DO NOT DISTURB !

Si iata-ma la inceputul unei noi saptamani. Spun inceputul, pentru ca desi e marti, ieri am hibernat mai mult de jumate de zi in bratele patului personal cu o durere de spate, fara sa mai mentionez alte mici inconveninete.
E cel putin ciudat sa stai pe loc in timp ce lumea din jurul tau se invarte haotic si necontrolat. Miscarea lor imi da o puternica senzatie de ameteala...stagnarea mea imi da o usoara senzatie de deja-vu. De parca undeva, intr-una din primele mele vieti anterioare, ritmul meu biologic era altul, pulsam in armonie si imi dominam lumea interioara si exterioara printr-o liniste si pace sufleteasca nemarginita.

Reinviau astfel de imagini neclare, dar puternice prin senzatie, ieri, cand stateam si priveam tavanul camerei mele minute in sir, perfect multumita de confortul pe care mi-l oferea perna si de momentul acela tacut si simplu. Nu simteam nevoia sa vorbesc, sa scriu, sa citesc, sa ma uit la televizor...ci doar sa stau...tampa...inchisa...izolata...lasata de toti in pace.

In ultimul timp cred ca mi-am dorit atat de mult sa fiu lasata in pace de lumea din jur, ca au inteles mesajul exact cei de la care vroiam mai multa atentie...respectiv doctorii. Ce e de facut cand de 6 luni de zile ma plimb pe la "diversi" specialisti...care-mi dau diagnosticuri din ochi, fara analize, fara sa caute sa cerceteze ce mi se intampla? Am devenit atat de auto-constieta la miscarile si suntele propriului meu corp, ca mi l-am transformat intr-un mini-univers in care m-a trasferat momentan aproape complet. Il studiez atent ca un politist undecover pentru a observa, schimbari, revolte, ce-i face bine...ce-i dauneaza...cineva trebuie sa se ocupe si de el...Imi pun singura diagosticuri, imi prevad viitoare stari...sunt cu totul acaparata de ceea ce i se intampla corpului meu. Nu nu sunt mai narcisista decat persoana de langa mine din troleu sau de la coada la banca...dar sunt grijuluie cu mine...in lipsa oricarei alte persoane mai calificate sa-mi poarte de grija. Simt ca enervez lumea cu problemele mele asa ca trebuie sa stau retrasa...sa-mi vad de treaba si mai ales...sa nu deranjez doctorii...Ei trebuie sa stea linistiti in scaunele lor sub care zac mormane de spagi... sa se adune, sa contemple florile de afara...astfel incat sa fie cu adevarat pregatiti pentru momentul cand chiar vor putea face un bine umanitatii. Momentul ala inca nu a sosit...se pare...