The art of good conversation

Good conversation is an art form. There are many other "arts" beside the fab 7 that haven't yet been given the credit they deserve. Conversation is one of them...not saying anything - the art of silence and words unspoken would be another, but that is reserved for another post.

Good conversation is very difficult to master, therefore it is not a product for massive consumption and digestion, one of the main reasons for this being that it takes a certain amount of skill and yes...might we say it...talent...to keep up a good talk with one or two people for a period of time longer than..let's say...5 minutes. It's not just about the topics you choose, it's about getting people involved, getting them to listen and answer back, even a monologue that arrouses fascination, and is interrupted with just a casual interjection of utter amazement from time to time could still qualify as conversation in my book. It's as much about knowing or having an intuitive sense about the personality of your audience, knowing what tone to choose and what words to start with, what parts of the body to involve, beside the mouth (as kinky as that sounds)...as it is about knowing when to shut up, when to let the other person speak, when to let a clear breath of silence fall or when to keep the ball rolling so that everything won't fade out.

In my encounters with other cultures I have come to draw some, purely personal conclusions, perhaps, as well as guidelines when approaching conversation with someone of a different nationality. For example...an american - optimistic, easy to impress, will spice up the conversation with the occasional "really? I didn't know that!". Frequent users of the word "WOW", "Awsome" and "Bad ass" (which in fact is a good thing) they tent to drift off at a certain point in the conversation, elusively still showing interest in what you have to say. They are also seekers of the "Real thing"...so words like "Real" and "really" will stir up their interest , be it an issue of cheese or terrorists alike.

The French are silent- talkers. The French person will indulge you with the right to speak, but will look up and down at you in the meanwhile, measuring your every flaw without muttering a word. What is amazing in this process is that from all that careful observation they still have the power to make you feel like your speech is senseless. You will soon come to the end of your speech, spitting out some last chocked-up words like the fumes coming out of an worn-out motor bike.
The Italians are a riot...masters of conversation..they will pick a subject and pretend to be perfectly informed in all its regards. They will tediously, but meaninglessly discuss it for around a half an hour, in which, overtaken with the joy of hearing their melodic, harmonious language, you will remain oblivious to the fact that their speech has no content whatsoever. The Italians are body language users and abusers. You will soon realize that, after cracking their colorful body language code, you can understand an Italian person without necessarily having to hear him speak.

Ze Germans a a rare breed. Very sociable and polite, conversations with them will probably revolve around social issues, taxes, income or current political issues and events. They can be blunt if forced to and painfully honest in the most surprising of moments.

Such are the British as well, even though humour spices up and dresses up any subject a tad awkard or uncomfortable ...a good conversation about the weather in the morning, or a good gossip over tea, trifle subjects whereas in their heads complicated battles are being fought and won, as nothing of their true deep thoughts ever reveal themselves, nothing except a large, seemingly sincere smile...for reasons unknown.

In my opinion this (the smile) or a raised eyebrow could be two signs that a good conversation has just been had ;)

timp dislocat

Se facuse ora cand de obicei trebuia sa plece.
Ieri a plecat la aceeasi ora . Alaltieri a plecat la aceeasi ora . Azi parca simtea nevoia sa mai stea.
Afara era inca placut, soarele nu apucase sa apuna complet si parca ceva din ea... vroia sa mai stea.
Isi lua ochii de pe cadranul ceasului si ii lasa sa se piarda din nou intre cuvintele cartii pe care o lasase intre timp pe genunchi. In aer plutea amorteala inceputului de seara de vara si cocktailul olfactiv imbatator de tei cu soc.
Un copil se repezi in fuga pe langa banca ei pe o tricicleta...il urmari usor cu privirea, distrata, parca nu mai avea chef sa citeasca...parca avea chef sa urmareasca viata care se petrecea in jurul ei...
Poate parea putin ciudat...o domnisoara ca ea, singura, la ora asta in parc.
In timp ce incerca sa-si forteze privirea inapoi in carte, prinse cu coada ochiului o imagine usor tulburatoare. Un tanar la o banca de peste alee tocmai ii facuse o poza...Adevarat, putea sa fie vorba despre o pasare care tocmai se asezase pe copacul din spatele ei...dar nu...era aproape sigura ca era vorba despre ea. Gestul sau pripit de a intoarce privirea si obiectivul catre copilul cu tricicleta, il tradase si mai tare. Incerca din rasputeri sa se intoarca la lectura, dar gandurile, si asa nestatornice, ii zburau in toate directiile. Cine era tanarul? Fata lui i se parea usor familiara... Oare era ceva la mijloc? Oare poza ii era destinata chiar ei sau degetul ii cazuse intamplator pe declansator in dreptul ei.
Cat se intreba, observa cum tanarul intorcea din nou privirea catre ea, fara sa-si mai acopere fata cu aparatul. Era dragut. Firav dar cu un anumit grad de autoritate. Ridica si ea hoatrata privirea din carte si o intampina pe a lui, demna, ambitioasa...apoi din ce in ce mai sfioasa...apoi amandoi incarcand sa para ocupati cu altceva.
La un moment dat barbatul paru ca-i face unsemn...Observa insa cu dezamagire ca, de fapt, incerca doar sa goneasca o musca din dreptul ochilor.
S-a mai uitat putin la el...dupa care a decis ca e stupid tot ce se intampla. A inchis cartea si a plecat. Fara sa se uite inapoi...

