goana dupa adevar

Noapte, tarziu ...Bezna autostrazii despicata violent si fulgerator de o pereche de faruri ale unui Golf negru ...
Mainile de o nuanta livida inghetate pe volan...
Din cand in cand un suspin profund si adanc....
Muzica razbatand dincolo de fereastra fumurie....

Celice
It's in the way you hurt me

Wrap yourself around me

Celice
You sharpen all my senses
I know you're on my side

Open up inside
Make me want you
Make me want to…

Gonind pe autostrada pustie in miez de noapte, ganduri salbatice si tulburi ii treceau prin minte. Nu intamplator asculta melodia asta...

Dan i-o dedica de fiecare data cand trecea prin fata casei lor. Tragand cu ochiul la fratele sau timid, fredona mereu primele versuri din melodie in timp ce Bob se inrosea dintr-un sentiment de furie amestecata cu rusine. Ea zambea si trecea mai departe...incercand sa para nepasatoare...
In realitate o intriga Bob...era inteligent, sobru, mandru...nu semana deloc cu ceilalti. La scoala era unul din cei mai buni elevi. Invata bine, avea mereu raspunsul bun si cel mai elocvent discurs. Era rece, cumpatat, calculat....In pauza statea mereu singur sau in compania unui catel maidanez cu care isi mai impartea ocazional pranzul...Prima data cand a incercat o conversatie cu el...era pe tema unei dezbateri stiintifice pentru un proiect in care erau nevoiti sa lucreze impreuna. Contrar asteptarilor fusese mult mai amabil si deschis cu ea decat cu toti ceilalti colegi. Ii explicase tot...punctul lui de vedere abordarea pe care o considera cea mai buna. Se intalnisera apoi mai multe zile la rand la el acasa sau in biblioteca pentru a se documenta. Impreuna au pus la ca la cap cea mai stralucita lucrare stiintifica sesiunea de comunicari. Au castigat impreuna multe premii si au ajuns chiar pe coperta unui ziar local. De atunci toata lumea ii credea impreuna...inclusiv Dan, fratele mistocar a lui Bob care incepuse sa se ia de el cu fiecare ocazie...
Bob nu-l baga in seama...continua sa fie retras, sa manace singur. Iar ei, continua sa-i acorde atentia necesara, dar nimic mai mult ...
Verva din jurul proiectului incetase, iar Bob se retrasese in cochilia sa ingusta
Celice il mai saluta din cand in cand pe coridor si-i mai cerea cate un sfat ocazional pentru alte proiecte. Mereu serviabil, dar rece si distant, acesta ii raspundea...o lamurea dupa care se indeparta politicos
Dan il lua in continuare peste picior si il acuza in gura mare ca nu e in stare sa-i spuna unei fete ce simte pentru ea...

Dan era unul din cei mai populari baieti din scoala...Amuzant si foarte atragator, avea mereu un fan club de admiratoare care il inconjurau sa-l auda spunand bancuri in pauzele de masa...Era simpatic... si, desi certat cu cartea, reusea sa se faca placut pana si profesorilor ...
Intr-o zi Dan statea afara, in curatea scolii, rezemat de motocicleta. Celice de abia iesise de la cursuri si facea cu mana unor prietene pregatindu-se sa plece spre casa. Dan o aborda si o ruga sa vina cu el sa-i arate ceva... Bob ii privea de pe banca lui solitar si ingandurat. Celice parea uimita..dar dan ii spuse ceva si un zambet discret ii aparu pe buze. Dan stia ca erau priviti...continua insa s-o intretina si s-o faca sa rada. Dupa vreo 10 minute era pe motocicleta sa si o si luasera din loc. Trecand prin fata fratelui sau asezat pe banca, Dan ii arunca un zambet subtil pret de o secunda. Urma o plimbare placuta cu motocicleta...oprira sa prinda un apus superb pe culmea unui deal si acolo Dan scoase din buzunar un teanc de foi impaturite atent si scrise extrem de ingrijit...

De ce oare pot sa simt...numai cand imi esti aproape...
de ce nu ma lasi sa amotortesc
De ce ma trezesti...de ce imi vorbesti

Erau poezii de dragoste dedicate ei...si scrise de BOb...fratele sau...
"Te iubeste...e fascinat de tine de aproape 2 ani de zile. Il chinuie se zbate...dar nu poate sa-ti spuna nimic...Ma termina...nu mai vreau sa-l vad asa...poate poti sa-i spui ceva..sa te apropii tu cumva de el...Stiu ca nu ti-e nici tie indiferent...recunoaste..."
Celice citea si nu-i venea sa creada...Incuviinta tacit din cap la cele spuse de Dan, apoi il ruga sa o duca acasa...
Descoperise in aceeasi zi doua persoane total diferite de cei pe care ii credea ca sunt. Bob- sensibil, pe atat de sensibil pe cat timid si ascuns, dar deloc rece si calculat cum il considera ea iar Dan- un suflet bun si bland care, in spatele fatadei populare, nutrea sentimente si instincte cat mai umane si normale.

Peste 2 saptamani, Celice inca se mai gandea la ce se intamplase. Era in bilbioteca scolii si afara incepuse sa ploua des. La televizor se anuntase furtuna in ziua aceea.

Celice se afla langa geam, icnercam sa parcurga un ultim capitol al unei carti.

