MandarineSlice: A good life

MandarineSlice

Hopefull pessimist...and I am sure the world has not seen enough of me...just as I have definitely not seen enough of it! ;)

Monday, November 13, 2006

A good life



Everything matures...eventually ...it's just a matter of HOW!

O duminica dupa-amiaza cat se poate de placuta...Nu stiu daca voi avea un an mai bun, dar cu siguranta am avut o zi buna dupa ce am vazut acest film!
Nu stiu exact unde sa incep...as putea sa incep cu intrebarea...cum ajungi de la Alien sau Gladiator si tot lantul filmelor de actiune la sudul Frantei si o preocupare atat de linistita precum viticultura?
As putea sa incep cu problematica unui film care, aparent, are sanse sa plictiseasca cu tot "bla bla-ul" despre viata sanatoasa din provincie, maturizarea boabei de strugure si bucuria de a trai ...
As mai putea sa incep cu faptul ca regizorul oricum are o propietate personala in sudul Frantei deci i-a convenit sa filmeze acolo si sa-si "potoleasca" putin filmografia cam dur evaluata in ultimul timp de critici.
Dar n-am sa incep cu nici unul din aceste considerente...am sa incep cu faptul ca ma asteptam sa-mi placa acest film si intr-adevar mi-a placut!
Da...este un gen mai putin abordat de regizor....si tocmai acest lucru ii da valoare si-l face special. Regizorul pastreaza elementele care fac ca filmele sale un succes, dar le transfera la un nivel mult mai uman. Si aici, desi mai greu perceptibil, "monstrul furios" exista, actiunea palpitanta care te tine cu sufletul la gura exista, precum exista si peisajele fabuloase pline de efecte speciale...doar ca ele toate se desprind din natura inconjuratoare si din natura umana.
Monstrul este de data aceasta mai simpatic si ia forma unui agent de bursa care a uitat sa traiasca in afara ambitiilor profesionale, care a uitat ca omenii cu care lucreaza sau care lucreaza pentru el, sub costumele elegante, au suflete si ambitii proprii. Cu toate acestea, un monstru sarmant, care isi da seama singur ca s-a instrainat de tot ceea ce considera o data uman, care rade pe seama altora, dar si pe seama sa cu aceeasi pofta. Un spirit ironic, recalcitrant care a invatat sa joace viata dupa regulile bursei, mai sigure, mai clare si mai de incredere decat viata si oamenii dinafara muncii care sunt imprevizibili, lipsiti de scrupule si de "reguli precise" de actiune.
Elementul cu care Ridley Scott reuseste sa ne tina in suspans este drama acestui personaj ...zbaterea interioara care nu-i permite sa fie un "monstru" absolut, ci unul cu remuscari si regrete. Regreta ca nu a pastrat legatura cu unicul om care i-a oferit afectiune neconditionata si sfaturi de viata pe care nu le-a uitat niciodata. Omul care pretuia adevarul dintr-un pahar de vin si a inteles maturitatea numai prin prisma acelui lichid rosiatic. Omul acela era unchiul sau si vila sa din sudul Frantei era motivul celor mai reusite clipe ale copilariei sale. Regreta acele vremuri, dar in acelasi timp nu se simte capabil sa reduca din prapastia care s-a creat intre el si unchiul sau de-a lungul timpului. El intelege viata cu totul altfel acum...iar tot ce se intampla de-a lungul filmului ne arata ca, acum, el nu mai intelege nimic de fapt . Este acest proces de realizare, transformare si revenire la uman care tine telespectatorul in priza pe parcursul filmului. Suspansul exista pentru ca ne indoim la tot pasul de capacitatea personajului de a se (re)umaniza cu adevarat. El pare hotarat sa vinda propietatea unchiului sau si sa distruga tot ce a incercat acesta sa constuiasca de-a lungul vietii.
