ca la circ

Bucurestiul asta imi pare din ce in ce mai mult ca o trupa de circ unde ori esti parte din show ori ramai spectator inmarmurit pret de 3 secunde sau 3 ore care-ti vor schimba viata in asa hal ca vei fugi mancand pamantul. Daca vrei sa faci parte din show, tre sa inveti acrobatii (sa te feresti de masini, de vecini care arunca cu toate gunoaile direct pe geam, de golani care te agata pe strada, de cainii comunitari (care n-au nicio vina ...ei isi apara doar cartierul). Trebuie de asemenea sa inveti echilibristica ca sa te poti descurca pe barna peste o groapa plina de noroi, aruncata de cativa muncitoari care tocmai se chinuie sa goleasca un sant plin cu pietris cu ajutorul bormasinei... Si cate si mai cate ciudatenii si scamatorii.
Uneori simti ca ai ajuns in pavilionul oglinzilor si realitatea iti este pur si simplu deformata...Oamenii se stramba la tine fara motiv...femeile par mai slabe decat e omeneste posibil...
Daca urci intr-un troleu esti binevenit la show-ul magicianului care-ti poate face portofelul sa dispara in doar cateva secunde... Si uite asa...Trebuie doar sa-ti descoperi specializarea: vrei sa fii bun de gura si sa atragi oamenii spre numarul tau sau vrei sa atragi priviri asemenea unui clovn, poate prin "costumatia de strada"?
Mai sunt si aspecte inedite ale circului Bucuresti...gen ....suntem probabil singurul circ cu un patinoar ambulant (in pasajul din Piata Universitati)i sau cu specii exotice de plante in jurul caruia evolueaza intregul nostru act. Guvernare... ministri, senatori, deputati si un Joker de prim ministru care ba vrea ba nu vrea sa ne distreze si pe noi ca oamenii... Foarte tare frate acest oras!!! Ne hranim cu amuzamentul pe care ni-l provoaca altii, cu ridicolul pe care ni-l furnizam singuri si cu adrenalina care tasneste la fiecare cotitura sau cu intunericul si prostia care sare din oricare din miile de gropi! Poate circ...poate balci (ca e mai putin organizat)...Daca n-a ajuns inca si la voi in cartier ...vizitati casutele din piata Unirii ...for a sneak peak ;)
V-am pupat...Ma duc sa ma joc cu ursul polar.

Never unplug!

poeata din mine a inteles mesajul acestui superb print dar vrea sa extrapolezE (dupa bunul obicei)
...Dirt and precious stuff...all part of life...it's important to stay connected...NEVER UNPLUG!

to my tzutz (pe care nu mai vreau sa-l calc in picioare) ;)

rain conciliation

Softly cushioned against the softness of your heart
The raindrops fall like pieces of juicy grapes...

I watch them at ease with a certain fascination
Rainy days are such a lamentation...

Rainy days are such a consolation.

Time to re conciliate with yourself
Time to re- create and come to terms with...
all the pages of thoughts and books on the shelves

Rain forces you to come inside...
Yourself

And take a look at the weather of your soul
Don't be afraid...

The house is flat and wide-windowed. The wind is blowing the wind bells on the porch into a mild, gentle jingle. Bosfor is still playing with his toy horse while Miti is crawling up next to me on the couch. I am reading Chineese folktales and following a brave hero across misty mountains toward a temple of serenity. Outside..the sea is just a few minutes away...not stormy, but a bit troubled. It's good to be inside on weather like this. But in my wide-windowed house, with all the curtains pushed aside...I am inside a safe heaven and inside the heart of the storm as well. For once though...my heart is still...and the dark clouds are only pondering on the outside ...my inside...serene...my heart - light. Storm can come...under my skin...the skies are clear !

ce gust are dimineata ta?