Deodata, pret de cateva secunde, un fulger despica un copac din curtea scolii. O ramura sparse brusc geamul bibliotecii exact in dreptul mesei la care citea ea...
... Bob...o imbranci din dreptul geamului si reusi s-o fereasca de ramura care lovi puternic masa de lucru. Celice il privi lung si oarecum nedumerita...nici nu stia cand aparuse... Biblioteca era aproape goala, cativa din studentii rataciti se risipisera si ei rapid. Vazand-o tulburata inca, Bob se oferi s-o conduca acasa. Pe drum furtuna se inteti...Ajunsi in dreptul casei ei, Celice il invita inauntru sa astepte impreuna ploaia sa se opreasca. Era ud leoarca. Ii daduse geaca lui. Ea refuzase asa ca i-o tinuse deasupra capului, tot drumul. Ea nu avea nimic! El tremura si ii era frig...

Il ruga s-o astepte pana se intoarse cu prosop. Parintii ei erau plecati in vacanta. Casa era goala...Erau singuri, spre seara...si ploaia nu mai contenea. Cand ii intinse prosopul, Bob ii atinsa mana si o strafulgera cu o privire tainica...Putea citi toate versurile acelea ascunse pe chipul sau, totul era armonie si totul parea sa aiba sens...Il imbratisa iar senzatia se intensifica...urma prima noapte lipsita de vise din viata ei...

Dimineata, Bob fu anuntat de un vecin ca mama sa suferise un accident in timpul furtunii. Fugi acasa aruncand o ultima privire la chipul angelic care-i luminase noaptea...si-i uscase grijile. Celice dormea prea linistita s-o trezeasca...Pleca...

Celice se trezise si pleca dupa el...aflase de mama lui si ajunse in dreptul casei sale indeajuns de rapid pentru ca Dan s-o puna la curent: Bob isi dusese mama la spital... se accidentase destul de grav...
Celice se aseza sa-l astepte...iar Dan pleca si el la spital in scurt timp!
Pe seara cei doi frati se intoarsera ...Bob o gasi adormita pe un fotoliu. Ii multumi ca venise, dar o linisti ca mama sa era bine. Dan se oferi s-o duca acasa cu motocicleta. Era tarziu si Celice era obosita...Bob ii conduse pana la poarta si asepta ca fratele sau sa porneasca

....cand motocileta o lua din loc, din buzunarul fetei zbura o hartie...era atent impaturita si cu un scris extrem de ingrijit...Era una din poeziile sale pentru ea...Dan era singurul care stia de ele si stia unde sunt. Le descoperise din greala in camera lor si de atunci tot il tachina cu ele. Celice nu avusese cum sa faca rost de ele altfel...Dan era...Dan era cel in jurul careia se aflau bratele ei acum...

A doua zi Celice il cauta pe Bob la scoala...Plecase...plecase din oras... Nimeni din familia sa, nici macar Dan, nu stiau unde ...Disparuse pur si simplu

Trecusera 12 ani de atunci...

O Celice mult mai matura dar emotionata si tulburata il cauta acum...dupa 12 ani... auzise ca lucra in slujba Statului intr-un orasel de provincie si ca i se spunea “Detasatul”...avea o slujba cam ciudata...nici ea nu itelegea prea bine ce facea. Aflase de toate astea acum cateva zile de la Dan cu care reusise sa pastreze legatura. O sunase sa-i spuna de Bob, ca se afla intr-o stare foarte proasta. Isi facea griji pentru el. De cateva zile nu mai vroia sa iasa din casa...si se inchisese in pivnita. Din cand in cand mai auzea cate un zgomot de busituri scurte venind de acolo.

Celice avea un copil – Sara. Sara nu stia nimic de tatal ei. In noaptea asta Celice spera sa afle cateva raspunsuri pentru fata ei...

Incetini masina si coti la drepata, iesind de pe autostrada. Un orasel foarte ordonat si slab luminat se intindea in fata ei... stia adresa bine o invatase pe dinafara. Incepu sa numere casele...opri in dreptul celei de-a 8 de pe partea dreapta...

Mana ii tremura pe o tigara fumata aproape in intregime...afara incepuse sa ploua. Deschise portiera...arunca mucul de tigara afara...apoi il strivi cu tocul discret al unui pantof delicat, inchis la culoare...desi ploaia reusise sa-l stinga cu mult inainte. Deschise larg portiera si iesi afara...Dinspre casa venea o lumina foarte slaba.

Tranti portiera, rasufla adanc. Se indrepta, cu pasi sovaitori...spre usa de la intrare....

Ar fi putut sa fie o zi frumoasa ieri...
...carne de vita la gratar cu rucola si parmezan si o portie de cartofi copti cu rozmarin...yum..yum..
Ai mei...mostra vie a faptului ca exista casnicii care dureaza si ca love does conquer all sometimes...
Ar fi putut sa fie o zi frumoasa ieri...daca n-as fi facut o criza de nervi...daca n-ar fi fost din cauza unui telefon...ma rog...daca nu ma fac mereu responsabila pentru ca ma simt bine si imi fac ceva automat sa ma pedepsesc...iar daca nu ma pedepsesc eu, ma pedepsesc altii...asa ca incerc sa le-o iau inainte
Ar fi putut sa fie o zi frumoasa ieri...daca n-as fi ras in masina in timp ce mama se aventura accelerand in curbe pe cele mai inguste stradute...
Ar fi putut sa fie o zi frumoasa ieri daca n-as fi facut reprosuri aiurea pentru lcururi care nu pot fi schimbate asa usor...
As fi putut sa am o zi frumoasa ieri daca as fi stiut sa-i fac fata!
Noroc ca mai exista si azi...
...si maine!

photo courtesy of zenny's playground...unde am gasit cele mai faine poze de pe bloguri din ultimul timp

Cobwebs

I felt the cobweb's weight upon me yesterday...
Somehow it had manged to whirl itself around me without my even knowing it...
And now...
all wrapped up in myself...
I could feel it
I could feel its white, strong threads
Cutting into my skin
Bearing me open for the outside world to see...
Me...gay...naive...unsuspecting...

