iz-tease de vacanta

Ma uitam peste pozele din vacanta de anul trecut mai mult pentru ca ador culorile care parca pur si simplu explodasera pe monitor. Ma uitam cum aproape peste tot in vacanta oamenii se imbraca mai colorat...isi permit sa-si dea frau liber imaginatiei si rezultatul parca e mai frumos decat orice vezi acum pe strazile incinse ale capitalei. De cateva zile port slapii mei hawaiani si incerc sa-mi imaginez aceleasi forme si motive florale de care dau cand accesez acest site.
Azi am mai descoperit o notiune...se numeste blog begging...pentru ca's destul de leftera si nu am o viziune prea roz asupra vietii...momentan (nothing new...I know!)...I'll do some blog begging for ppl to dress for a vacation every day...Parca munca merge mai cu spor daca reusim sa ne si distram usor ;)

Life is like a can of soda...

You never know what flavour you're gonna get ;)

Anything and Whatever are the names of two soft drinks created in Singapore alongside each other, by the company Out Of The Box Pte Ltd.
The drinks have a unique packaging concept such that every beverage has a generic design, with no way of telling what flavour is contained in the can. This prevents the consumers from being aware of the flavour of the purchased beverage until they drink it.
The result: Vending machines that let consumers stick their hands into scenarios where they didn’t know what was going to come out.

---

Agency: JWT Sydney
Executive Creative Director: Sheungyan Lo, Pinit Chantaprateep, Andy DiLallo
Group CD / Art Director: Guy Futcher
Art Director: BRENDAN DONNELLY
Retoucher: Sally Liu (Procolor, Singapore)
Typographer: Jeffrey Oley
Photographer: Xuan Ong (Groovy Studio)

Sempre di domenica

dar de fapt...

am obosit

Am obosit sa tip
prin peretii goi ai sticlei pe care o deschizi mult pre rar
...ca sa bei nicotina ipocrita ce-ti inunda sufletul
si-ti incetoseaza privirea

Am obosit sa-mi sap gauri...acolo unde nu am LOC
si sa tes ite pentru a complica o poveste ce nu s-a vrut niciodata...
mai mult decat banala

Palpit si ma intreb...cum am ajuns pana aici
Cum am lasat sa treca timpul
Peste tine in asemenea hal
Si cum l-am lasat sa treaca peste mine
Fara niciun efect

As fi vrut sa invat de la el...as fi vrut sa invat de la tine
Dar nu mai am ce
E prea tarzaiu
si
am obosit

Am obosit sa plang doar pentru ca tu sa-mi aduni lacrimile intr-un bol pretios de cristal
Numarandu-le
picatura cu picatura
Ca si cand miracolul producerii lor...
ar echivala cu nasterea unui nou inceput.

Cu fiecare lacrima ceva in mine moare
Nu se naste
asta tu n-ai inteles
Iar eu...am obosit sa-ti explic

Sunt batrana si viata mea nici n-a inceput
Ma intreb...oare ma mint?...frumos?
Cu cuvinte
am invatat sa le folosesc frumos in ultimul timp
Poate pentru ca simteam nevoie sa aud cuvinte folosite frumos in preajma mea
Si am obosit sa-ti cer tie asta

Nu vreau recapitulari...nu vreau reconstituiri
Nu vreau sa stiu cat de bine ne-a fost intampaltor..intr-o seara
cand luna se ascundea de noi si ne simteam lasati pace
Vreau sa stiu cum va fi cand ...nimic nu ne va lasa in pace
Cand ne va fi mai rau
Tu...vei fi langa mine...
Si ce?
langa e mult mai putin decat alaturi
Iar eu am obosit sa-ti spun ca te vreau ALATURI

eu lupt
tu taci
si daca eu am devenit mai tacuta...
tu in mod sigur nu esti mai luptator
Iar eu
am obosit
Atat!

growing pains or are the pains just growing

Singura la meciul cu mine contra mea...


Ma confrunt cu o grava lipsa de chef de scris...si nu neaparat de inspiratie...desi nu mai sunt exact la fel ca la inceputul acestui blog cand orice vedeam pe strada sau orice simteam mai intens intr-un anumit moment constituia subiect bunut pentru un post.
Constat...destul de intrigata chiar...ca pe masura ce cresc ma "introvertesc". Eu - expansiva, guraliva ...chair mahalagioaca pe alocuri...prefer sa ma retrag in cochilia mea de melc pe care am construit-o cu destul tam-tam pana acum si sa astept acolo rezolvarea uneia din multiplele mele crize. M-am culcat putin pe o ureche si m-am trezit brusc intr-o lume care-mi pare multe prea imatura. Nu inteleg exact ce pretentie am de la ei...sa se introverteasca si ei ca si mine? ...sa inceteze toti sa posteze trivialitati pe blogurile lor personale? Sa nu faca atata caz din evenimentele majore din viata lor? Sa nu mai fie vedete...acolo unde au aplaudat mii de fani?
Si desi toate aceste aspecte m-au deranjat candva, acum maturizarea mea a inceput sa devina dureroasa din alta perspectiva...si nu ma refer la aspectele psihologice legate de acest fenomen. Pur si simplu parca ma transform intr-un gigant prea mare pentru propriul corp...Si ma doare...fizic... cresterea ma doare. Azi stomacul, maine capul, poimaine nush ce fel de palpitatii absurde...deja nu le mai stiu numarul. Nimeni n-a spus ca a creste echivaleaza cu a fi mereu bolnav....Credeam ca dupa o anumita varsta ma intaresc din toate punctele de vedere...
Deja mi-e frica sa mai spun cuiva ca mi-e rau ca devin in-credibila...si nu in sensul bun al cuvantului. Deja pastrez in mine frustrari, probleme si dureri mult mai mult decat pana acum. Daca la nivel psihologic oamenii cresc diferit, la nivel fizic lucrurile ar trebui sa se intample cu mai multa omogenitate.
Credeam ca atunci cand cresc...incep sa cunosc cat mai multe despre lumea din jur, sa cunosc oameni, situatii...sa ma cunosc, in definitiv si pe mine... In ultimul timp, insa, m-am cunoscut pe mine...muuult mai mult decat mi-as fi dorit vreodata...pe mine..intern..fizic...Fiecare organ care pana acuma a stat cuminte la locul lui...acum parca a inceput sa dea semne ca exista. Si cand mi-e lumea mai draga incep toate sa ma salute...unele mai discret...altele de-a dreptul abuziv. Analize, sange, probleme..toate interne...toate referitoare la mine...si se pare ca oarecum cauzate de raportul meu cu mediul din jur. Asa un cerc vicios n-am mai intalnit decat in politica!
Incep sa infiintez reguli stricte de circulatie in stomacul meu...sa-mi plasez indicatori la tot pasul, la toate incheiturile de tip intersectie....sa infiintez limite de viteza si oboseala pentru picioare si in general sa plantez peste tot damburi pentru a nu se depasi limita de nervi pe metru patrat.
Incep sa nu mai vreau decat sa traiesc...matura...imatura cum o fi...blogand sau tacand...dar bucurandu-ma de viata.
Ma duc sa mai cer niste reglemantari oganelor interne responsabile...maturizarea asta nu evolueaza deloc cum mi-o imaginam...

monday mellow

Time for a simple game of scrabble ;)