Am inceput sa prind gustul diminetilor mele... Catodata nu mi-e foarte clar ...dar unele au un gust distinct, amar...amestecat cu gandurile unei zi de munca.
Altele au gustul drumului spre serviciu, al prafului uman din Gara de Nord...altele au gust de lene, altele au gust de somn, altele au gust crocant (insist pe ideea ca crocantimea e un gust...desi am avut certuri cu accounti pe tema asta) de paine prajita cu marmelada de portocale. Unele dimineti au propriile coordonate temporale. Unele dureaza pana la 3 dupa-amiaza...altele se termina brusc cand ma despart de tine in metrou... Unele au gust de ameteala si o usoara adiere a parfumului cu care am dansat sambata seara! Dimineti reci, dimineti fierbinti, dimineti pline de soare, dimineti pe care le detesti...dimineti care vrei sa nu se mai termine, dimineati care vrei sa nu inceapa.
Cel mai mult ma amuza proverbul ala strabun "cine se scoala de imineata...departe ajunge!". Adica mai exact...unde? Unde ajungi daca te te scoli cu noaptea in cap? Mai ales acuma iarna? Ajungi sa racesti de la cat e de frig...ajungi sa te impiedici ca nu e lumina destula afara sau in cel mai bun caz ajungi la serviciu (daca ai noroc sa nu prinzi traficul al mare)!!!
In week-end...oricat de devreme m-as scula...tot in pat ajung...
Deci luati diminetile ca atare ...puneti pe felia de paine o raza de soare..hraniti-va bine cu lumina si incepeti ziua in ritmul vostru...ca sa fie pe gustul vostru. ... Daca e un gust placut sa-mi povestiti si mie ;)

liniile vietii, roua diminetii

Anul acesta a fost unul extraordinar...din toate punctele de vedere. Am trecut prin atatea...La mine ori nu se intampla nimic, ori se intampla toate odata...iar anul acesta s-au intamplat chiar toate odata.
Incetul cu incetul am inceput sa ma deprim..incetul cu incetul mi-a pierit si cheful de scris in blog...incetul cu incetul lumea pe care am crezut-o ingaduitoare cu mine...mi-a jucat tot felul de feste pana am ajuns s-o cred de-a dreptul rea si urata...E o problema de atitudine ...ar zice unii...Dar cand esti la un pas de a pierde pe cineva drag, apoi cand te lupti cu boala altcuiva drag, cu bolile tale...una dupa alta...cu lipsa unor concepte valabile pentru agentia vesnic nemultumita pentru care lucrezi...apoi cu vointa ta de independenta, cu preconceptiile despre dragoste, cu aranjamente pentru o noua casa, cu sentimentul de instrainare...cu mii si mii de lucruri care tulbura sufletul si mintea oricui...cred ca pe undeva pe acolo se pierde atitudinea pozitiva si mereu optimista.
Norocul meu ca's un scorpion care reuseste sa se regenereze al dracului de repede. Problema e ca ma regenerez fara motive foarte bine intemeiate. Daca mi-as gasi odata sensul vietii ala!!!;)
Acum e timpul pentru o noua schimbare..ultima pe anul asta sper....JOBUL (locul de munca mai exact)...jobul meu e unul din sensurile vietiimele inca...sper sa nu renunt prea curand la el!
Dupa asta vreau o mare calma pe care sa navighez tot restul anului cu ocazionale scufundari in adancuri pentru introspectie si imagini frumoase cu pesti colorati!
Uikend din cele mai alese va doresc!

Little bus of horrors

Pe mine ma marcheaza profund momentele sau chiar orele petrecute in autobuz in drum spre munca sau diverse destinatii...dar astazi a fost ca si cum as fi patruns intr-o alta dimensiune...teatru absurd vazut printr-o oglinda deformatoare de la circ.