I always knew there was a spider hidden in my room...
This morning he left not 2, not 3...but six red marks upon my skin...
As if to tell me..."I'm here...and I'll always be lurking around"
"You can't escape me... You can't escape your past"

I like my room to be clean and tidy...
I try to clean up every corner...
But the spider is always there...
The spider I just can't kill...
Whenever I see it, I try to ignore it hoping it will go away
But it just hides...
Spining his strong, white web
Waiting for the right day to launch it upon me once more

We all have cobwebs...
I guess it's just a matter of how much we get ourselves get
Wrapped up in them

And whatever you do...
remember...
the spider ...you just can't kill !

netoo vrea sa luam 10 la buna purtare!

Aseara am fost la prima mea intalnire cu bloggerii din clubul netoo...am iesit din virtual si am patruns in real...ooohhh....kindda scary...huh?
Am stat foarte retrasa, pentru ca nu cunosteam pe foarte multa lume de acolo...nici macar dupa bloguri ...dar mi-a facut placere intalnirea cu ei. Eu ma plimb mai mult prin "sfera personala" a blogosferei...data fiind si tematica blogului meu...dar pana si in acest mediu in care libertatea de expresie nu are cum sa fie limitata (sau "regulata" dupa cum se exprima ieri Dragos Novac) simt nevoie sa ader la niste principii de bun simt care deseori nu prea se respecta.
Traim in Romania si asta presupune multe!!!
...Dupa un curs de mangementul publicitatii in care, eu si colegii mei de Master, am avut sarcina de a construi o imagine atractiva a Romaniei pentru turisti ...am ajuns la concluzia ca am avea mai multi sorti de izbanda daca am pozitiona-o la "limita civilizatiei"- un fel de frontiera in care toate's noi si vechi sunt toate. Un punct turistic intrigant pentru turistii dornici de senzatii tari si de aventuri la limita intre primitivism si modernitate. Mi-am dat seama atunci ca inca suntem in tranzitie. Daca cu asta putem sa "momim" mai bine turistii straini, inseamna ca la noi inca nu e nimic bine delimitat, iar bunul simt e departe de a crea reguli automate printre semenii nostrii...Asa ca de ce ar fi blogosfera un caz distinct?! E adevarat...ce spunea Dragos Novac la intalnire ...ca te distingi prin continutul blogului tau si te delimitezi astfel de anumite bloguri de o facutura mai dubioasa...Dar cum ramane cu oamenii care vor sa posteze comment-uri la blogul meu? Lor ce explicatie le ofer cand protesteaza ca moderez comentariile si nu ii las sa-si exprime o parere sincera, care contine tot felul de jigniri adresate direct persoanei mele sau tot felul de comentarii offtopic? De unde sa pot eu invoca bunul simt daca ei n-au dat dovada de asa ceva pana atunci?
Mi s-a intamplat o singura data sa postez o poza de-a mea pe blog...a fost postul cu cele mai multe comentarii si nu vreti sa stiti de ce natura...Daca totusi vreti sa stii...puteti sa-l cautati in arhive pentru ca am publicat comentariile pana la un punct... dupa care am zis ca e cazul sa pun punct...devenise aberant...discutam cu niste oameni care clar nu aveau nimic de spus! Si atunci de ce sa le ofer oportunitatea sa spuna "nimicurile" lor la mine pe blog? Sau de ce sa devin eu "citita" si sa-mi creasca rapid audienta doar pentru ca la unul din posturile mele s-au iscat comentarii dubioase care n-au nimic de a face cu mine sau continutul blogului meu? Oferindu-le lor libertate de expresie...adica posibilitatea de a se exprima cat mai liber la mine pe blog...nu cumva o ingradesc pe a mea proprie?...adica ingradesc posibilitatea de a-mi exprima propriile idei si de a-mi face blogul cunoscut prin ce consider EU ca am de spus lumii...nu prin scandal sau polemici aiurea, majoritatea exprimate intr-un limbaj vulgar!
Eu as adera la un astfel de cod, poate nu chiar la toate punctele mentionate de Iulian Comanescu, dar marturisesc sincer ca nici unul dintre ele nu m-a facut sa imi simt ingradita cu ceva libertatea de exprimare! Cred ca nici unul din punctele acelea, citite cu atentie nu fac acest lucru si daca cineva simte asa ceva e mai degraba o problema de lipsa a capacitatii de exprimare din partea lui/ei ;)
Unele argumente aduse in discutie de Bobby Voicu sunt foarte puternice. El a vorbit despre credibilitate, despre independenta si despre faptul ca nu orice blogger vrea sa devina jurnalist prin ceea ce scrie sau isi doreste sa obtina un statut asemanator cu al acestuia pentru blogul sau. Nici eu nu sunt de acord cu formarea unui astfel de curent sau tendinte- cel al bloggerului-jurnalist! Dar nu cred ca despre asta a fost vorba la intalnire. Discutiile au deviat. E drept ca cei care au vorbit in favoarea acestui cod (Iulian alaturi de Adrian Cristea) sunt jurnalisti sau au practicat ...nu stiu exact...dar eu nu cred ca ei faceau o pledoarie pentru bloggerul-jurnalist. Ei se refereau la bun simt, in primul rand, apoi la etica si responsabilitate, si poate si la posibilitatea de a da blogurilor o voce distincta, ca sa poata sa fie luati "mai in serios" de lumea intreaga. Consider ca blogul, de orice factura sau tematica, poarta dupa sine o responsabilitate - a autorului sau dar si a publicului comentator sau membrilor blogului. Prin responsabilitate fiecare intelege ce vrea! Oare e ok?...Oare daca tot apartinem acestei comunitati virtuale nu ar trebui sa intelegem toti acelasi lucru prin acest cuvant - responsabilitate? Mie nu mi-e frica de putina responsabilitate sau de o responsabilitate in plus. Cam atat am avut de spus! Sper sa fi fost relativ coerenta ca e vineri ...deh...;)
Va doresc un week-end placut tuturor!

