"Doar sunt o doamna ...nu?"

Sunt albina deci imi place mierea. Logic nu? Sufar cand nu o am la indemana tot timpul. Iata o intamplare incredibila de azi, cand am vrut sa ma reunesc cu ce mi-e drag.
In cautarea unui borcan special de miere pe care sa-l pot lua cu mine la serviciu, am intrat intr-un magazin apicol clasic in apropierea parcului Ioanid - model vechi, cu o perdea de margele in loc de usa de intrare si o placuta ruginita pe care statea scris un nume predestinat: "Albina" (...au uitat un "utza" si au trecut un "r"...dar treaca de la mine...nu exista limbajul electronic pe vremea cand Nicu era la putere si albinele erau mai harnice si neintiate in ale Internetului).

"N-am decat miere, doamna", imi spune vanzatorul incaruntit, cu sprancene stufoase, dar o expresie prietenoasa a fetei.
"DOH" ma gandesc eu..."nici nu-mi imaginam sa aveti altceva!"

Intru, cu o usoara teama si observ un cartonas inscriptionat "INCHIS" pe treptele din fata usii pe care le mai aveam de urcat pana a ajunge la borcanele cu miere.
"E inchis?" intreb eu mirata...
"Pei vroiam sa plec de fapt"...imi raspunde domnul sprancenat, usor incurcat.
Ciudat, gandesc, cum o sa pleci cand e de abia 10 dimineata?
"Ce fel de miere cautati?" continua totusi vanzatorul, vazandu-ma ajunsa in fata borcanelor.
"Nu ma pricep! Caut miere intr-un borcan mai mic asa"...raspund eu scurt, clar si la obiect, cu maxima precizie.

Vanzatorul ia doua borcanele de pe raft si incepe sa-mi explice:
"Avem miere poliflora, deosebit de gustoasa si una din lemn de pin pentru dureri de gat si alte afectiuni!"
Le tinea in mana, acoperind intamplator pretul care ma preocupa pe mine cel mai mult, de fapt. Aveam o vaga banuiala ca in portofelul meu erau bani prea putin in dimineata aia pentru orice borcan de miere de acolo.
Vazand ca imi rotesc gatul intr-un mod ciudat dupa pret, vanzatorul mi-l comunica direct:" Sunt 100 de mii fiecare" (lei vechi bineinteles...sau nu ne-am lamurit inca asupra locatiei?)
Intre timp, reusisem si eu sa intrezaresc vreo 3 cifre printre degetele sale: "140" am citit pe unul din borcane. Parca anticipandu-mi nelamurirea vanzatorul exclama:
"Ele sunt de fapt mai scumpe, dar pentru ca sunteti primul client..."
"N-as putea sa fiu asa si maine...?" o trantai eu de-a dreptul, din topor "...nu de alta dar ma tem ca nu am destui bani la mine acum!"
O explozie de ras sanatos urma instant...Omul acela rase atat de tare si natural incat a reusit sa-mi seteze buna dispozitie pentru intreaga zi.
"Lasati ca ma intorc maine cu banii", am continuat dupa ce partida de ras zgomotos dadea semne ca se apropie de sfarsit...
"Sigur ca da, domnisoara...dar pana atunci luati asta cu dumneavoastra..." si imi tranti elegant borcanul cu miere in mana.
Un usor soc...ca un impuls electric la limita intre placut si cutremurator...
"Sunteti sigur?"
"Dar sigur ca da...doar suneti o doamna...nu?"
"Da"...veni un raspuns sfios, aproape in soapta din partea mea."Deci va gasesc aici, maine la aceeasi ora, sa va dau banii...da?"
"Desigur"
Am plecat cu borcanul intr-o mana si umbrela in cealalta, pastrand un ranjet imens pe fata si razand la fiecare pas in ciuda vremii de afara. NU credeam ca se mai fabrica oameni ca dansul, in orasul asta plictisit, ponosit si obosit.
Uitandu-ma la cerul inorat de afara si pastrand un pas voios printre baltoacele de abia formate, nu puteam decat sa-mi zic " Ce zi frumoasa!"

photo courtesy of zeeny