Asteptam in statie. Umbrela ma apara de povara picaturilor grele rupte din cer de rugile celor satui de canicula...Nu dar pe bune acuma...Am asteptat vreo 20 de minute sa vina mama lui de troleu! Ajunsesem sa simt racoarea stropilor prin bocancii mei Dockers luati de la second hand din Germania pe care nu i-am mai purtasem de vreo 5-6 ani (is rezistenti inca baietii)!...In sfarsit...izbavirea...aterizeaza unul dupa altul un 85 urmat de un 69...
E bine asa, ma gandesc, ca nu stiu ce ar mai putea sa vina dupa un 69 ;)
85-ul pare plin...dau sa urc la prima usa de la 69 si hop...o baba schiopatanda imi blocheaza calea...ca ea s-a trezit dupa 5 minute de cand era troleul in statie ca vrea sa coboare. Astept cuminte. Bineinteles ca babei descinderea i-a luat un secol...cam aveam emotii ca deh...'cos she was literally running out of time. Dau sa urc si tzop o alta baba, mai sprintzara imi taie calea ca urca ea prima..deh...varsta a 3-a are prioritate, intaietate, etate, sobrietate...si tot puhoiul de cuvinte care se termina cu "ate".
A te mai urca sau a nu te mai urca in troleu..Eu am ales sa ma...
...BIIIG MIStake.
Fac un pas si toti ochii se atintesc asupra mea...Incerc sa prind o reflexie intr-un geam interior sa vad...am ciunga'n par? imi sta bluza aiurea?...mi-au crapt blugii in posterior?...Constat ca sunt ok de scos in lume. Si... totusi... ochii persista...Din toate directiile perechi de ochi tintiti in directia mea.
Incerc sa le returnez favoarea si sa-i ochesc si eu la randul meu...BIIIg Mistake no. 2.
Stii cand uneori ai impresia ca oamenii aia care sunt deja in troleu sunt acolo de o vesnicie, se cunosc din frageda pruncie si formeaza impreuna o comunitate secreta din care nu vrei si nici nu cum sa faci parte vreodata? Cam asa aratau astia doar ca mult mai ciudati.
Sprijinita de o bara statea o fatuca bruneta cu o fata total pierduta in abis care rontaia ceva crocant...atat de crocant ca am avut impresia ca fiecare ronatiala ii cauza un dezastru dentar absolut...cand m-am uitat mai bine...NU...asa erau dintii ei...N-am putu sa starui foarte mult asupra ei, ca undeva intre sunetele stridente de rontaiala si privirea care devenea din ce in ce mai tampa, m-a luat cu ameteala.
Zic sa ma adapostesc langa un domn asezat pe un scaun la sectiunea "single" langa geam. De abia atunci mi-am dat seama de unde provenea mirosul de parizer care imi inundase/amortise simturile...Omu avea o sacosa semideschisa din care isi confectiona pe loc un sandvis din o bucata consistenta de paine si parizer...Nu am mai stat sa vad daca isi felia pe loc si parizerul ca riscam sa mi se nimiceasca complet simtul olfactiv.
