cand cuvintele isi pierd valorea

Mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele pentru ceea ce urmeaza sa scriu...
Un film, un inceput...poate...o continuare...in niciun caz un lucru despre care nu se va mai vorbi- Nunta muta!
Mi-e greu sa-mi adun cuvintele sa vorbesc despre acest film, pentru ca stiu ca in esenta, vorbind de el, vorbesc mai ales de Malaele ...Ieri, dupa premiera, mi s-a spus ca doar aparitia sa in foaier m-a facut sa rosesc. Mi-am dorit de mii de ori sa-i vorbesc doar pentru a-i spune cate lucruri frumoase a facut pentru mine fara sa stie, pentru a-l asigura ca umorul lui functioneaza universal in lumea mea. Am ras cand aveam 7 ani in scenetele de Revelion in care aparea, am ras la 16 ani cand isi permitea deja sa fie mai haios sau simpatic, am ras la 20 cand am inceput sa percep si notele sale fine de ironie care-i condimenteaza discursul, intre 20 si 25 de ani, am ras aproape de scena oricarei piese de teatru in care a jucat , m-am lasat iar absorbita de lectura cand a scris Malaele despre Horatiu ... vizionez cu boxele date tare pana orice filmulet cu el gasit pe youtube. Ieri seara insa am ras deja ca o admiratoare cu experienta: tinandu-ma cu mana de burta, insa stiind ca la la Horatiu rasul are intotdeauna un pret. In momentul culminant al filmului...am plans.

Deseori oamenii mari isi asuma riscuri in viata prin care imaginea lor poate avea de suferit. Horatiu Malaele nu ar putea face, dupa parerea mea, ceva care sa atace in mod negativ imaginea lui din mintea mea...dar am constatat dezamagita, candva, mai demult ca nu toti gandim la fel ;). Insa mi-e greu sa imi imaginez un om care sa poata sa desfinteze total acest film. Dupa cum si-a dorit si regizorul, in acest film se gaseste ceva pentru oricine. De la bogati la saraci, de la frumosi la prosti, toti il vom aprecia pentru ceva sau rezona cu o secventa din el.


Cand ma gandeam ca nu mai e nimic de spus despre acest mare om, iata-l cum isi intinde in fata noastra o paleta mult mai larga de culori, decat am fi banuit vreodata. Din culorile de baza, prin combinatii clasice sau mai putin convetionale, naste unele ingenioase sau bizare, dar niciodata lipsite de seva, consistenta sau contrast. La masa acestei nunti, Malaele a reusit sa adune cei mai de seama meseni ai teatrului si filmului romanesc. Nume pe care multi alti regizori de film contemporani le-au uitat demult sau le-au plasat intr-o cutie cu eticheta Too Old School, alaturi de noi talente ...(da combinatia poate functiona si in afara telenovelelor)! O poveste bine ascultata (fiind bazata pe un fapt real) si bine povestita mai departe. Domnul regizor ne marturiseste de altfel ca: "Este o poveste petrecuta de-adevaratelea. Probabil nu numai in Moldova. Insa actiunea filmului meu nu se petrece in acel sat, ci se petrece intr-un sat abstract al unei lumi comuniste. [...] Eu n-am tinut cont de particularitati locale. Ba din contra. Este un sat ciudat, un reprezentant al tuturor satelor. [...] m-a interesat mai mult demonstratia, m-a interesat mai mult povestea. M-au interesat mai mult consecintele acestei povesti. M-a interesat mai mult fabula. M-a interesat mai mult morala".
In afara de poveste in sine, interesant este si modul de a povesti al acestui regizor. Precum un mascarici, jongland cu diferite tehnici - partituri actoricesti de piesa de teatru, gaguri de film mut, secunde imortalizate in fotografii alb-negru, suprapuneri de planuri, unghiuri inedite...reuseste sa faca cel mai important lucru..sa emotioneze...
Fiind in premiera (ruleaza de abia de vineri in Bucuresti) nu am sa ma apuc sa povestesc nimic concret despre film. As vrea sa-l vedeti cu mintea atat de limpede pe cat am avut-o eu aseara cand m-am asezat sfioasa printre atatia actori ai teatrului traditional romanesc pentru care port un respect enorm (nu avem invitatie cu loc si ma topeam de rusine la gandul ca ar putea sa ma ridice oricand de pe scaun un Victor Rebengiuc, o Tamara Buciuceanu sau Luminita Gheorghiu, revendicandu-si locul). Am simtit seara aceea ca un tribut adus lor, veteranilor sau sperantei artistilor din Romania precum si un tribut adus celor care ne-au asigurat realitatea aceasta relativ democratica de care ne bucuram sau chiar abuzam acum. Multi nu stiu cati oameni mari sustin podeaua in care ne infigem tocurile stiletto cu atata vanitate...Oameni asemnea lui Malaele carora nu le-a fost frica sa riste...poate chiar oameni care s-au sacrificat fara sa stie...doar pentru a fi lasati sa fie.
In film...exista cateva momente usor cosmetizate ala Hollywood asa...dar exista si cateva momente antologice...Cand socrul mare tranteste cu pumnul in masa si zibara "Nunta , baiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii", in racnetul lui pare sa rasune tristetea si frustrarea unui popor intreg de oameni asupriti sau bulversati, care totusi refuza sa se dea batuti ...

Luminile in sala premierei au stat stinse pana cand ultimul credit s-a rostogolit de pe panza, astfel Malaele asumandu-si rolul sau in cadrul unei echipe de care a vrut ca toata lumea sa ia cunostinta.
Un artist atat de complet si un om cu atata bun simt, intelegere si respect pentru viata, oameni si precum si tot ce mai are de invatat de la ei...o alta contradictie de termeni...dar cred ca cel mai graitor pentru felul sau de a fi este acest raspuns la o intrebare dintr-un interviu din Ziua.

Cum se manifesta orgoliul modestiei dumneavoastra?
Se manifesta in sensul in care sunt si par modest. Am citit undeva o replica mai buna decat asta - ca trebuie sa ai orgoliul modestiei. Spunea un nume unui nenume: Nu esti atat de mare, incat sa fii modest.

Cu asta mi se pare ca am spus totul
Si iar am ramas fara cuvinte...