am vazut-o propri-zis...am vazut doar miscari fulgeratoare de aripi, un zbor agitat si totusi atat de calm...o prezenta fantomatica si totusi atat de puternica. Inca mai aud ecoul lasat de falafaitul aripilor ei ...si felul in care imi batea inima dupa primele doua secunde de cand am vazut-o...printre picaturile de apa datatoare de viata...in ritmul ei ciudat, sacadat si totusi atat de firesc...am simtit ca renasc. Si fiind dimineatza...as fi avut timp sa ma razgandesc. Dar n-am facut-o...

frustrari de mandarina

Azi de dimineata mandarinul a refuzat sa-si mai intoarca florile spre soare. A simit o incertitudine din partea "creatorului" si a cerut sa fie fie stabilit rolul lui in toata povestea asta. S-a cam saturat sa traiasca in incertitudini. Stie ca e in ghiveci...dar totusi...si ghiveciul ala trebuie lasat undeva sa prinda radacini. A cerut sa fie definit...a cerut un aspect al personalitatii sale...unul...doua..ceva scris alb pe negru in blogul care l-a creat. Atunci va stii sigur ca, macar acolo, ramane constant. Mirosul imbatator al florilor sale, pe care se chinuia cu incapatanare sa le tina inchise...mirosul imbatator a reusit sa ajunga la "creator"...care, ametit de atata mireasma inabusita, a decis sa-i faca un scurt profil. Nu de alta, dar, fara mirosul florilor de mandarin,"creatorul" nu poate crea...inspiratia ii vine mai greu... iar un mandarin frustrat si inhibat, care-si ascunde florile de oameni si de lumina soarelui...era chiar ultimul lucru pe care si-l putea dori.
Asadar...

• mandarin e atunci cand zeama vietii ar putea sa fie la fel de dulce ca a unei portocale, dar pastreaza totusi o forma mai umila, aplatizata si un gust putin mai acru, pentru a nu pierde total contactul cu realitatea
• Madarin-ing...este un verb da...ceva intre "fishing" si "testing the waters"...este atunci cand vrei sa afli ceva despre cineva...dar nu vrei sa stii nici prea mult pentru ca doar atat cat stii iti este de ajuns ca sa-l placi.
  
• starea de mandarina...Este atunci cand stii ca ai putea fi mai bun, ca ai putea pierde mai multe nopti citind si invatand despre lumea din jur...dar n-o faci pentru ca nu vrei niciodata sa-ti cunosti advaratul potential "The great thing about potential is that it's always there!" ;)
• Mandarin-ind este atunci cand esti o persoana relativ matinala...care totusi se trezeste adormita...si ar mai vrea sa doarma, dar nu poate...ar vrea sa se trezeasca, dar se simte obosita
• Mandarina este o stare intermediara intre o albina...inceputul unei flori...si copacul desavarsit spre care tinde ...
• mandarina cea mai dulce o poti descoperi numai dimineatza, cand lumea inca e in ritmul tau...cand lumina soarelui e optimista si calda...si cand privirea celui care ti-a vegheat visele e de un albastru relaxant, odhinitor, recomfortant...aproape de cel al marii grecesti...de pe tarmul careia provine de fapt mandarina

Mandarinul a citit si a ramas pe ganduri...ramane sa ne spuna daca se simte bine in "coaja" tocmai descrisa de "creator"...

and now for our feature presentation...

Gratie Andradei...am descoperit ca exista videoclip online pentru Read my mind al celor ce ma omoara pe mine cu zile ;)...E muuuult mai funny decat ma asteptam... si are o "abordare "surprinzatoare avand in vedere "feelingul" ala mai sumbru si dark pe care l-au dat acestui ultim album! M-am distrat de minune...iar melodia este una dintre my all-time-favorites, alaturi de For reasons unknown (care sper sa apara soon online)!!! O fredoneaza si ai mei cand o aud la radio in masina, o fredoneaza oameni pe strada...o fredonez eu in my mind...este un fenomen in masa...care a ajuns pana in Japonia...se pare. Enjoy the clip...then watch the making of...Mi-au "citit gandurile" cand au facut acest spot!

rabdare...fara asteptare

Sunt un om foarte rabdator...dar ma enerveaza sa astept! Rabdarea mea...limitata...trebuie alimentata...motivata...nu poti sa-mi ceri sa astept fara sa-mi expui ce ma asteapt la capatul acestui demers al meu...o perspectiva insorita...o dorinta implinita. Asteptarile pot fi placute cand:
- ai multe reviste interesante de citit inainte sa intri la doctor
- ai garantia ca vei primi un raspuns pozitiv
- ai lucruri de terminat inainte sa te prezinti cu lucrarea, ai de invatat inainte sa te asculte
- ai de baut o cafea inainte sa vezi filmul
- ai descoperit o terasa ferita de trafic si de populatia ostentativa a Bucurestiului unde poti sa sorbi linistita o cafea, si sa admiri peisajul...
Nu sunt foarte inspirata azi..si nici n-am rabdare sa scriu mai mult...Dar rabdare...de abia imi revin...poate in curand...o sa fie mai bine!

M-am dat cu flickr...

Acum ca m-am dat si eu cu flickr...miros mai bine? ;)
Pana ii fac un icon ca lumea imi puteti gasi scaparile in imagini pe linkul "my oh my pictures" din blogroll!
Nothing pics me up like flickr!

"Doar sunt o doamna ...nu?"

