MandarineSlice: parca as mai scrie cate ceva...

MandarineSlice

Hopefull pessimist...and I am sure the world has not seen enough of me...just as I have definitely not seen enough of it! ;)

Monday, September 01, 2008

parca as mai scrie cate ceva...

Stau si ma gandesc ca sunt o persona destul de norocoasa...noroc muncit ce-i drept...nu am primit foarte lucruri pe gratis...intr-un fel sau altul mi le-am meritat. Poate ca si vara asta...tumulutoasa cum fuse ea...mi-am meritat-o! La 27 de ani sa realizezi pentru prima oara ca oamenii mai pleaca dintre noi. Sa ai acest gand strapungandu-te si cutremurandu-ti toate temeliile existentei...este ceva bun totusi...nu?
Mi se putea intampla muuult mai devreme...mi se putea intampla mai tarziu...mi se putea intampla fara sa stiu (nu sunt convinsa nici acum ca realizez cu adevarat implicatiile unui astfel de lucru). Oricum...mi s-a intamplat de curand si as vrea sa cred ca am reusit sa depasesc momentul. Sau macar ma lupt cu asta.
La o luna fara 2-3 zile, m-am reintors in locul unde am simtit pentru prima oara LINISTE in acest an. Acolo, pe plaja, am vazut sufletele lor licarind pe cer si atunci am stiut ca intr-un mod ciudat, totul are sa fie bine. Nu pot sa-mi explic...ma aflam intre doua lumi...dar lumea mea parea frumoasa ...de la distanta prin care ma detasasem de ea. Atunci am simtit ca un suflet e deja linistit si altul isi gaseste si el drumul...
Nu ma asteptam sa raman cu acea senzatie prea mult timp...si nici nu am ramas. Cand m-am intors acasa...mai intai a fost rau...am avut remuscari ca nu i-am fost alaturi, ca nu am putut sa fac mai multe...Multi am simtit asta...multi din cei pe care i-a iubit si l-au iubit... Nu am putut sa vorbesc prea mult despre asta...nici nu am mai putut sa scriu...m-am blocat...coordonatele vietii dupa care navigasem pana atunci mi-au dat deodata eroare si m-am aflat complet dezorientata intr-un colt necunoscut de lume.

Stiam doar ca trebuia sa ma reintorc acolo...pe plaja...si sa privesc in sus...sa-i spun ca am stiut ca totul va bine...sa-i spun ca va stii de mine si ma va vedea asa cum si-a dorit de atata timp...in rochia mea crem care atarna, deja prafuita pe sifonier. N-am crezut ca voi resimi atat de intens si atat de aproape...ciclul vietii...cu cele ce se duc si cele ce vin...atata de repede...intr-un ritm atat de halucinant ...cand realizezi ca nu ai nicio certitudine..decat promisiuni si ganduri bune si altele mai putin bune. E inca greu sa vorbesc despre asta intr-un alt mod decat abstract...Maturizarea doare...cand e impreuna cu cei dragi doare si mai tare, decat atunci cand e alaturi de ei.
Nu murim maturi...murim tineri...pentru ca numai atunci cand relizezi cat de pretioasa este viata poti sa iti lasi sufletul sa zburde, sa doreasca si sa-si implineasca tot ce maturitatea nu i-a permis.
In Vama, stelele de pe cer s-au acoperit de nori de data aceasta...insa seara aceea...acum o luna fara 2 zile...are deja un loc in inima mea...la fel ca voi cei ce vegheati de acolo ...acuma...asupra mea.

Labels:

1 Comments:

Anonymous Anonymous said...

NU TE-AM MAI CITIT DE MULT...CHESTIUNI DE TIMP.DAR TEXTUL ASTA ILCITII CU EMOTIE.FENOMENUL DESPRE CARE VORBESTI MA LASA RECE INGENERAL CA DEFAPT TOT CE NU DEPINDE DE MINE....DAR CE SCRISASI ATA AICI MA EMOTIONA DEA DREPTUL.MULTAM FAIN...ABIA ASTEPT SA TE VAD IN ROCHIA CU PRICINA

Sep 10, 2008, 12:23:00 PM  

Post a Comment

<< Home