A fost ultima oara cand am vazut-o in parcul acela ...inainte si dupa ora respectiva. Ultima oara cand s-a vazut si ea acolo...cred ca a fost la expozitia mea de fotografie : "Secrete din parc". Cele trei poze cu ea citind, pe aceeasi banca, in aceeasi zi a saptamanii, aproape mereu la aceeasi ora, au stranit multe laude dar si curiozitati...una din ele fiind probabil a unei prietene sau cunostinte care i-a zis sa vina sa le vada.
Si a venit
... din pacate intr-o zi in care eu fusesem contactat de o revista pentru un pictorial pe aceeasi banca care facuse expozitia mea celebra. As fi vrut sa o am alaturi pe banca, sa-i multumesc pentru inspiratia pe care mi-o insuflase sapamani intregi de-a lungul acelui inceput de vara...sau macar s-o mai prind la expozitie, in seara aceea, cand aveam sa ma intorc... dar era tarziu si se facuse ora la care de obicei trebuia sa plece. Si n-a simtit nevoia sa mai stea.

road trippin'

beware of yellow!

this is my church...

this is my religion...

this is simplicity !

this is the wild side of the road;)

this is setting it all down!

this is just a (sunset) bike
a walk in the clouds
peace

love
and happiness

this is me!

scaun, centura, oglinzi...

...acu puteti sa-i dati drumu' ;)

