Monella nella cita di panna cotta

Stau in acelasi scaun de birou fara sa-mi vina sa cred ca au trecut deja 2 saptamani. Sentimentul ne incearca pe toti nu? Back 2 work...dintr-un concediu in care ar fi trebuit sa fiu relaxata si sa ma simt bine. Un lucru am fost clar: deconnectata! deconectata de problemele de serviciu ...poate cu un set noi de probleme...unele mai neplacute alte mai placute ;). In Italia....in sud...apa si briza marii misca sperante si umbrele de pe plaja, dar spiritul si traditia incremeste totul. Cladiri, oameni, nisipul fin, azurul din valuri...toate la fel. La fel cum le-am lasat. Poate putin mai multi turisti...dar nu ma puteam astepta ca astfel de locuri binecuvantate sa ramana un secret pentru totdeauna. In vacanta am invatat un nou cuvant : monella. Monella este cuvantul italian pentru o fetita buclucasa si smechera...poate usor rasfatata...obisnuita sa se faca totul pe placul sau voia ei! Am cunoscut o astfel de "monella" pe nume Francesca, cu o pereche de ochi superbi care m-au fermecat instant ...si cum am o obsesie din a poza copii, am imortalizat-o (nu ...nu sunt pedofila..doar copila in suflet sunt si eu!).Desi diferenta dintre noi este de vreo 20 de ani, Francesca si cu mine am fost numite "monella" cam in acelasi timp. Si eu sunt obisnuita sa se faca lucrurile dupa voia mea si devin smecherea si rasfatata daca asta nu se intampla. Am vrut ca toata vacanta sa se faca numai dupa voia mea, dar am fost smecherita si eu la randul meu, de un oras, de un om si de un microorganism. Am regasit un oras in care mi-am lasat sufletul la pastrare si tot aici mi l-am incredintat acum cuiva care sper sa-l mi-l pastreze la fel de bine. Lecce este un oras facut parca din delicioasa crema de zahar ars pe care mi-o facea bunica mea cand eram mica. Nu vorbesc de stratul maroniu de deasupra, ci de cel galbui, pufos si zemos din interior. Panna Cotta este denumirea italiana pentru crema de zahar ars si este culoarea acestui oras care a invatat sa imbatraneasca frumos, fiind inconjurat frumoase minuni facute de om si de natura. Un suflu magic, o vacanta superba, intrerupta prea brusc de o mica afectiune, destul de mare sa-mi strice putin buna dispozitia. Am mai lasat putin din inima mea si a altcuiva acolo pentru ca sa ne putem intoarce la anul, peste 2 ani si pana cand ma satur de "gustul" cremei de zahar ars ;)
Am facut o plimbare pe coastele stancoase ale Marii Adriatice, pe care datorita lungimii, dar si frumusetii ei, n-am s-o uit prea curand! Am fost intr-un oras al martirilor care a inflorit parca din sacrificiul celor care au luptat pentru el. Am inotat si m-am bronzat...si m-am simtit bine. Din pacatele apele cristaline pot fi si inselatoare...asa ca vacanta mea in Puglia a foat taiata scurt de o vizita la doctor. Calabria in schimb (celalalt loc unde mi-am petrecut jumatate din vacanta) e stancoasa, arida, pustie si plina de incendii. In Calabria, Sicilia si chiar Grecia e plin de incedii kilometrice provocate de maini umane (mai mult decat criminale as spune eu indignata). E o posibila sursa a sfarsitului, din moment ce oamenii care tanjesc dupa verdeata au inceput sa si-o distruga singuri in incendii. Un sentiment dezolant de instrainare m-a cuprins in aceasta regiune...si, desi stiu ca nu am vazut ce-i mai frumos din ea, nu sunt convinsa ca vreau sa ma intorc acolo.
All and all...I sooo needed this getaway...and I need another getaway now that um home! Dar despre asta intr-un episod viitor...
Pana atunci...poze