Tag Technorati: BunePractici

out of this world kindda friday

Nu am ascultat nimic mai fain decat melodia asta saptamana asta...As dori sa-mi inceapa asa toate zilele si tot asa sa se termine! Enjoy!

inGUINESSous

Cu ultima nu mi-e prea clar...prima si a doua ...ingenious/in guiness ous...in esenta si reprezentare. Poate la ultima ma mai lamuriti si voi...

simply clever

...which Heinz always is when it comes to advertising ;)

simply not so "smart"

Sincera sa fiu ma asteptam la ceva mai ingenios de la un produs cu un nume asa destept...monstrul din Loch Ness e asha uzat si parauzat prin publicitate...noroc ca nu percepe taxa sau drepturi de copyright pe imagine! Dar idee nu e rea deloc...doar ca "personajul" a mai fost folosit ulterior poate in campanii mai proaste

mandarine bloom

In dimineata asta, mandarina e mai portocalie ca de obieci, zemoasa si plina de dulcegarii...O albina ar fi cea mai norocoasa sa prinda asa o minunatie- un mandarin inflorit din plin, in miez de iarna, in mijlocul unei capitale din estul Europei, unde nici nu prea creste asa ceva de obicei ...
Nu se cunosc exact motivele pentru care mandarina a decis sa infloreasca iarna, in mijlocul capitalei, dar este oricum un eveniment placut, marcand vietile celor care trec pe langa ea si se opresc s-o observe! O pata de culoare intr-un peisaj monoton, un motiv de neatentie intr-o lume focusata, un motiv sa ridici privirea pe strazile pe care oamenii merg numai cu capul in jos!
Intr-o lumea care incerca sa gaseasca motiv pentru orice, care diseca placerile si priveste orice zambet sub microscop...o albina a trecut din intamplare pe langa un copacel atat de mic ca puteai sa-l confunzi cu o buruiana. Albina insa a vazut in mogaldeata verde un mugure de floare care se zbatea sa se deschida spre lumina zilei..."l-a ajutat"...si iata...miracolul!
Cu putina atentie si grija si multa dragoste de oferit, oricine poate avea un mandarin inflorit in miez de iarna...de pe strada sa!

what if I'm better at something else...

I remember hearing some actor or big personality sometime say "I didn't choose my profession, my profession chose me"...