Ma indrept spre categoria "handicapati, femei gravide...si/sau batrani". Un barbat aparent normal ( dar probabil gravid sau handicapat ca batran putea fi doar in spirit) era inca fascinat de aparitia mea si ma privea cu un oaresce dezacord. Bocancii tre sa fie de vina ...mi-am zis...Miros a naftalina...sau nu mai sunt deloc la moda...iar respectivul este un mare trend-setter in disguise care urmareste aparitiile in materie de fashion ale civililor din troleu si le critica apoi in rubrica sa din Elle...Dar n-am mai apucat sa-mi continui gandul ca ma sperie batrana din fata Gautierului autohton (mentionez ca dintr-un quick scan al pasagerilor din troleu mi-a rezultat o medie de varsta de peste 50 de ani, intarindu-mi "teoria comunitatii" expusa putin mai devreme). Asa eram la batrana corpolenta si imbracata intr-o rochie care cred ca obtinuse deja very low ratings in revista virtuala a lui Jean Paul...
"Asta ajunge la Gara de Nord?" intreaba batrana uitadu-se fix la mine cu ochii plini de speranta
Raspunsul uluitor de rapid si precis nu intarzie sa apara:
"Nu! Ajunge in sens invers la Gara de Est"
Baba cazuta brusc in balta nedumeririlor majore isi gasi puterea sa mai inoate pana la mal, si incerca din nou:
"Nu ...dar la Gara de Nord ajunge?"
urmeaza un NU raspicat si colectiv.
I se explica, cu mai multa indulgenta, de catre alta pasagera cu mai multe picioare pe planeta Pamant ca pentru Gara de Nord ar fi trebuit sa ia troleul din fata, adica 85.
"Unde in fata?" intreaba baba ridicandu-se alarmata de pa scaun
"Ei asta-i acuma! Vrea sa stie si unde e!" se rasteste in gol o cucoana enervata ca baba nu-i elibereaza mai repede locul. Nu am putu sa nu observ si asorteul stimatei doamne...rochita cu alb si negru stransa in talie asortata cu geanta de un marou cacastufiu.(Criticul vestimentar cred ca si-a gasit material pentru 2 saptamani printre subiectii/pasageri)
Baba isi croieste drum spre prima usa de iesire in timp ce oameni binevoitori ii tot ofera informatii despre statiile de oprire ale troleelor si ii ureaza drum bun. Doamna cu maro se aseaza iritata pe scaunul proaspat eliberat boscorodind in continuare:
" Poate il prinzi...cu voia lui Dumnezeu!"
Baba sare tzop la Armeneasca si se indreapta spre troleul din fata. Auditoriul incremenit de suspans:
"L-o mai prinde!", "Se dezorientase!"," Deschideti mai repede usa!"
"L-a prins"...urmeaza comentariul final...Pfiuuuuuu
Apoi lucrurile se linistesc si privirile neobosite se intorc, once again, inapoi la mine. Noroc ca la urmatoarea trebuia sa cobor si eu. Nu mai am timp decat sa observ distrata cum troleul isi croieste drum printre baltoacele de pe bulevardul Carol oferindu-le un free butt-wash tuturor masinilor parcate pe trotuar.
And I say Romania is my country...dar nici chiar asa.
Cobor. Colectivul comunitatii secrete isi continua drumul. Criticul gaseste noi subiecti spre a comenta. Eu, in schimb, nu gasesc explicatia privirilor insistente..sa fie fost cureaua portocalie?...sau lipsa cerceilor?...mai bine o las asa...taina din troleu...episodul enigmatic...Ma indrept spre serviciu unde imi doresc pentru prima oara rutina si monotonie...si sa trec absolut neobservata...
i

