ma intreb...

...ma intreb...pe firul vietii drept ...de ce si cand am folosit eu samponul gresit...si s-a despicat firul?
Ma intreb de ce trebuie totul sa se complice si sa se nasca mii de ite?
Ma intreb de ce nu-ti poti gasi linistea cand esti singur cu tine...si nu-ti vorbeste nimeni...
Ma intreb de ce, in viata, cea mai promitatoare parte din zi incepe in fiecare dimineata...

Am multe intrebari pe zi...mi le administrez ca pe pastile al caror efect nu am nicodata timp sa-l resimt. Eu as vrea sa cred ca-mi fac bine...dar nu am de unde sa stiu!
Atatea intrebari isi asteapta atatea raspunsuri sau poate raspunsurile sunt deja acolo asteptand doar sa intrebe cineva de ele...

Eu continui sa ma intreb si de fiecare data cand voi descoperi un raspuns ma voi simti cumva mai aproape de mine...de linistea dimineatii...de linistea pe care mi-o dai...de linistea pe care sper sa pot sa mi-o ofer singura ...la un moment dat. Oare viata inceteaza atunci cand toate intrebarile isi gasesc raspuns...sau de abia atunci incepe?

everywhere u go...they'll be watching you...

...in Sibiu!
Taking a refreshing break from advertising...and from my former job ;) I traveled to Sibiu and marveled at the center which I must say looks quite dashing! Funny thing is...while you're looking at Sibiu...Sibiu is checking you out too. Almost all the roofs have eyes and prolly all the walls have ears there. Sibiu is a very suspicious city...u always get the feeling ure being watched...but it was the kinda of voyeurism I could handle. Here goes a little of my experience

liniile vietii, roua diminetii

Anul acesta a fost unul extraordinar...din toate punctele de vedere. Am trecut prin atatea...La mine ori nu se intampla nimic, ori se intampla toate odata...iar anul acesta s-au intamplat chiar toate odata.
Incetul cu incetul am inceput sa ma deprim..incetul cu incetul mi-a pierit si cheful de scris in blog...incetul cu incetul lumea pe care am crezut-o ingaduitoare cu mine...mi-a jucat tot felul de feste pana am ajuns s-o cred de-a dreptul rea si urata...E o problema de atitudine ...ar zice unii...Dar cand esti la un pas de a pierde pe cineva drag, apoi cand te lupti cu boala altcuiva drag, cu bolile tale...una dupa alta...cu lipsa unor concepte valabile pentru agentia vesnic nemultumita pentru care lucrezi...apoi cu vointa ta de independenta, cu preconceptiile despre dragoste, cu aranjamente pentru o noua casa, cu sentimentul de instrainare...cu mii si mii de lucruri care tulbura sufletul si mintea oricui...cred ca pe undeva pe acolo se pierde atitudinea pozitiva si mereu optimista.
Norocul meu ca's un scorpion care reuseste sa se regenereze al dracului de repede. Problema e ca ma regenerez fara motive foarte bine intemeiate. Daca mi-as gasi odata sensul vietii ala!!!;)
Acum e timpul pentru o noua schimbare..ultima pe anul asta sper....JOBUL (locul de munca mai exact)...jobul meu e unul din sensurile vietiimele inca...sper sa nu renunt prea curand la el!
Dupa asta vreau o mare calma pe care sa navighez tot restul anului cu ocazionale scufundari in adancuri pentru introspectie si imagini frumoase cu pesti colorati!
Uikend din cele mai alese va doresc!

Monella nella cita di panna cotta

Stau in acelasi scaun de birou fara sa-mi vina sa cred ca au trecut deja 2 saptamani. Sentimentul ne incearca pe toti nu? Back 2 work...dintr-un concediu in care ar fi trebuit sa fiu relaxata si sa ma simt bine. Un lucru am fost clar: deconnectata! deconectata de problemele de serviciu ...poate cu un set noi de probleme...unele mai neplacute alte mai placute ;). In Italia....in sud...apa si briza marii misca sperante si umbrele de pe plaja, dar spiritul si traditia incremeste totul. Cladiri, oameni, nisipul fin, azurul din valuri...toate la fel. La fel cum le-am lasat. Poate putin mai multi turisti...dar nu ma puteam astepta ca astfel de locuri binecuvantate sa ramana un secret pentru totdeauna. In vacanta am invatat un nou cuvant : monella. Monella este cuvantul italian pentru o fetita buclucasa si smechera...poate usor rasfatata...obisnuita sa se faca totul pe placul sau voia ei! Am cunoscut o astfel de "monella" pe nume Francesca, cu o pereche de ochi superbi care m-au fermecat instant ...si cum am o obsesie din a poza copii, am imortalizat-o (nu ...nu sunt pedofila..doar copila in suflet sunt si eu!).Desi diferenta dintre noi este de vreo 20 de ani, Francesca si cu mine am fost numite "monella" cam in acelasi timp. Si eu sunt obisnuita sa se faca lucrurile dupa voia mea si devin smecherea si rasfatata daca asta nu se intampla. Am vrut ca toata vacanta sa se faca numai dupa voia mea, dar am fost smecherita si eu la randul meu, de un oras, de un om si de un microorganism. Am regasit un oras in care mi-am lasat sufletul la pastrare si tot aici mi l-am incredintat acum cuiva care sper sa-l mi-l pastreze la fel de bine. Lecce este un oras facut parca din delicioasa crema de zahar ars pe care mi-o facea bunica mea cand eram mica. Nu vorbesc de stratul maroniu de deasupra, ci de cel galbui, pufos si zemos din interior. Panna Cotta este denumirea italiana pentru crema de zahar ars si este culoarea acestui oras care a invatat sa imbatraneasca frumos, fiind inconjurat frumoase minuni facute de om si de natura. Un suflu magic, o vacanta superba, intrerupta prea brusc de o mica afectiune, destul de mare sa-mi strice putin buna dispozitia. Am mai lasat putin din inima mea si a altcuiva acolo pentru ca sa ne putem intoarce la anul, peste 2 ani si pana cand ma satur de "gustul" cremei de zahar ars ;)
Am facut o plimbare pe coastele stancoase ale Marii Adriatice, pe care datorita lungimii, dar si frumusetii ei, n-am s-o uit prea curand! Am fost intr-un oras al martirilor care a inflorit parca din sacrificiul celor care au luptat pentru el. Am inotat si m-am bronzat...si m-am simtit bine. Din pacatele apele cristaline pot fi si inselatoare...asa ca vacanta mea in Puglia a foat taiata scurt de o vizita la doctor. Calabria in schimb (celalalt loc unde mi-am petrecut jumatate din vacanta) e stancoasa, arida, pustie si plina de incendii. In Calabria, Sicilia si chiar Grecia e plin de incedii kilometrice provocate de maini umane (mai mult decat criminale as spune eu indignata). E o posibila sursa a sfarsitului, din moment ce oamenii care tanjesc dupa verdeata au inceput sa si-o distruga singuri in incendii. Un sentiment dezolant de instrainare m-a cuprins in aceasta regiune...si, desi stiu ca nu am vazut ce-i mai frumos din ea, nu sunt convinsa ca vreau sa ma intorc acolo.
All and all...I sooo needed this getaway...and I need another getaway now that um home! Dar despre asta intr-un episod viitor...
Pana atunci...poze