Porumbeii sunt asezati iarasi strategic sub streasina de vis-a-vis! Cand e cald si soare afara ies sa faca o baie din razele dupa-amiezii...azi insa este tarziu si soarele sta spre apus. Dimineata am simtit iar un vag iz de parfum barbatesc combinat cu alcool venind din spatele biorului meu, dar am preferat sa-l ignor! De fapt am preferat sa ignor pe toata lumea azi...si nu stiu cum dar e aproape ora 17:00 si aproape am reusit!
Ma intreb uneori ce caut eu aici? Oare ma aflu unde trebuie? Oare fac bine ce fac? Oare adevarata mea vocatie nu ma cauta undeva disperata ca reusesc sa o ocolesc mereu? Oare nu puteam sa am pana acuma si bani si succes facand ceva la care ma pricep cu adevarat?
Atunci ce ma tine aici? Dragostea pentru ceea ce fac...Definitely! Aceast job, de fapt aceasta directie in viata e singurul lucru asupra caruia m-am decis 100% singura, independet de toate influentele din viata mea si cu riscul de a-mi pune multi oameni in cap, care credeau ca din ASE trebuie neaparat sa faci ceva banos. Eu am preferat sa constuiesc vise si sa las banii care ies de pe urma lor sa fie incasati de cei care sunt interesati sa construiasca imperii!
De multe ori ma gandesc ca poate m-as fi priceput la altceva mai bine...poate sa dansez...poate sa pictez...poate (da ...dreadfull as it sounds...dar cine stie...) sa lucrez intr-o banca! Dar important e ca sunt aici! Asta am ales ...pentru ca asta imi place cu advearat sa fac...
Uneori mi-as dori sa fiu eu...dar in alta parte...in alta firma...in alta tara...unde sa pot sa fac si eu bani de pe urma publicitatii cum tot aud ca se face! Insa sunt aici acum...Nici eu nu stiu cum o sa ajung sa-mi cumpar casa aceea de pe plaja despre care vorbea cineva intr-un alt blog, nu stiu cum am sa ajung sa traiesc mai bine, sa merg pe bicicleta la serviciu si sa inot in fiecare dupa-amiaza...sa vad Grecia cel putin o data pe an...sa ma mut in Salonic...dar daca nu faci macar un lucru care-ti place in viata, mori in fiecare zi cate putin...pana ajungi in ultima zi...cand iti dai seama ca tot ce ai realizat pana atunci de fapt...e sa te pregatesti pentru moarte!
Candva credeam in suflete pereche si ca exista pentru oricine cineva in lumea asta care il poate intregi...Nu concepeam viata de la o anumita varsta incolo fara sufletul meu pereche! Acum nu mai cred in asta...cred doar in dragoste...dragostea pentru el...dragostea pentru ceea ce faci...dragostea pentru cine esti...ea este de ajuns...nu am nevoie de cineva care sa-mi intregeasca exact fisurile nebanuite sau prea bine stiute ale personalitatii mele. Am nevoie doar sa iubesc si sa cred! Nu vreau sa ating perfectiunea, dar vreau sa ma plimb cu gratie in jurul ei, sa-i percep vag formele, sa stiu cum arata si sa ma multumesc s-o privesc de la o oarecare distanta, fara sa traiesc dezamagirea atingerii ei! Pentru ca este o dezamagire...dupa ce o atingi nu-ti mai ramane nimic de facut, nimic spre care sa tinzi sa atingi...si totul in jur pare imperfect si putred apoi...
Ajunge ca traiesc si ca iubesc pe cineva, pe acel ceva din fiecare zi de lucru...si incet, incet cu timpul...chiar si pe mine insumi...
Ajunge...

thought for the end of the week

Prosperity leads to mental chaos!
The more I think about it ...the more I am convinced that man should only be concerned with fullfiling his basic needs in life: staying healthy, having a job, a good home, a good fuck now and then and a restfull sleep in the evening. The more prosperity and complexity we have in our lives, the more we think about ways of complicating it...and we succed in doing so! We don't need lots of money and free time on our hands...not constantly...maybe just as a bonus from time to time...otherwise we completly loose it!

Pure life...stranger than fiction?

Am avut o vacanta plina de filme si speram ca o sa am material de scris la greu...si de bine si de rau...dar n-a prea fost sa fie asa! Tot ce am vazut, cu 2-3 mici exceptii, m-a blazat si mai rau! Asa ca am decis sa scriu cu prima ocazie in care dau peste un film care reuseste sa ma scoata din starea asta! Si iata ca ocazia se ivi...

"Truth is stranger than fiction, but it is because Fiction is obliged to stick to possibilities; Truth isn't.”

Mark Twain

Ceea ce m-a frapat cel mai tare la acest film este simplitatea. Simplitatea personajului, simplitatea mesajului, simplitatea decorurilor. Este un film simplu de inteles, desi la un moment dat pare ca itele se complica. Este un film care nu te solicita, desi te inspira. Care nu e plin de actiune continua, dar nu te plictiseste nici macar o secunda.

"Harold Crick thought his life has no point.
That was about to change" Jocul de cuvinte din headline-ul filmului este cat se poate de autentic si reprezentativ. "Harold crick is trying to find a point to his life, before the author of his life story!" Este cat se poate de adevarat!
Nimeni nu sta sa ne explice de ce, dintr-o data, intr-o buna dimineata, viata extrem de monotona a unui functionar la Fisc este data peste cap de o voce care pare sa povesteasca exact ce face acesta ...poate doar cu o secunda mai devreme. De ce nu a intervenit pana atunci in viata sa? De ce nu i-a spus ca dintii pot fi curati, chiar daca nu numeri fiecare miscare a periutei de dinti? De ce nu i-a spus ca daca pierde autobuzul dimineata mai poate prinde altul? De ce nu i-a spus ca daca nu se culca seara la ora fixa, poate sa mai prinda o ora in plus de relaxare sau distractie. De ce nu i-a spus ca viata poate fi traita si in afara numaratorilor, socotelilor si a cifrelor?...Simplu...
Pentru ca trebuia sa-si dea seama singur de toate acestea!!!

“A writer is congenitally unable to tell the truth and that is why we call what he writes fiction.”