Sunt albina deci imi place mierea. Logic nu? Sufar cand nu o am la indemana tot timpul. Iata o intamplare incredibila de azi, cand am vrut sa ma reunesc cu ce mi-e drag.
In cautarea unui borcan special de miere pe care sa-l pot lua cu mine la serviciu, am intrat intr-un magazin apicol clasic in apropierea parcului Ioanid - model vechi, cu o perdea de margele in loc de usa de intrare si o placuta ruginita pe care statea scris un nume predestinat: "Albina" (...au uitat un "utza" si au trecut un "r"...dar treaca de la mine...nu exista limbajul electronic pe vremea cand Nicu era la putere si albinele erau mai harnice si neintiate in ale Internetului).

"N-am decat miere, doamna", imi spune vanzatorul incaruntit, cu sprancene stufoase, dar o expresie prietenoasa a fetei.
"DOH" ma gandesc eu..."nici nu-mi imaginam sa aveti altceva!"

Intru, cu o usoara teama si observ un cartonas inscriptionat "INCHIS" pe treptele din fata usii pe care le mai aveam de urcat pana a ajunge la borcanele cu miere.
"E inchis?" intreb eu mirata...
"Pei vroiam sa plec de fapt"...imi raspunde domnul sprancenat, usor incurcat.
Ciudat, gandesc, cum o sa pleci cand e de abia 10 dimineata?
"Ce fel de miere cautati?" continua totusi vanzatorul, vazandu-ma ajunsa in fata borcanelor.
"Nu ma pricep! Caut miere intr-un borcan mai mic asa"...raspund eu scurt, clar si la obiect, cu maxima precizie.

Vanzatorul ia doua borcanele de pe raft si incepe sa-mi explice:
"Avem miere poliflora, deosebit de gustoasa si una din lemn de pin pentru dureri de gat si alte afectiuni!"
Le tinea in mana, acoperind intamplator pretul care ma preocupa pe mine cel mai mult, de fapt. Aveam o vaga banuiala ca in portofelul meu erau bani prea putin in dimineata aia pentru orice borcan de miere de acolo.
Vazand ca imi rotesc gatul intr-un mod ciudat dupa pret, vanzatorul mi-l comunica direct:" Sunt 100 de mii fiecare" (lei vechi bineinteles...sau nu ne-am lamurit inca asupra locatiei?)
Intre timp, reusisem si eu sa intrezaresc vreo 3 cifre printre degetele sale: "140" am citit pe unul din borcane. Parca anticipandu-mi nelamurirea vanzatorul exclama:
"Ele sunt de fapt mai scumpe, dar pentru ca sunteti primul client..."
"N-as putea sa fiu asa si maine...?" o trantai eu de-a dreptul, din topor "...nu de alta dar ma tem ca nu am destui bani la mine acum!"
O explozie de ras sanatos urma instant...Omul acela rase atat de tare si natural incat a reusit sa-mi seteze buna dispozitie pentru intreaga zi.
"Lasati ca ma intorc maine cu banii", am continuat dupa ce partida de ras zgomotos dadea semne ca se apropie de sfarsit...
"Sigur ca da, domnisoara...dar pana atunci luati asta cu dumneavoastra..." si imi tranti elegant borcanul cu miere in mana.
Un usor soc...ca un impuls electric la limita intre placut si cutremurator...
"Sunteti sigur?"
"Dar sigur ca da...doar suneti o doamna...nu?"
"Da"...veni un raspuns sfios, aproape in soapta din partea mea."Deci va gasesc aici, maine la aceeasi ora, sa va dau banii...da?"
"Desigur"
Am plecat cu borcanul intr-o mana si umbrela in cealalta, pastrand un ranjet imens pe fata si razand la fiecare pas in ciuda vremii de afara. NU credeam ca se mai fabrica oameni ca dansul, in orasul asta plictisit, ponosit si obosit.
Uitandu-ma la cerul inorat de afara si pastrand un pas voios printre baltoacele de abia formate, nu puteam decat sa-mi zic " Ce zi frumoasa!"

photo courtesy of zeeny

a piece a' Greece

Am pastrat-o mult timp ferita de ochii lumii, dar aici pot s-o fac cunoscuta...tin la mine in camera o bucatica fermecatoare din Grecia...broscutele testoase de pe acolo deja sunt pe cale de disparitie din cauza mea ;)

need-to-know, need-to-go, need-to-forget places

The thing that I remeber best about places, the thing that makes me think of them even when I am not actually there...the thing that makes me automatically press "refresh" in my head are the feelings ans sensations I had when I was there...
...the smell, the rush, the deja-vu feeling (when you pass by a wall or step on a piece of pavement you think you've been on before, when you are impressed by vivid colors in a grey city, when you find flowers on an arid piece of land...when you find Hundertwasser on a symetrical, quite boring vienese building, when you find the place you think you might have been born in, but your parents probably didn't have enough money so they moved out)
... the music playing in the background, the music it made me think of ...(when I go to Arenele Romane I will always think of Placebo, when I think of a tram in Viena I will always see Bono playing the drums while singing Sunday Bloody Sunday, when I think of how we met on the Internet...I will always think of "Under the weather" by KT Tunstall)
...the taste of the food I ate there (so delicious that you actually associate a place with a taste...isn't that weird...to actaully think of the park near BulandraTheatre as a "delicious, wholesome" place?)
...the words that took me there (for example when you say hillside or port I think of Salonic, but I can also think of it when you say punk comunity or ask me where I would like to live)
...the light that strikes it in a special way (morning sunrays through my window, crystal blue water on a beach in Italy, the cats at the Colloseum)
...the attitude flowing in the atmoshpere or the atmosphere given by the attitude...the clothes I was wearing... (snobs and more snobs making a place look snobbish, Fire or B52 and what it's not anymore...a new place I just discovered that made me drop all my predudices regarding people and good music and the connection to the way they dress)
...the heaven I felt the first time I heard those 3 words...and how sunny and beautiful , my otherwise dull and ugly neighborhood looked
Photos courtesy from here