...getting to the core of things
Suntem intr-o continua cautare...cautam ceva perfect...Cum societatea ne invata sa avem asteptari din ce in ce mai mari...suntem intr-o continua cautare a ceva mai bun...Ne vrem mai buni, mai performanti, mai eficienti, adevarati oameni universali...contemporani...moderni...Ne cultivam corpul...imaginea exterioara, cosmetizam totul de la felul cum aratam la felul cum arata tot si toti cei din jurul nostru...ideal ar fi sa aratam ca intr-o macheta de presa sau intr-o reclama la cosmetice sau la parfum...Oare cand s-a produs instrainarea noastra atat de profunda de spirit, de valori morale de bogatiile pe care ni le ofera impalpabilul si imaterialul. Deseori mi se pare ca am transformat pana si cultura intr-un eveniment monden...e cool sa vezi nush ce expozitie...e in voga nush ce artist...etc ..etc. Oare de ce nu exista produse pentru ingrijirea sufletului?...Un anti-wrinkle cream pentru ridurile care se formeaza pe acesta zi de zi? Un rimel fara tus pentru scarpinarea, descretirea si deconectarea sa? Parca si vad inima scarpinata usurel pe spate relaxanduse asemenea ursului Baloo rezemat de un bolovan! O crema de intretinere a sufletului mereu tanar...Un ruj de accentuare a rosului sau intens..etc etc...
Deunazi ma gandeam cum nu mai exista suflete pereche! Eu cel putin n-am prea mai cunoscut oameni care sa creada in ele. Se pare ca mai nou exista numai suflete ranite care se pot vindeca unele pe altele ...si completa. De exemplu:...eu am o rana adanca aici ...tu una acolo...e mishto ca nu e in acelasi loc...ca atare sufletul meu e intreg unde al tau nu e...si astfel ne putem completa!!! De ce trebuie toti sa ne strivim si sa ne disconsideram partea spirituala in felul asta? Ma intreb cu atatea suflete pierdute in capitala asta a fumurilor si ipocriziei si superficialitatii...ce mai ramane dupa noi cand murim? Gauri si regrete?
Labels: cugetari
posted by albeenah @ 12:37 PM
5 Comments:
Foarte misto teoria sufletelor pereche, dar cred ca exact ranile diferite le apropie...e ca un joc de puzzle al experientelor (ranile sangerande de fapt). Oamenii se simt mult mai bine nefericiti, mizerabili, nervosi, raniti, asta ii face sa creasca, sa se schimbe constant. Nu exista bine sau rau, exista doar experiente cu diferite rezultate asupra noastra, sau daca vrei asupra sufletelor noastre.
Un tampit, un idiot care a ajuns zeu a spus un lucru (nu ca s-a gandit el sa faca asa lumea, ci e o simpla observatie): SINGURA CONSTANTA DIN UNIVERS ESTE SCHIMBAREA.
R.
Nu e rau sa ne schimbam, sa incercam sa ne perfectionam ..dar de ce mereu trebuie sa pornim de la stadiul de raniti, mizerabili, nervosi?...de ce nu putem porni de la bine sa ne fie si mai bine? Filmele americane, cartile de aventura...toate ne invata ca mereu trebuie sa existe INTRIGA..respectiv o problema...care intr-un final se rezolva negresit si fericit...Asa si in viata reala...cu singura exceptie ca deseori nu exista problema si ne-o generam ca tampitii pentru ca dupa aia sa constatam ca de fapt finalul fericit se lasa asteptat...asta pentru ca un alt idiot ajuns zeu a constatat ca "viata nu-i ca filmul...ba mai rau...viata bate filmul!" ;)
nope..desi poate asha pare...vreau doar sa aflu raspunsul la intrebarea...cand eshti fericit? Esti fericit atunci cand nu mai vrei nimic de la viata? Pentru ca eu consider ca sunt fericita...si totusi mai vreau...offf...grea e filozofia asta pe nepusa masa ;)
suflete pereche, fac parte din categoria celor care cred si simt asta. De ce nu ar exista suflete pereche? Am si scris pe blogu' meu pe tema asta. Sunt acele momente in care cel de langa tine, baiat, fata-care o fi el- stie fara prea multe cuvinte ce simte si gandeste celalalt. Sunt momentele in care iti accepti prietenii asa cum sunt. Sunt momentele cand razi si plangi cu ei, pentru ei, pentru tine-fara sa fie sentimente de invidie sau altele asemanatoare. Intr-un cuvant , contopire. Suflete ranite exista peste tot, este inevitabil, este comun pana la urma. Suflete pereche is hard to find and hard to keep. Dar pana la urma daca nu se pastreaza inseamna ca nu au fost de la inceput, nu? Suflete pereche se intalnesc si in vietile viitoare, si cu siguranta s-a cunoscut si in cele trecute, intrucat ele asta fac, se cauta ca sa ramana. Sunt un tot, un tot unitar in cotidian. Ele sunt ceea ce se numeste umanitate, nasc sentimente demne de urmat. Nu blamez sufletele ranite, fac parte din fiecare...dar nu pe suferinta se constriesc relatiile, intrucat dupa ce se completeaza si trec peste suferinte, omul devine om , si in cosecinta vrea mai mult, nu mai stie sa fie recunoscator, solidar, sa isi arate compasiunea pentru ceilalti pentru ca este bun, si stie ce este suferinta. Vrem sa schimbam lumea pentru ca pe noi nu ne putem schimba intrucat nu e vina noastra ci a lor. Vrem sa ne fie bine, vrem sa fim fericiti. Dar ce e fericirea, drumul spre fericire sau ataraxia lui epicur(daca nu ma insel), paroxismul platonian, stare de mijloc aristoteliana, nirvana buddhista ? who knows? sunt intrebari care nu au raspuns, sunt intrebari care au mii si mii de raspunsuri. ce se stie, se stie doar ca el, omul , simte cand este el fericit. Si el fericit cand ceilalti sunt fericiti la randul lor. Nu se poate, sau poate se poate, gasi fericirea in singuratate, doar pentru tine. Fericirea e cum spunea si o albina, fericirea trebuie impartasita.
Cotidianul ne traieste viata, grijile cotidiene ne consuma zi lumina. Existam, traim mult prea repede, mult si intens, si nu ne dam seama. Pt ca deh, uitam tot timpul de unde plecam. Si anume sunt una cu pamantul muma. Suntem parte din natura.
In concluzie, fericirea e langa noi, doar ca noi o cautam toata viata si nu ne dam seama ca viata e frumoasa, cu bune si rele. :)
M-am cam aprins, dar mai multe mai incolo....
Voie buna! :)
Fericirea la romani : http://cotidianul.ro/index.php?id=7100&art=17866&cHash=bbcf3d368b
Post a Comment
<< Home