William Faulkner

Cand vocea- narator ii prevesteste moartea iminenta...Harold incepe o calatorie initiatica prin tot ceea ce presupune a trai cu adevarat!!! Nu mai vrea sa moara zilnic cate putin, ci sa se bucure de viata, sa fie tot ce poate fi, sa invete cine e! De fapt toate celelalte personaje din acest film stapanesc la minune arta de a fi ele insele. Unul dintre ele este Profesorul Hilbert, jucat cu atata naturalete de Dustin Hoffman, incat iti lasa impresia ca a fost invitat in film sa se joace pe sine. Este o persoana intuitiva si perspicace, apreciata pentru cunostintele despre literatura. In timpul liber, insa, el este instructor la un bazin. Ce poate fi mai ciudat?! Omul face ce vrea, ce-i place si se simte bine cu sine!
Iata si Ana, o brutarita care si-a construit cariera pe bancile unei prestigioase facultati. Nu de specialitate culinara, doar ca ea in asta s-a specializat - prajituri. Ciudat? Deloc!!! Daca iti vine sa coci...de ce sa nu coci? Pentru ca trebuie sa termini o facultate? Nu! Astea's regulile societatii...tu ai regulile proprii.
Sa luam de pilda si delicioasul personaj al Emmei Thompson, Kay, care concepe tragedii marete, omorandu-si personajele la finalul oricarui roman. Kay este excentrica, isi cauta inspiratia in mii de locuri si sute de situatii surprinzatore, isi pericliteaza sanatatea si imaginea publica pentru ca ea s-a nascut ca sa scrie. Si asta face!!!
Harold, trebuie sa invete sa faca acelasi lucru! Sa fie el insusi si aa traiasca exact asa cum vrea! Pe masura ce realizeaza aceast lucru, isi da seama ce dar pretios este viata sa si se lupta sa n-o piarda.
O scena care mi se pare remarcabila este cea in care Harold ii canta Anei singurul cantec care l-a invatat la chitara. Felul in care a fost construita e fantastic. Melodia "Whole wide world" a lui Wreckless Eric va ramane cu mine mult timp de acum incolo! De altfel toate melodiile de pe coloana sonora sunt incredibil de proaspete, pline de viata! Recomand s-o ascultati cap-coada cu Wreckless Eric la final pe post de cireasa (de pe tort)!

Asadar ce ne propune acest film nu e foarte greu! Trebuie doar sa ai curajul sa fi sincer cu tine insuti! Asa traieste si Harold ! Si spre final isi castiga dreptul de trai in continuare. Pentru ca un film despre viata nu se poate termina cu o moarte!
Cum reuseste? Se indragosteste, se muta, isi urmeaza un vis, se bucura de compania unor prieteni si...de gustul biscuitilor cu ciocolata!!! Si mai sunt atat de multe alte lucruri de care poti sa te bucuri in viata, mai "spune" filmul spre final...pentru ca...

...The reason truth is stranger than fiction is that truth has a better author.” (Stuart Taylor)

… that author is YOU!

I beat it!

Astazi am invins monotonia si proasta dispozitie! Am ajuns tarziu la serviciu, facand tot ce era de facut prin casa pentru a nu lasa lucrurile in haosul imens in care le gasesc uneori cand ma intorc. Am iesit pe usa blocului si am dat Muse cat mai tare in player si fluturandu-mi paltonashul meu nou...verzui movuletz ...am decis s-o iau pe jos pentru ca nu veneau trolee...am ignorat toata lumea care se uita, as always, chioras la mine si chiar si o cearta intre doi politisti si un sofer "trasi" langa un trotuar...ce spuneau baietii astia de la Muse era "far more interesting" decat mahalageala cu politzaii!!!
La serviciu a fost full dar manageable...iar aku ma duc sa vad...finally...Stranger than fiction ...de care lumea bloggerilor pare extaziasta!!!
Yes yes..mandarines taste sweet again!!!

UM BACK!!!

...to bore you some more!!!
Proiectul la serviciu se termina iar eu plec in cautarea unul paltonash de primavara!Organismul imi urla de oboseala si de tratamentul agresiv la care fuse supus saptamanta asta...dar proiectul a iesit suuuuper...wish I could show it to you... sau poate dupa ce castigam pitch-ul ...hi hi hi...o sa-l vedeti direct pe strada sau in reviste...
Pana atunci va ofer o mica reprezentare grafica despre cum a fost saptamana care tocmai s-a scurs pentru mine... in viziunea agentiei Lunar BBDO pentru compania Samaritans...nush ce or fi exact astia..consilieri psihologici..habar nu am!!! Dar desenul e f f f adecvat!!!

all apologies...

...pentru faptul k am ramas cu acelasi post o saptamana...Imi place campania la Bic..dar n-a fost nicidecum vre-o stratagema sa v-o bag pe gat o saptamana la rand...nu's ProTV sa-mi fac reclama la acelasi film din 5 in 5 minute in acelasi calup publicitar...
Am avut o saptamana nighmarish...la servici...a fost si interesant dar deosebit de stresant si cu "multi multi multi timpi morti" in care si eu eram moarta de ciuda ca nu puteam face ceva constructiv cu timpul meu...ca de ex..sa mai scriu in blog!
Am doua subiecte foarte hot...pe care as vrea sa le dezbat...dar deocamdata tre sa-mi recapat coerenta...E duminca..eu sunt la serviciu si se anunta o nocturna nu foarte melodioasa...asa ca maximul de efort pe care pot sa-l fac momentan este sa raspund la "lepsheala" fetei de-a mea ;)...si sa-i multumescu-ti de ea...M-a lovit crut k si asha sunt putin gura sparta asa imi da pa la moara sa "dezvalui" tot. So here goes...5 of the dirtiest ones:

1. I still think "Neverending story" (the 1st one) is the greatest movie ever made ;))...asa l-am considerat de prima oara cand l-am vazut... si aveam doar 7 ani...my my...how I've grown!!! :D

2.Am furat inconstient un block notes dintr-un magazin de papetarie. Il pusesem sub brat sa ma uit la altceva si am plecat din magazin cu el sub brat...fara sa ma bipaie nimic...(M-a pus mama sa-l duc inapoi!!!)