morfologia moftologiei

E cald...afara...da. Azi e foarte cald afara. Dam drumul al aer conditionat si ne refugiem la serviciu. Cei care nu au asa ceva acasa...zic mersi...dar tot se plang de caldura. Cei care nu se plang de caldura se plang de altceva...de criza...de cuplul de indragostiti care au blocat culoarul unui bazin azi de dimineata, de politistul defazat din intersectia aglomerata, de taxe, de noii euro-parlamentari...de toate si de toti. Ne plangem...nu mai insist pe faptul ca ne plangem prea mult si facem prea putin, pentru ca este evident si dupa ultimele alegeri euro-parlamentare...promovam greselile sau le lasam pur si simplu sa treaca pe langa noi...sau ...cel mult alegem raul cel mai putin rau...traim o existenta usor indobitocita si amortita...si imi pare mie?...dar se fac prea putine lucruri in tara asta de care putem sa fim mandri, cu adevarat mandri (nu vorbesc de carnatul de Craciun care se intinde pana in Ajun sau de "micul gigant" a lu' Oprescu). Inclusiv valorile care se promoveaza despre noi in afara sunt usor indobitocite si fixiste...sa luam exemplul de la Cannes...de doi ani incoace castigam premii importante cu filme despre comunism..despre tragediile comunismului, despre comediile comunismului, despre cum stie romanul sa faca haz de necaz in ciuda tuturor greutatilor. Fantastic! Da am ras si am plans si eu cu ele dar m-am saturat...sincer...
Cand mai terminam si mai ales cand incepeam... Cand si de unde incepeam sa ne schimbam? Cand incetam sa mai traiam din trecut...cand incetam sa mai evadam...cand incepem sa mai candidam...da...noi ...tinerii...care poate am putea face o diferenta in politica si in sistemul legislativ. Stam infipti in economic, ne luam lefe grasane si e usor sa ignoram probabil birocratia si coruptia care ne manaca de sub unghii...e destula mizerie sub unghii...au de unde manca nu? Moftologia in dex...am descoperit ca este de fapt "smecheria"...tertipul...singura metoda eficienta pe care a gasit-o romanul de a supravietui...Mai o smecherie aici, mai o pacaleala acolo, mai i-o tragem unui om cinstit...mai i- o tragem altuia de kkt ca ala oricum e de kkt si n-o sa simta...sau PENTRU CA ASA II TREBUIE!!!! ...Cand se termina toate astea...cand incepem sa fim romani? Mai stim ce inseamna asta oare? Mai putem vedea lumina...din fiecare dintre noi? Mai putem construi ceva...IMPREUNA fara sa ne gandim mereu la folosul personal de pe urma acelui CEVA.
Credeam ca voi scrie un post despre mofturi si cum nu suntem niciodata multumiti...dar morfologia inseamna altceva si mi-am dat seama ca romanii, din pacate, sunt multumiti sa traiasca asa. Totul e ok. Luam premii la Cannes..."refrisham" echipa national ca sa dam golu' la fotbal, avem sportivi buni, luam slujbele cele mai tari in afara tarii...ne uitam la filme cu batai, ne invatam copii sa injure, ne impingem in fata la cozi, ne furam locurile de parcare si chiar si cele de plimbare, ne lasam tara pe mana unor oameni care ne demonstreaza obsesiv ca nu sunt in stare de nimic decat sa paraziteze, ne lasam turismul pe "saua" unei blonde intepate (ca macar daca strainii nu au la ce sa se uite...sa avem noi la ce "a ne" holba) si ne reprezinta in Europa o fatuca plina de "sucesurile" tatalui ei (sunt curioasa in ce tara mai e permis un asemnea nepotism inalt de stat)...suntem cool frate! Ce mai! Cei mai tari!

si inecata in toata admiratia asta profunda care izvoraste zilnic in mine ma intreb ...poate un posibil inceput...De ce nu se face un film despre o Romania alternativa...cum ar fi trebuit sa fie acum...dupa aproape 20 de ani de la ultimul lucru pe care l-am facut de care putem sa fim mandri. Despre ce am putea sa facem, cum am putea sa ne pastram tinerii talentati in tara, cum am putea promova spiritul luptator al tarii acesteia...flacara aia marunta care inca palpaie acolo undeva dar nimeni nu se mai ingrijeste de ea. De ce nu se face un film despre oamenii care inca zambesc acuma in Romania (nu utopii protvistice despre romanii fericiti, ci doar despre cei care mai zambesc), despre hazul pur fara motiv de necaz, despre oamenii simpli de la tara, despre curatenia lor sufleteasca, despre drumurile fara gropi din natura...si de ce nu...despre inorogi, Zburatori, martisoare, sanziene, mosi si feti-frumosi si un ultim Praslea care a mancat marul epocii de aur.

Imi pare rau ca refulez pe un blog pe care nu-l mai prea citeste nimeni, in loc sa ma exprim public de fiecare data cand vad ceva care nu mi se pare in regula. Dar care e solutia...agresivitate? raspunsul cu aceeasi moneda? Ce rezolva?...amplifica un fenomen care ia amploare deja! Autoritatile..reclamatii? ...am cativa prieteni care au reusit in mod surprinzator sa-si fac dreptate pe aceasta cale...au ajus chiar si in tribunale si li s-a dat castig de cauza...cica bunul simt ar functiona chiar si pana cel mai inalt nivel. Sincera sa fiu, nu am incercat aceasta cale pentru ca eu nu m-am documentat indeajuns.. prietenii mei sunt cu legile si contractele in dinti...si nu le scapa nimic. Adevarul e ca putem sa fim informati...accesul la informatie este un mare avantaj de care putina lume se foloseste pe deplin. Putem sa zambim mai mult, putem sa cedam locul din fata daca nu ne grabim...putem sa plecam mai devreme de acasa ca sa nu intarziem, putem sa punem mana de la mana sa acoperim singuri groapa din fata blocului.
De fapt eu stau si vand gogosi despre spiritul de luptator al romanului si despre nivelul general de implicare si despre Praslea-mantuitorul...dar adevarul este ca NU STIU ce este de facut!!! Nimeni nu a putut sa ma acuze vreodata de un simt profund patriotic...insa ma demotiveaza profund sa vad realitatea si mai profund sa fug de ea...Asa ca ma impiedic... I guess...si astept sa faca ea ceva...si tot astept sa mi se intample ceva (cum spunea OCS in Oda in piata Romana acum ani buni)... sa mi se spuna ceva care sa aiba logica in mintea mea .

