where are my starry nights???

Cand eram mica, la bunica la tara in vacanta ...imi placea sa ma uit noaptea la stele. Era totul atat de clar si limpede, se vedea absolut fiecare firimitura de stea de pe cer...si albastrul ala adanc de catifea nu facea decat sa puna mai bine fiecare stea in valoare! Era un cer plin de stele si o existenta plina de bucurii, lipsita de griji. Mi-e dor de o astfel de noapte fara griji in care sa ma pot bucura de stralucirea stelelor si de culoarea profunda a noptii.
In Bucuresti nu am decat nopti agitate...nu pentru ca as duce o viata de noapte intensa...ci pentru ca nu am unde sa ridic privirea, nu exista pata de cer profunda sau curata, nu exista stele!
Perspectiva unui nou an ma sperie...si nu neaparat gandindu-ma la numarul de riduri cardiace sau vizibile pe care le-am acumulat anul asta...parca mai mult ca nicicand...si nu neaparat din perspectiva timpului care trece ...ci din perspectiva lucurilor care nu pot fi schimbate, pe care incerci sa le schimbi dar nu poti si nu poti in ciudat scurgerii anilor...in ciuda testului timpului...in ciuda rezultatelor care ies mereu negative. Ma zbat impotriva curentului si nu intzeleg daca un an in plus ar trebui sa ma inarmeze cu putere si rabdare sa lupt in continuare impotriva lui sau cu intelepciunea de a renuntza la lupta si a lasa curentul sa ma ia cu sine!
E greu...e greu atunci cand nu stii daca un an in plus inseamna o valoare sau un dezavantaj!
Eu totusi va iubesc dar cel mai bine cred ca ar fi sa va las sa va dati seama cat de mult ma iubiti si voi pe mine! Pentru ca deocamdata nu relizati! La multi ani tuturor celor care stiu sa-si puna in valoare varsta si sa valorifice trecerea timpului!!!