3. Am locuit in State doi ani jumate si nu suport sa stalceasca cineva limba engleza sau sa citesc subtitrari aiurea la Tv ...gen o baba de 80 de ani...in scris...are doar 18...ca 18 si 80 sound quite the same in English
3.a. Mi-am pus serios in cap sa fac rost de un proiect pe la vreo televiziune sa traduc macar un film pe luna...sunt convinsa ca pot s-o fac mai bine decat jumate din oamenii care fac asta momentan

4. Mi-e frica de gandaci...gandacii mari si luciosi de bucatarie...deci ..nu frica....am o fobie..incep sa tremur cand ii vad
4.a. Cand eram mai mica..mi-a intrat intr-o noapte un "gandacel zburator" pe fereastra si l-am blocat sub o vaza...dar n-am putut oricum dormi toata noaptea pentru ca mi-era frica ca se poate elibera de acolo...il visam cum misca vaza, iese afara si se razbuna pe mine

5. Ochii lui Tom Cruise din posterul pentru filmul "Days of thunder" mi-au trezit pentru prima oara ganduri "necurate" pentru barbati! De atunci mi s-au mai cizelat gusturile...

the joy of writing

Iata inca un exemplu de campanie geniala, low-buget si cu o farama oarecum educativa. Bic isi propune sa reinvie placerea de a scrie cu pixul (...bring back the joy of writing) si o face cu mult cap si stil!!! ...Ca tot mi se reprosheaza ca devin "gloomy" ...iata un motiv sa zambesc/zambiti! Joy of writing noi, bloggerii oricum avem...acuma nu ne mai ramane decat sa ne luam BIC-uri !

De-a fata ascunselea cu "entuziasmul"

Come out, come out wherever you are! You can run but you can't hide!
...si iata-ma back to work!!!
Cred ca nu mi-a lipsit niciodata entuziasmul ca acum! Oare unde s-o fi ascuns ? Sa-l caut temeinic pe sub teancurile de hartii adunate pe bioru? Sa ma uit prin sertare, printre biscuiti si tartine? O fi iesit pe geam? De ce nu? Acuma e mai cald afara! Poate si-a gasit un loc pe langa porumbeii de pe streasina vecina! Poate l-am uitat acasa...cum fac mereu cu cheile de la bioru...E posibil...Poate in mod inconsitient (dar subconstient) imi uit mereu cheile acasa...ca nu vreau de fapt sa intru (gigles)...um going slightly Freudian!!!
Pe aici toata lumea e destul de entuziasta...colegi povestind intamplari din vacanta...poze din locatiile prin care s-au plimbat sau de pe acasa...unele de-a dreptul artistice...rezolutii de inceput de an care mai de care mai viu colorate si originale...
Eu ma uit la ei, ma amuz dar cand ma reintorc in mine dau de gol...un mare gol... Oare unde o fi pierit entuziasmul meu? S-o fi ascuns in universul intrebarilor existentiale sau a celor care nasc numai probleme si subiecte nesfarsite de meditatie...S-o fi pitit in rutina ultimelor proiecte, in traducerea pozitionarii in slogane, in conceptele nesfarsite pentru evenimente cu numar par de participanti sau poate s-o fi pierdut pur si simplu in zilele in care nu am nimic de facut si ma uit in gol afara pe fereastra gandindu-ma ca...undeva...candva...intr-o alta perioada non-cubista a vietii mele am avut utilitate si importanta intr-o agentie de publicitate!
Uneori totusi...il regasesc... entuziasmul...Isi scoate nasucul obraznic din spatele unui print original de pe Ads of the world sau face un pop-up spectaculos dintr-o campanie geniala de promovare Heineken de pe blogul TBWA....sau pur si simplu reinvie de fiecare data cand prietenii din "bransa" imi povestesc cat de frumos a fost la filmari...si cat de mult le-a placut cum a iesit spotul din ultima lor campanie (noi nu participam la filmari..adika..daca vrem putem sa mergem..dar suntem degeaba...ca scenariul nu ne mai apartine demult....si tot ce se intampla dupa scrierea si aprobarea lui e facut de oameni mult mai avizati decat noi).
..Oare de unde ar putea sa-mi sara entuziasmul??? Um looking into in! Ma gandesc poate sa ma apuc de regie...sau sa ma reapuc de pictat...fotografie...Cred ca dintr-un Master in strainatate!
In ultimul timp imi sare mai des mustarul decat orice farama de entuzisam.
Nu-i nimic ...sunt perseverenta...a fost al meu candva si nu renunt asa usor la el! Il voi regasi...si cand ne vom reuni...fericiti..dupa atat timp despartiti...o sa ne fie bine..am sa ma asigur ca-i creez conditiile in care sa-i placa iar de mine, sa vrea sa stea cu mine si sa nu ma mai paraseasca prea curand! Ii datorez macar atat!