Spre deosebire de multe din celelalte filme ale sale unde decorul si efectele speciale joaca un rol esential si sunt spectaculoase prin efortul realizarii, decorurile acestui si film au fost probabil cel mai usor de obtinut, iar efectele speciale sunt doar cele ale naturii si tin doar de momentul prielnic al capturarii acestora. Numai un cunoscator al acestor locuri putea sa stie cu precizie care e ora la care luna din regiunea Provance lumineaza cel mai puternic sau cum razele soarelui de dupa-amiaza scalda miraculos culturile de vita de vie si boabele de struguri. Lumina aceea vesnica de amurg care a inspirat generatii de scriitori si pictori celebri, peisajele care pentru multi pot fi reconstituirea minutioasa a unui "colt de rai" joaca un rol la fel de important care oricare din personaje. Scenografii n-au trebuit decat sa alature o vila veche prafuita cu bun gust, iar cei de la coloana sonora piese vechi - ritmate, idilice sau molcome care sa completeze perfect peisajul natural. O piscina si o gradina atemporala si... VOIALA...scena e gata! Sa inceapa spectacolul! Numai ca spectacolul e deseori "furat" de peisaj, iar personajul nostru principal asemenea.
Mi se pare foarte inspirata alegerea actorilor care interpreteaza personajelor secundare (Verisoara- Abbie Cornish - este o actrita australianca putin cunoscuta in afara tarii sale iar Fanny -Marion Cotillard - este cunoscuta in Franta, dar mai putin in afara. Neavand o distribuitie sonora (in afara lui Russel Crowe) povestea devine mai credibila, si te lasi mai usor transpus intr-un coltisor frumos uitat de lume. Urmaresti mai usor intriga unui barbat celebru in lumea sa, care descopera valorile mai putin vizibile ale unei lumi mai putin cunoscute.
Jocul actoricesc este bun si plin de naturalete...de altfel nici unul din personaje (in afara menajerei excentrice) nu sunt machiate (cel putin nu strident) si sunt imbracate in haine comode si lejere integrandu-se perfect in peisajul frumusetii naturale al acestei lumi.
Max Skinner , personajul nostru principal, oscileaza intre toate aceste elemente naturale - cum ar fi dragostea pentru unchiul sau, traiul simplu, loilaitatea si onestitatea (revelata in vin), frumusetea locului- reprezentate de cateva personaje ptitoresti - precum ingrjitorul podogiilor sau chelnarita Fanny si elementele vietii cotidiene reprezentate de avocatul, asistenta sa personala si sediile reci de sticla care pastreaza ambitiilor bursierilor hamesiti dupa bani si succes.
"Work to live of live to work" este in substanta dilema acestui film. Apreciez ca nu a fost un film despre vinuri (domeniu in care nu excelez), ci o paralela intre procesul de maturizare al vinului si cel de maturizare al unui om. Max Skinner, asemenea suprafetelor inteminabile de vie ale unchiului sau, are doua fete. Una cunoscuta si destul de acra, care ocupa o mare "suprafata" din persoana sa, precum e La Siroque, neglijata si neingrijita corespunzator, care de abia se ridica la o valoare comerciala. Si una uitata, rara, pretioasa si necunoascuta, podgoria copilariei pierdute - Le coin perdut - care este de fapt cea mai importanta si valoroasa parte a personalitatii sale. Aceasta parte asemenea identitatii producatorilor Le Coin Perdut, ni se dezvaluie intr-un final in care omul, asemenea vinului isi atinge adevarata maturitate.

Labels:

3 Comments:

Blogger Costin said...

Ai citit "Un an in Provence" si cartile care au urmat? Dupa una dintre ele e facut filmul pe care, marturisesc inca nu l-am vazut. Ti-ar placea intr-adevar foarte mult seria (si ai avea nu o zi, ci o toamna-iarna mai buna).
(Nu te mai bucura in tonuri de bej si crem. Incearca albastru si portocaliu intens)

Nov 16, 2006, 1:07:00 PM  
Blogger albeenah said...

De cine e scrisa? Mersi de sfatul cromatic ;)

Nov 16, 2006, 1:35:00 PM  
Blogger Costin said...

Peter Mayle.
Cu placere :)

Nov 16, 2006, 1:40:00 PM  

Post a Comment

<< Home