Moftologia ne va cuprinde incet dar sigur pe mai toti... mai ales pe cei cei care pot fi treziti din indiferenta sau din bun simt. Pandora mai ai si tu ceva pregatit?

photo courtesy of amy ruppel

a green treat

Uneori parca simt ca de asta ar avea nevoie si stomacul meu :~I

Cu Dinu in bucatarie

In ciuda postului inaltator de ieri...se pare ca mai am pana la sanatate...azi ma simt stoarsa...si poate intamplator sau nu...am gasit un nou print (pentru servetele super absorbante) care sa-mi defineasca starea...

back to basics

In publicitate asta inseamna o idee simpla, ilustrata simplist dar oarecum simbolic si fara prea multe cuvinte...In viata mea personala..asta inseamna sa-na-ta-te...o idee simpla dar care nu mi-e mereu accesibila. Simt ca incep sa prind puteri...sport...o dieta mai frugala...de vara si multa atitudine-minune :D...Secretul? Secretul nu e remediul din imagine, ci un tratament homeopat pe care-l recomand tuturor celor care simt ca iau mai multe medicamente decat isi pot numara anii. Enjoy!

Cu mainile-n tarana

Ast' sfarsit de saptamna am stat cu mainile in pamant...am respirat aer curat...am reinvatat cuvantul "relaxat" in
...singurul loc unde pot dormi dupa-amiaza sau unde pot sa-mi petrec 4-5 ore exact asa cum vreau...jucandu-ma cu cateii, sadind plante aromatice sau facand cartofi-natur cu patrunjel cules proaspat din gradina. Redescopar aceasta lume care ma acapara complet 3 luni din an pe vremea cand aveam vacanta asa mare. Aici totul e mai simplu, mai senin, mai cu radacini cumva. Aici te simti cuprins in cercul acela magic din care se presupune ca facem cu totii parte...din ciclul acela natural al vietii din care iuresul urban reuseste sa ne disloace usor pe toti intr-un fel sau altul.
Libertatea s-a nascut la tara...libertatea pentru mine este acel loc in care ma simt bine cu mine, asa cum sunt, fara sa mai fac ceva anume sa-mi demonstrez mie sau altora ca mi-e bine... fara averi lumesti...fara grija celor trupesti (precum toale, mancare ieftina la pranz in mijlocul Dorobantilor... apa curata, sanatate greu de pastrat sau gasit pe cale naturala in marea aglomerare urbana). Ma trece gandul sa ma mut candva la tara...dar ma intreb oare cat as putea trai acolo...adica m-as plictisi? As incepe sa vreau mai mult de la viata ...ambitii ...obstacole ..orgolii ...provocari! Oare eu cat e "prinsa" oi fi de urban? Cand anume traiesti si cand anume, prins in pofta prea mare de a te integra...uiti de fapt sa faci asta? Oare societatea si faptul ca faci parte din ea, te duce mai aproape de valori si de ceea ce inseamna sa traiesti cu adevarat?
Fie doar si din cauza conditiilor atmosferice, dar consider ca nimeni din orasul asta nu poate duce un trai curat. Parca la oras ar trebui sa invatam sa ne purtam, dar nu mai avem cu cine...
Ma rog...long story short...unul din putinele lucruri pe care inca le mai apreciez la tara asta este "salbaticia" si primordialitatea de la tara (din mediul rural autentic , nu neaparat cel orientat turistic)...e un fel de proces "back to basics" instant si atat de purificator incat il recomand oricui, oricand... si cat mai profund cufundat in ne-civilizatie posibil.

Iata...si un cantecel potrivit cu aceste randuri...ca atmosfera ;)