taxintegrarea

Inceput de an nou...
Ora patru dimineatza...un frig patrunzator... alcoolul in retragere...oboseala in ofensiva...
Asteptam zgribuliti masina 137 in statia din spatele parcului Cismigiu...am fost informati cum ca ar circula non-stop in seara de Revelion!
...no such luck!
Ne incercam norocul cu un taxi care a tras aproape de noi de 10 minute ...ne urcam ...ii spunem ca avem doua destinatii diverse...si se ofera sa ne conduca pana la Sala Palatului pentru ca unii din noi sa coboare si sa ia alt taxi. Puteam deja sa simt caldura pernei si confortul asternutului meu larg ...Puteam sa jur ca soferul era un om de treaba si ca ne va ajuta sa ajungem acasa!
...wrong!!!
La semnul unui om de partea opusa a soselei, soferul ne roaga sa coboram pentru ca de fapt ii sosise "comanda"...mai exact, cel pe care il astepta de 10 minute, de fapt, acolo!
Ne deplasam pe jos pana la Sala Paltului...Ateneu...Hotel Novotel...fara succes...
Nici un taxi in zona, nici un taxi liber...nici un taximetrist cu adevarat treaz! Toti avea lumina verde aprinsa, dar destinatii foarte precise si foarte diferite de ale noastre. Ajungem in sfarsit in rai...Piata Universitatii...statia lor...statia mamii lor
Grupuri de oameni, poate mai zgribuliti ca noi, se inghesuie ciorchine peste fiecare bucata galbena de tabla care pateaza ocazional trotoarul din fata "statuilor". Ne incercam si noi norocul...
"Sunteti liber?" intreb naiva un taximetrist cu "masinaria" proaspat trasa in statie si cu lumina aprinsa de un verde orbitor...
Cu o privire plina de dispret, masurandu-ma din cap pana in picioare...acesta se intoarce la mine si imi raspunde...scurt...sec...rece
"Nu!"
Urmeaza cirochinele...aceeasi intrebare...acelasi gen de raspuns sec. Masurandu-i pe toti din cap pana in picioare, soferul refuza client dupa client! Doar e noaptea de Revelion...ocazia lui sa se vanda cat mai scump ...mai e si noaptea integrarii...cine stie...poate fi platit chiar si in euro daca accepta clientul potrivit!
Ma indepartez bombanind de "autovehicul" si ma asez de garduletzul de metal...privind dezamagita sirurile de clienti care nu i se ridica la standarde. Tre sa fie o onoare ca cineva sa fie primit de domnia sa..taximetristul...intr-o noapte in care persoana sa capata o importanta colosala pentru omenire, iar masina este fix carul care duce spre paradis. Ne mai mira de ce trebuie sa platim asa scump asemenea cursa?
Dupa lungi minute pe care frigul le facea sa para ore, dupa un sir incomensurabil de refuzuri din partea altor "mesageri ai cerului" pe motiv ca "stam prea aproape"...un taxi opreste in dreptul lui Spring Time lasandu-si clientul sa coboare. Ne inghesuim in el fara sa mentionam destinatia, asteptand sa porneasca motorul! Bineinteles ca nimeni nu poate scapa de "judecata de apoi" iar el este singurul care decide:
"Unde mergeti?", intreaba scurt...
"Liceul Iulia Hasdeu" , raspund, exersandu-mi tonul autoritar...
"Cam aproape...Mie ce-mi iese?" intreaba el, asteptand raspunsul care sa ne hotarasca destinul...
Cu ultima picatura de calm din paharul rabdarii ce-mi fusese dat spre consum in dimineata aceea...ii raspund...oarecum incoerent...
"Va iese ca sunteti...taxi...si aveti un client...de dus pana acasa...Va faceti meseria...asta va iese!!!"
"Da....? Bine domnisoara...atunci ia coborati dumneavoastra acum jos!"

La 5 si ceva in Piata Armeneasca intrezarim un 85 intorcand in Piata Rosetti... peste 10 minute eram acasa...bucurandu-ma de integrarea intr-un mediu familar, uman si de bun simt.
Un lucru mi-a fost clar in noaptea de Revelion - drumul spre integrare al Romaniei nu a fost facut intr-un taxi!

A brand new chanCe/chanGe

And so we find ourselves in this brand new year! A chance for changes...a new chance to start all over again...
I used to be glad for this new chance, but now I wonder...is it really neccesary to start anew...I mean aren't some of things I've done so far worth holding on to? Should I try to start from scratch?

This Xmas was the first one I spend away from home...it was a "meet the parents" kind of holiday...I met HIs parents...I was freakin' shittin' in my pants...but in the end they turned out to be "human" and really cool humas at that! So I guess you could say the changes came faster this year, even before the New Year - the first Xmas away from home, in the company of people other than my family, first NEW Year's eve with nothing planned, in the company of the hundreds of people gathered in Piata Universitatii, first New Year when I knew that if I summed up my problems they would definitely come in greater than my solutions.
But hey...it's a fresh start...right...I'm supposed to be all refreshed and ready to start the new year with some heavy loads of positive thinking! Dunno...Santa prolly forgot to bring me fresh doze of that..cose I am still pessimistic and gloomy!
I have all the elements I need for a happy, succesful life... just not the skills I need to turn it into one just yet!
This new year finds me astranged from friends, not knowing where my values lie, not so much in love with my job, a little like driftwood...a leaf blowing in the wind...one of those snowflakes that doesn't have what it takes to turn into snow and so it keeps drifting on different air currents just hoping to find one that would lead it home! It's been a fun filled holiday with loads of new people and events...and now I have this whole new year in my hands that I just don't know how to handle!
Who knows!?! Maybe I'll be enlightened as to its purpose soon...till then I make no resolution and no change...I'm just hoping to survive...