ma fac zugrav, instalator si electrician

sau...Lasati artele frumoase, apucati-va de case!!!
Renunt la scopurile mele nobile de a ajunge designer de mobilier sau poate chiar de haine...pentru un scop cu mult mai nobil: sa reusesc sa-mi fac casa, in forma sa cat se poate de bruta, sa functioneze in parametrii rurali (as zice normali dar e prea mult sa cer oricum...ma limitez la lucruri care tin doar de mine. Degeaba m-a dat mama la scoala, am terminat ASE-ul ala cu bila inca pe el...si tocmai ce ma facui si cu un 10 la disertatie...educatia mea alesa e buna de dus pe apa sambetei...sau mai bine zis...buna de dus pe apa care curge in continuu din bateria de la baie dupa ce au terminat de lucru echipa colosala si grandioasa, atotstiutoare si cuprinzatoare a Domnului Vascutza. Nu radeti! Asta e numele dansului si conduce o echipa de super specialisti carora doar trebuie doar sa le dai materialul si iti vor transforma locuinta intr-un castel...castel de groaza din cel mai infricosator freak horror show al celui mai tare parc de distractii! Daca inca mai radeti ar trebui sa veniti sa vedeti si bucataria...apa a ajuns pana la parchetul din sufragerie si risca sa ruineze opera artistica de acolo...Nu mai vorbesc de kit, de finisaje sau de modul absolut inspaimantator in care au fost vopsite ferestrele. Casa mea e oricum speciala...nimeni nu poate nega asta...pentru ca vede cu ochiul liber...din holul blocului...pata de apa XXL si in continua expansiune pe care a facut-o sa apara instalatia atat de reusita a domnului Vascuta ...Da! E o minune! Doar nu vroiai ca totul sa functioneze perfect pentru modesta suma de 24 de mil (lei vechi) pe care i-am dat pe bilet?!...The little horor show is just begining...maine vom reuni fortele unor instalatori si a aceluiasi maestru al magiei negre... sa vedem daca nu putem imbunatati cu nimic show-ul.
Ma uit la ei mami si ma gandesc ca, imi va fi greu, dar vreau sa ajung si eu ca ei...vreau sa pot sa fac si eu trucuri magice ca ale lor si sa impresionez lumea cu robinetii atat de bine inchisi incat stropesc apa pe dinlaturi sau cu intrerupatoarele de lumina (unul pe hol si unul in baie) care desi au doua clapete...se activeaza si dezactiveaza in acelasi timp de la aceeasi clapeta...sau alternativ...dar trebuie sa stii secretul...bine pastrat de magician in a lui Bascuta...pardon... Vascutza... Tu stii secretul?
Eu nu! Dar vreau sa-l aflu..de aceea ma gandesc sa-mi dedic restul vietii acestor preocupari nobile...educatia de pana acum nu mi-a servit la nimic..aici se fac adevaratii bani si adevaratele trucuri magice...aici se invata meserie!!! Mami, imi pare rau pentru tot ce sperai tu sa devin..am hotarat ca e mai bine sa ma reprofilez! Nu incerca sa ma faci s ama razgandesc...dupa cate stiu...si stiu bine...si tu ai o chiuveta pe care o folsoesti in mod frecvent...Chuivete avem toti...povestile de groaza ne pasc pe toti...in orice moment...macar sa stim cum sa le condimentam putin... sa le facem si mai infricosatoare...Care ar fi farmecul sa vrei sa renovezi o casa si ea chiar sa arate bine si sa mearga totul cum trebuie. Lasa fa-o obiectiv de groaza in parcul de distractii sic ere bilet la intrare sa-ti scoti bani care i-ai dat pe renovare...How can life get any more exciting that this?

to shut up or speak up...

...is that the question?
I often ask myself what are the value of words? Words...once they are spoken they could have no impact or make all the difference in the world...why?
Why when you tell someone you love them a 100th time you seem like a broken record and when you tell them you've cheated on them...it shakes their whole world and breaks it to pieces. Why do the true, honest words we say to each other...value so little and yet the bad ones can move us so much?
Sometimes when you say something bad to someone, when you give them a certain news or reveal a certain fact that they were not aware of..it has such an echo...They could be words that he may never be able to get out of his head...and yet...when you tell them something beautiful..or just as reveling, but in a positive sense...it simply rushes by their ears in a hurry!
Just as a an extra thought..what happens to the words we NEVER say...the pauses..the things that remain unspoken...the long , perhaps embarrassing silences and the silences you just can't work up your courage to brake. Some people are too afraid to speak up, defend themselves, their ideas...some are just bored and jaded and they don't think their words will make any difference.
Some are just ...on a first date!
Words on a first date...I always just dread the silences then...it's like I keep talking and talking to avoid such a gap because when it comes it just seems like you never get out of it. Silence to me is a burden..there are so many words cramped up in that silence..there are so many meanings you can give it...that I just get frustrated when the words stop coming out of people's mouths.
Better to speak than to shut up...that's my motto and...so far... it has also gotten me in a lot of trouble! ;)